Liviu Florian Jianu: Povestea celei mai urâte flori de pe Pământ. Recenzie, de Mirela Teodorescu

,, Înţelepciunea nici nu se împrumută nici nu se cumpără ; şi dacă ar fi de vânzare, n-ar găsi cumpărători. Nebunia , în schimb, se cumpără zilnic’’  Seneca – filozof roman  .

Încă din antichitate, marii gânditori ai lumii au considerat că înţelepciunea este cea mai aleasă comoară a omului. Ea străluceşte şi nu se stinge niciodată. Îi caută pe cei care sunt demni de ea şi îi călăuzeşte spre bucuria nemuririi. Înţelepciunea se deosebeşte de inteligenţă prin aceea că, cea dintâi este o calitate dobândită pe parcursul vieţii, pe când a doua este înnăscută. Liviu Florian Jianu, este unul din categoria şi a celor  inţelepţi şi a celor inteligenţi.

„Există întrebări cărora li se poate răspunde prompt şi pertinent. De la cele ale experienţei curente (Ce număr porţi la pantofi?), până la cele ale expertizei ştiinţifice (Ce este legea gravitaţiei?). Există şi întrebări, cele ale primei copilării, care par simple, sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: De ce are mâna cinci degete?, Cine a inventat somnul? Exista, în sfârşit, ăntrebările «mari», întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun «ruseşti», căci fac substanţa multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce există răul?, Care e sensul vieţii?

Pentru astfel de întrebări, nu poţi să propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metafora, un «ocoliş» transfigurator. E cea mai adecvata soluţie. Singura. În loc să spui, savant: «uite cum stau lucrurile !», spui: «hai mai bine să-ţi spun o poveste»”  este sensul dat  de  Andrei Pleşu pentru povestioare de genul “parabolelor”.

În cartea de faţa,  este vorba de câteva poveşti spuse cu deosebit har de Liviu Florian Jianu, angrenând personaje diverse, copii, bunici, săraci, bogaţi, oameni banali, oameni importanţi, oameni…

Subiectele abordate in aceste parabole, sunt diverse, accumulate de autor în timp, unele trăite de el însuşi, altele auzite, dar toate cu acelaşi scop de a oferi ajutor, fără să cadă în reţetă şi abuz doctrinar, şi are de dat nu doar materie de reflecţie, ci şi motivaţie de viaţă, suport existenţial.

 

Tendinţa omului modern este mereu de a schimba, de a modifica,de a pune întrebări,de a da răspunsuri sau de a nu da răspunsuri…În lumea modernă nu mai este nicio ordine,nu mai este nici o credinţă,nu mai este disciplină,nu mai este nimic….Libertatea e preţioasă numai după ce o pierzi. Sau cel puţin aşa pare să gândească omul nostru. Omul toată viaţa lui caută să fie liber, dar nu-şi dă seama de darul libertăţii decât atunci când e prea târziu. Libertatea este în trup dar şi în inimă. Libertatea este în mişcare dar şi în cuget, în inteligenţă. Omul este liber pe cât de deştept este, pe cât de sincer iubeşte, pe cât de ataşat este de valorile cele înalte ale credinţei.

Sîntem liberi în măsura în care ne asumăm misiunea pentru care ne-am născut, în măsura în care ne facem treaba cum se cuvine. A fi liber nu înseamnă trândăveală şi uitare de sine, înseamnă împlinirea destinului tău de om.

Libertatea nu înseamnă să fac ceea ce vreau, căci, de multe ori, făcând ceea ce vrem, facem voia diavolului. Libertatea se cunoaşte în discernământul omului, în capacitatea lui de a alege între bine şi rău.Omul trebuie să conştientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este şi multă amăgire, de care el trebuie să se ferească. Libertatea e greu de dus pentru oamenii care nu trăiesc în timpul vieţii lor.

 Un mare gânditor al veacului trecut, Carl Gustav Jung, spune: “Pentru omul tânăr este aproape un păcat sau cel puţin un pericol să se ocupe prea mult de sine însuşi, pentru omul care îmbătrâneşte însă, este o datorie şi o necesitate să se dedice unui studiu cât mai serios al sinelui său.”

Omul are toate răspunsurile în sine însuşi. Despre naştere, despre viaţă, despre sensul mântuirii sale. Dacă vrea să afle răspunsuri la întrebări fără sens, va fi un nefericit. Dacă vrea să afle răspunsuri la întrebări care ţin de credinţa sa, de profesia sa, va găsi lesne fericirea.

 

Aşadar, “Povestea celei mai urâte flori de pe pământ – Poveşti pentru oameni mari”, este o colecţie de pilde, un îndemn la reflecţie, meditatţe, smerenie.

Lasă un răspuns