Liviu Florian Jianu: Poarta uitată. Editorial de actualitate

descărcare

POARTA UITATA

 

In cartea ORELE ASTRALE ALE OMENIRII, o carte fascinanta, Stefan Zweig  povesteste cum a cazut Constantinopolul, asediat de Mehmed al II-lea. Turcii erau pe cale sa ridice asediul. In ultima noapte, o patrula de iscoade descopera o mica poarta deschisa in zidurile inexpugnabile ale cetatii. Anunta. Armata otomana se revarsa in  cetate. Si Imperiul Roman Bizantin cade in sange.

            Aceasta povestire, ca atatea altele, din cartea lui Zweig, mi-au tinut de urat multa vreme. Azi insa, m-am intrebat de unde stia Zweig ca intrarea Kerkaporta, a fost uitata deschisa? Florentin Smarandache, romanul plecat in America, si calator prin lume, a enuntat o noua teorie: neutrozofia. El introduce in valorile logicii binare, adevarat si fals, o noua valoare: valoarea neutra. M-am intrebat daca uitarea nu este o valoare neutra pentru orice poarta uitata deschisa. Poate poarta a fost uitata deschisa. Poate a fost deschisa dintotdeauna. Sau poate ca a fost inchisa, si cineva a deschis-o.

            Cineva comenta de curand faptul ca in fata Comitetului Central, in decembrie 1989, era o multime pasnica. Au venit niste revolutionari dubiosi, cu pistoale mitraliera cu pat rabatabil, poarta B a CC a  fost deschisa, ei au intrat, si Ceausescu a scapat ca prin minune sa nu fie linsat, adica facut carne de mici, de dreptatea poporului. Cum si cine a deschis poarta? Era intrebarea. Pai, sa analizam: poate ca poarta fost deschisa dintotdeauna. Poate ca a fost uitata deschisa. Sau poate cineva a deschis-o Sa fi ordonat Imparatul Constantin sa fie deschisa Kerkaporta? Din iubire pentru aproape? Nu cred. El a murit la datorie. Sa fi ordonat Ceausescu sa fie deschisa poarta B a CC? Din iubire pentru cei care voiau sa il faca carne de mici? Nu cred. El a murit strigand: Traiasca Internationala Socialista!

            Atunci ne vine in ajutor neutrozofia. Care ne spune ca Stefan Zweig, unul dintre artizanii Europei Unite de astazi, s-a sinucis. Copilarise in Viena patriarhala. In pace, si liniste, si belsug. Nu  a fost bine. A venit primul razboi mondial. Nu a fost bine. A venit al doilea razboi mondial. Iar nu a fost bine. Toate sperantele lui   Hugo von Hofmannsthal, Rilke, Emile Verhaeren, Romain Rolland, Rodin, Richard Strauss, Tolstoi, Gorki, Benedetto Croce, Bernard Shaw, H.G. Wells, Freud , si a atator titani ai gandirii, au fost uitate deschise.

            Si Zweig nu a mai suportat. Era prea mult. O viata de om, in zadar, in slujba omenirii. Si nu era numai  a lui. Era a tuturor gigantilor pe care i-a cunoscut. Mai mici. Mai mari.

            Am venit ieri acasa. Usa mea de la casa era incuiata. Cheia era in broasca. Pe dinauntru. Eu inchisesem cand plecasem. Cu cheia mea. Am batut. Niciun raspuns. Am tot batut. In cele din urma, a venit fata mea, somnoroasa. Mi-a deschis. Tu ai incuiat? Nu. Eu m-am sculat acum. Si totusi, usa a fost incuiata. Sotia era plecata. Cine a incuiat-o?

            Exista in Noul Testament pasaje care sugereaza ca Iisus isi poate schimba infatisarea. Ca apare, si dispare. Daca el poate, exista probabilitatea ca aceeasi favoare sa ii fie facuta si Adversarului. Intr-o competitie fair-play. Ce cred ca merita atentie, este ce face fiecare dintre ingerii albi, sau negri, cu aceasta favoare.

            Si daca nu ne dumirim, sa privim in istorie. Este pilduitoare.

16 decembrie 2013

Lasă un răspuns