Liviu Florian Jianu: Parcă mai lipsea o piatră…

Parcă mai lipsea o piatră…

Printre-atâtea pietre Dochii,

Mai deschidem, Voievoade,

La luceferi, și azi, ochii,

Din tăcutele izvoade –

Piatra noastră de morminte

s-o semneze –analfabeții,

Cu amprente de cuvinte

Din rărunchii scoși, ai vieții –

Căci Înaltul – e prea mare –

Nici chiar cerul – nu cuprinde –

Lupta-n gheare de sub soare

Pentru-o gură de merinde –

Nici suflerul, nici actorul,

N-au de ele – lesne – parte –

Ci mănâncă viitorul –

Cei prea lacomi – fără carte –

Uite că –ți tot trece visul,

Precum dorul – prin mustețe –

Unde-o fi tot Paradisul,

Zugrăvit pe cord – de viețe?

Și tot singur ai rămâne

Ca amprenta vieții noastre,

Alb și negru – bun române,

Fără zugrăviri – măiastre –

Parcă mai lipsea și-o piatră,

Parcă mai lipsea și dealul,

Să aduni – în marea – vatră –

Molda, Vlahia, și Ardealul –

Și de-acolo, mai încolo,

Din izvoare de omăt,

Nunți și basme, în tremolo,

Să ne-nvie – tămâiet…

O părere la “Liviu Florian Jianu: Parcă mai lipsea o piatră…

  1. Un viitor deja …nevăzut

    În căutarea Țării (mult) Promise,
    Patru decenii, Moise ( alt Ulysse)

    A trebuit deșertul a-l străbate…
    Noi? Nici într-un veac și jumătate!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns