Liviu Florian Jianu: Paradoxul Bălcești

images

Paradoxul Bălcești

Câte paradoxuri n-o fi întâlnit Maria, mama lui Florentin Smarandache, în viață?

Câte abuzuri, glorificate – câte adevăruri, asasinate – câte palme, pe nedrept, îndurate – câte cuțite, în spate –  câte premii meritate, cu atâta lăcomie  confiscate  de alții, și îngropate în mediocritate.

 

Și la toată această mișcare paradoxistă, uriaș calmar, cu ecou peren, planetar, ea a avut doar o blândă nerăzbunare, și nesofisticată tratare: “… lasă, fiule… mergi mai departe… Tu învață carte… că răzbim noi până la urmă…!

 

Dacă nu pot eu, pe lumea asta, te ajut eu, și de pe cealaltă…

 

Ne putem pune noi, cu tot cu Bălcești, alături –  cu Zmeii?

 

Care ne îneacă zilele, în necontenita lor vrere, și schimbare?  Noi, din ce în ce mai mici, și mai aproape de   pământ – ei, din ce în ce mai puternici, înghițind zare cu zare?

 

Din fanarioți, ne-au scos Bălceștii.

 

Apoi, a venit și vremea în care, pe cea mai mare bancnotă a țării, au stat tot  ei.

 

Apoi…

 

Cine mai știe toate paradoxurile tuturor celor – în tăiat de capete literare, matematice, istorice, politice, financiare –  atât de grei?

 

Tu învață carte…

Tu scrie…

Tu demonstrează…

 

Ce Bălcești ai avut la bază…

 

Că eu mă duc să mă întâlnesc cu ei…

 

Și să rămânem cu toții, împreună, în România Dodoloanță, Liberă, Independentă,  Frumoasă, și Curată, a Marilor Scriitori, care ne veghează.. .”

 

20 iunie 2015

Lasă un răspuns