Liviu-Florian Jianu: ORFEU ŞI EURIDICE

ORFEU ŞI EURIDICE

 

Orfeu încearcă să o salveze  pe Euridice din Împărăţia lui Hades, dar i se spune: dacă priveşti în urmă,  o vei pierde. Orfeu înaintează prin beznă. În spate nu aude nimic. Nici-o mişcare. Nu simte nicio prezenţă. Îi este teamă că iubita lui s-a pierdut. Priveşte în urmă. O vede.  Euridice îi întinde mâinile, cu un ţipăt.  Şi cade în întunericul fără sfârşit.

Eu am încercat să îmi salvez viaţa. Nu mai aveam amintiri.

Eram un cronofag  al prezentului, şi viitorului. O maşină. Am simţit că e timpul să mai salvez ceva din mine. Nişte poezii scrise demult. Apoi am început să privesc tot mai des  în urmă. Să simt prezenţe. Transcriam stări, cuvinte, fapte, relicve al simţurilor. Eram bucuros că viaţa mea nu s-a pierdut. O revedeam. O retrăiam  dilatat, din mici fragmente, în timpul existenţei de maşină. Viaţa îmi întindea mâinile. Şi mă urma în lumina fără sfârşit.

Vieţile ne sunt date ca să le pierdem. Şi să infruntăm pentru ele Hadesul. Ca să ni le eliberăm, prin  mărturisire, privind în urmă. Ca să facem împreună cu ele, Raiul. Măcar în insignifiantă miniatură. Şi pe pământ, şi dincolo de pământ.

Lasă un răspuns