Liviu Florian Jianu: Marea urmărire. Lirică sarcastică

M.D.0502

Marea urmărire

 

M-au urmărit ghinioanele toate.

Pe toate străzile.

Pe toate apele.

Au intrat și la mine în minte.

Urmărindu-mă.

Și eu, urmărindu-le.

 

Cât curaj aveam!

Să mă bat cu toate ghinioanele!

Și totuși, eram prea uman.

 

Înjuram.

 

Ele erau perfecte.

Aveau tot ce-mi doream.

 

Bani, firme, mașini,  iubite –

Deși eu îmi doream una singură, fără limite –

 

Idei, glorie, ba chiar

Le ieșea întotdeauna

Tot ce-și doreau…

 

M-au dat afară și din familie.

Și din analiza și programarea

Soluțiilor de ușurat atâta  nefericire…

 

Și am continuat să fiu urmărit

De ghinioane, și când îmi era iubirea mai dragă.

 

Până m-au ologit de tot

Și veneau la mine, la spital,

Să râdă de mine,

 

Cum nici să le urmăresc, nu mai pot,

Urmărirea totală.

 

Până când am plecat,

Departe, departe…

 

Spre soare Răsare…

 

Plutind peste mare…

 

Priveam prin ochiul de sticlă,

Al zilei de azi,

 

Căci azi, orbii urmăriți de ghinoane,

Au ochii de sticlă,

 

Și vedeam

Deasupra mării albe,

Cât vezi  prin geamurile tale, încă  întregi,

 

Atâta mare de  vată…

Atât de curată…

Atât de –mpăcată…

Atât de mișcată…

 

Și-abia atunci

Am simțit,

Râzând de urmăririle toate:

  • Aici nu mă puteți urmări niciodată!

 

8 decembrie 2015

 

Cu deosebit respect,

Lasă un răspuns