Liviu Florian Jianu: Hainele. Din manuscrise

1-noi-premiere-la-teatrul-national-marin-sorescu-din-craiova

 

 Aniversarea a 50 de ani de activitate teatrala a actorilor Emil Boroghina, Valeriu Dogaru, Leni Pintea Homeag, si Georgeta Luchian Tudor, si a pictorului scenograf Vasile Buz

            In deschierea spectacolului, directorul Teatrului National “Marin Sorescu” din Craiova, domnul Mircea Cornisteanu, a facut, in fata salii pline ochi, o remarca:

–         Va multumesc, dragi spectatori, ca ati mai venit la Teatru si imbracati!

Intr-adevar, Domnii erau la costum si cravata, iar Doamnele, in rochii de seara.

Directorul reusise, in sfarsit! Dupa 250 de ani de teatru jucati pe scena de cei sarbatoriti, sa imbrace publicul din sala!

     Caci se mira toata lumea: de ce numai Cornisteanu semneaza regiile in teatru? Scenografiile? Luminile? Costumele? Coloana Sonora? Paza si securitatea? Binevoitorii o puneau pe seama filantropiei lui proverbiale.

E limpede, acum. Ca sa vina la teatru, lumea – macar atat : imbracata.

 

Aceasta este drama timpurilor noastre.

Sa-ti plateasca Uniunea Europeana biletul, pe care n-ai nici bani, din salariu, nici timp, sa ti-l permiti, de atata munca, si sa n-ai sa pui o haina de doamne-ajuta pe tine, ca sa mergi la teatru.

 

Sala si scena erau pline ochi.

In sala, figuri necunoscute, pe scena, figure familiare.

Omul lipsa cel mai recent era Patrel Berceanu.  Expirase. In locul lui, a facut prezentarea actorului Valeriu Dogaru, noul secretar literar al teatrului: Nicolae Coande. Il stiam lacatus. Aseara a fost un poet, secretar literar, cronicar si companion magistral.

 

Despre domnul Emil Boroghina nu pot sa spun nimic. Mi-e unchi. Ce am avut de spus, am scris in cronica dramatica “Omul cu Teatru  – Omul cu martoaga”.

 

Despre doamna Georgeta Luchian Tudor nu pot sa spun nimic. Sotul doamnei, domnul Tudor Gheorghe, m-a invatat cum sa trag, in rolul lui Vlad Tepes, piciorul pe scena Nationalului.  Ce am avut de spus, am scris in cronica “Crucea lui Damocles”, la spectacolul “Alice nu stie sa moara”.

Despre doamna Leni Pintea Homeag nu pot sa spun nimic. A fost in juriul Festivalului Artei si Creatiei Studentesti “Cantarea Romaniei”,  alaturi de domnii Dumitru Radu Popescu, Marin Sorescu, Tudor Gheorghe, si a acordat spectacolului cu piesa “A treia teapa”,  jucat de trupa de teatru a Centrului Universitar Dolj, locul I pe tara.

 

Despre domnul Vasile Buz nu pot sa spun nimic. Este un schimnic in lumea frumosului pe care il picteaza.

 

Despre domnul Valeriu Dogaru as vrea sa spun ceva. Juca acum ceva vreme “Paracliserul”, in sala Marin Sorescu, fosta T94. Spectacol cu un singur personaj.

La pauza, am iesit in micul foaier.

Doamna Iosefina Stoia a fugit spre cabine, ciripind unor prietene: “Ica are 40 de grade. Nu stiu cum mai poate. Ma duc sa-l vad.”

Spectacolul a fost magistral. De atunci, m-am tot intrebat: de ce a jucat Valeriu Dogaru la 40 de grade?

–         Nu se putea amana spectacolul? Ba bine ca nu.

–         Din dragoste pentru teatru? Suna frumos, dar prea teatral.

–         Din dragoste pentru public? Se poate, dar e prea patetic.

De-abia aseara am inteles. A jucat de rusine ca era atat de bogat imbracat in hainele de paracliser.

Cu ani inaintea spectacolului, l-am intalnit pe Patrel Berceanu in piata. Avea o geaca de piele maro, jerpelita, rupta, pe el, si o privire de caine haituit. I-am dat geaca mea gri, de serviciu, primita de la Daewoo. A doua zi, o purta plin de bucurie in cabinetul lui de director al Teatrului de Papusi. Boroghina ii vazuse si el imbracamintea, si privirea. Si facuse pe dracu in patru sa ii mai asigure o slujba. Ca sa se imbrace, macar. Cu doua slujbe pe cap, doi copii, si un apartament de schimnic de intretinut, plus un teatru de papusi de carat in carca prin oras si provincie, caruia tot el, un golas, trebuia sa-i imparta hainele de care trageau toti, plus poezia, si ea, de imbracat – s-a dus repede. Arta cere sacrificii. Daca vrei sa fii imbracat.

Lumea, asa cum o vedea Valeriu Dogaru, era imbracata ca vai de lume. Nu venea la teatru de grija hainei de maine. Dar eu, zicea, uitati ce haina mi-a dat Marin Sorescu!  Paracliser! Panza de sac! Ce vrei mai mult? Am 40 de grade? Sunt un nabab fata de amaratii astia reci! Sa vina toti dezbracatii lumii asteia la mine! Sa ii imbrac in aur!

Si unul cate unul, au inceput sa vina: Rosia Montana Gold Corporation, OMV, Bechtel, Chevron, Alro, Mechel, port Constanta, Petrom, Bilderberg, Unchiul Sam, Unchiul Ivan, Matusa Europa, Spatiul Schengen, Wall Street, FMI, Banca Mondiala, Banca Europeana, Bancile iubee, UDMR, Tinutul Secuiesc, Transnistria, Euroregiunile, CIA, KGB-FSB, MOSSAD, MI5, si atatea alte croitorii in faliment, NATO, UE, Cez, Distrigaz, Apa Nova, Romtelecom, Televizuinele, flota, stalpii sotietatii mondiale, sindicatele, partidele, falitii  tuturor circuitelor de imbracare, toti iubeii, toate credintele in petece, toata  intelactualitatea rupta in actualitate.

Veneau si tot vin, de dinafara, si de dinauntru. Si vor veni intotdeauna. Sa se tot imbrace.

     Pentru ca, vedeti, pentru teatrul de zi, si pentru generatia lui recurent expirata, viata cere o avere de castigat, si de purtat: pentru doamne – o rochie de seara, pentru domni – un costum si o cravata.

12 noiembrie 2013

Lasă un răspuns