Liviu Florian Jianu: Gardul

images

Uram gardurile. Şi pe al meu, şi pe al vecinilor. Nu vedeam necesitatea niciunui gard de pe lume. Voiam chiar să desfiinţez gardul curţii mele. Sau să îl înlocuiesc cu un gard de o şchioapă.

          Nu aveam câine. Într-o bună zi, câinele vecinului a profitat de faptul că omul lucra la gardul care ne despărţea, şi că nu l-a legat, s-a strecurat printr-un loc deschis, a ieşit prin gardul meu dărăpănat, în stradă, şi a muşcat o doamnă care locuia la câteva case distanţă. Victima nu s-a plâns nimănui. Mi-a arătat numai rana.

          Într-o altă zi, nişte oameni buni mi-au deschis poarta cu chei potrivite, mi-au intrat în casă, dar au fugit cu o trotinetă luată din curte când fetiţa mea i-a intrebat de pe hol pe cine caută.

          Aşa am aflat că dorinţa mea de a face economii, prin renunţarea lumii la garduri, şi dorinţa mea de libertate, prin renunţarea la îngrădiri, se loveşte de neglijenţa unor oameni de bine,  sau de găinăţimea unor caractere de nimic.

          Tot ce am făcut a fost să înlocuiesc putrezitul meu gard de lemn, cu unul de fier, pe care l-am tot grunduit şi vopsit, ca să reziste cât mai mult.

 

          Am pierdut cât ai clipi lupta pentru libertatea dinafară, şi am rămas cu libertatea mea dinăuntru, privind însă cu aceeaşi ură gardurile lumii, din spatele gardului meu.

24 octombrie 2013

O părere la “Liviu Florian Jianu: Gardul

  1. Deosebite gandurile tale, profunde, elevate, cu talc. Lumea de acum nu e tocmai receptiva la toate detaliile ce apar, ne grabim, suntem tot timpul intr-o miscare de mare viteza, pierdem amanuntele, nu vedem pomii infloriti, catifeaua din panselute, gandurile alese, soarele, stelele… viata.

Lasă un răspuns