Liviu Florian Jianu: Filarmonica „Oltenia” Craiova Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală”, 21 nov – 17 dec 2014 Ediţia a 41-a

descărcare

Filarmonica „Oltenia” Craiova
Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală”, 21 nov – 17 dec 2014
Ediţia a 41-a

De mai bine de 40 de ani povestea Festivalului Internaţional „Craiova
Muzicală” merge mai departe, mesajul ei fiind mereu tânăr, chiar dacă
îmbrăcat în alte haine: muzica poate schimba lumea pentru că muzica
poate schimba oamenii.


În ultimii ani, și în România, muzica clasică a coborât din „turnul de
fildeș” și s-a asociat  cu alte genuri și stiluri, cele mai cunoscute
fuziuni fiind rock-simfonic și pop-clasic. De câteva ediții Festivalul
Internațional ”Craiova Muzicală” este o confirmare a faptului că nu
există muzică ușoară sau muzică grea, există doar muzică bună. Astfel,
în programul festivalului conviețuiesc concerte de muzică clasică
alături de spectacole de muzică rock, folk, jazz sau  muzică
neconvențională.

Arta, prin urmare și muzica, este asociată adesea cu frumosul şi
vulnerabilitatea. Ediția din acest an a Festivalului Internațional
„Craiova Muzicală” aduce altă percepție: frumusețea poate fi puternică,
nu doar fragilă. Ideea de forță se regăsește în inițiativa noastră  de a
invita numeroase orchestre din străinătate şi din ţară să evolueze pe
scena Filarmonicii „Oltenia”. Este o premieră pentru festivalul
craiovean să ofere publicului posibilitatea de  a asculta 14 orchestre
şi peste 700 de artişti din 10 ţări într-o singură ediție.

Dacă ar fi să definim în două cuvinte ediția actuală a Festvialului
Internaţional „Craiova Muzicală”, acestea sunt forță și diversitate,
două elemente prin care muzica ne transpune în universul sonor al
armoniei, ne aduce împreună dincolo de obstacole de orice natură –
culturale, lingvistice sau geografice.

Ramona Badescu
PR – Filarmonica “Oltenia”
Tel. 0734 38 55 26

http://www.filarmonica-oltenia.ro/
http://www.facebook.com/filarmoltenia
https://www.facebook.com/filarmonicaolteniacraiova

Lasă un răspuns