Liviu Florian Jianu: Femeia. Din manuscrise

images

FEMEIA

–         Tati, sunt frumoasa?

–         Da, taticule. Esti cea mai frumoasa femeie din lume. Si eu te iubesc. Nu ma pricep, dar incerc. Poate ma ajuti si tu pe mine sa invat iubirea.

–         Dar imi iei o geaca? Nu mai sunt decat doua!

–         Da, ti-o iau. Mai ai vreuna?

–         Da, mai am una. Dar asta e mai calduroasa.

–         Ti-o iau. Si imi pare rau ca nu stiu cum sa te iubesc fara bani. Eu sunt primul indragostit al tau. Te va iubi multa lume,  dar eu am fost primul. Si voi fi cu tine pana la capat. Stii ? ( rade ). Lumea asta nu are niciun capat. Nu are cap. ( zambeste ) Nu i-a venit dragostea la cap.

–          Dar sa nu dai bani de la tine. Sa ii ceri lui buni!

–         Buni nu cred ca imi va da bani. Incerc. Dar ea nu se opereaza ca sa tina de bani. Pentru tine.

–         Da … ( imbufnata ) tatae imi da bani, si ea nu imi da.

–         Uite, mergi cu mine si luam geaca. Bine?

–         Nu acum. Vreau sa invat. Dar sa nu mai aud muzica ta religioasa si simfonica.

–         Ai dreptate. Si eu, cand eram ca tine, invatam in liniste. Nu se auzea nici musca. Toti din casa mergeau in varful picioarelor. Dar pe tine nu te deranjeaza zbarnaitul calculatorului?

–         Ba da.

–         Sa il inchizi cand inveti. Cand ai de cautat ceva, il deschizi.Pe mine, m-au iubit toti. Si mama, si tata, si bunica, si bunicul, si bunicii de la tara. Fiecare in felul lui. Bunica imi vorbea din mierea inimii. Te rog frumos, dragul mamei. Era maseurul meu. Imi magaia talpile si degetele. Asa cum ti-am facut si eu, tie. Raspundea la toate dorintele mele. Imi gatea, ma spala, imi facea pantofii, imi cusea. …Nu avea bani. Era casnica. Mie mi se parea ceva firesc ca eu sa fiu inconjurat de toata dragostea lor. Si ascultam de ce imi spuneau. Si, in linii mari, faceam. Dar faceam si niste boacane! Imi bateau elevii de serviciu in geam. Mai sparsesem un geam! Si venea la scoala bunica. Si platea. Sa nu mai faci, dragul mamei! As! Cand eram in febra jocului, mai stiam unde trageam?

Tarziu de tot, am simtit in piept un dor de ea. Cand era batrana. Erau magnetofoane Maiak pe vremea aceea. Parintii mi-au cumparat unul. Si eu mi-am spus: Ce bucurie sa le fac bunicilor? Le-am dus magnetofonul in camera, si le-am pus muzica. Bonney M, Abba… Ce era pe vremea mea. Si bunica a zis: dragul mamei, dar muzica aceasta nu este pentru noi. Dar au zambit si au ascultat-o. Chiar daca nu le placea. De dragul meu.

Mama mea era mai severa. Imi rupea foile, ca sa scriu frumos. Odata, insa, mi-a fost dor de mama de parca as fi pierdut-o. A venit acasa, si am fost atat de bucuros. Dar nu i-am spus nimic. Abia la 50 de ani i-am spus. Dar eu cred ca ei au stiut ca ii iubesc. Pentru ca am facut exact ce au vrut ei. Invatam. Tu sa inveti, Puiule. Eram ca in Rai. Am facut si sport. Si muzica. Si teatru. Si dansuri. Am compus.

Iubita mea, tu, cea mai frumoasa dintre femei, mi se rupe sufletul cand te vad lucrand atat de tarziu pe calculator. Eu am lucrat ani in sir, de dimineata, pana noaptea. Pana cand programele mele au inceput sa lucreze impotriva mea. Mai mult. Mai mult. Mai repede. Tot mai repede.  Fumam, beam Cola, si mancam ciocolata. Si am ajuns o leguma. Nu mai puteam sa ma imbrac, sa ma barbieresc. Nu mai stiam sa scriu. Eram urmarit de securitate, si extraterestrii. Soarta campionatului mondial de fotbal  era in mainile mele. Fumam  si tremuram de frica mortii. Voiam sa ma sinucid de rusine, neputinta, si disperare. Televizorul si radioul imi trimiteau mesaje ca sunt eroul zilei. Ca sunt stapanul timpului. Al universului. Ca sunt dictatorul istoriei. Ca sunt  sincronizatorul. Auzeam voci. In minte. Aveam atacuri de panica. Vedeam semne. Lumea se deforma in puncte, care imi intrai in ochi. Inchideam ochii, si intunericul era si el, o lume fara intuneric, care imi intra in ochi. O lume de semne Si eu eram o leguma.

Mi-era frica sa merg pe strada, si fiecare pas era o tortura. Ma rugam ca sa mai pun un pas. Sa nu ma ratacesc. Ma ascundeam in casa. As fi fugit oriunde, si nicaieri. Dar nu puteam sa raman acasa. Pentru ca am tot batut pe la usi. Si mi s-a oferit, de oameni, un serviciu. Si aveai nevoie de mine, iubita mea. Nu te nascusei inca. Si as fi mancat paine, si baut apa, o viata, ca sa te am. Azi, e si mai scumpa viata unei femei ca tine.

Mi se rupe inima, dar nu pot sa trec peste vointa ta, dragostea mea. Nu am cum sa hotarasc in locul tau. Doar sa te rog. Nu merge pe calea mea. Pentru ca iubirea mea nu stie sa te aduca inapoi. Doar sa iti fie alaturi. Orice ti s-ar intampla. Cu dragostea mea. Pe care tu, singura in stare sa ma ajuti sa ti-o arat, o vei uita…

Iarta-ma ca te-am deranjat! Stiu cat este de greu de invatat.

Noapte buna, dragostea mea! “Fie macar aceasta noapte, o noapte buna”!

21 noiembrie 2013

Lasă un răspuns