Liviu Florian Jianu: Elogiul orgoliului, elogiul egoismului

orgoliu&egoism   “- Ce crezi, sunt eu orgolios? spuse el asezandu-se alaturi de mine.

            Desi aveam o parere bine constituita in acesta privinta, felul neasteptat in care mi-a pus intrebarea m-a intimidat intr-atat, incat nu i-am putut raspunde dintr-odata.

            – Socotesc ca da, zisei intr-un tarziu, dandu-mi seama ca vocea imi tremura, iar roseata mi se urca in obraji la ideeea ca sosise clipa in care urma sa-i demonstrez ca sunt destept. Cred ca fiecare om e orgolios, iar tot ce face omul face din orgoliu.

            – Ce-i atunci orgoliul dupa parerea dumitale? spuse Nehliudov zambind, dupa cum mi se paru, dispretuitor  intrucatva.

            – Orgoliul, zisei eu, e convingerea ca eu sunt mai bun si mai destept decat toti ceilalti oameni.

            – Pai, cum pot fi convinsi cu totii de acest fapt?

            – Nu stiu daca e drept ori nu, stiu doar ca nimeni in afara de mine n-o va recunoaste; sunt convins ca sunt mai destept decat toti oamenii din lume si sunt sigur ca si dumneata esti asijderea convins de acest lucru.

            – Nu, in ceea ce ma priveste, voi spune cel dintai ca eu am intalnit oameni despre care recunosc ca sunt mai destepti decat mine, rosti Nehliudov.

            – Cu neputinta, raspunsei eu hotarat.

            – Asa gandesti cu adevarat? spuse Nehliudov privindu-ma tinta.

            – Cu adevarat, raspunsei eu.

            Si deodata imi trecu prin minte un gand pe care ma grabii sa-l destainui.

            – Am sa-ti demonstrez asta. De ce ne iubim pe noi insine mai mult  decat ii iubim pe altii? .. Pentru ca ne socotim mai buni decat altii, mai vrednici de iubire. Daca i-am gasi pe ceilalti mai buni decat noi, i-am iubi mai mult decat pe noi insine, or, aceasta nu se intampla niciodata, sau, chiar daca s-ar intampla, tot eu am dreptate, am adaugat, si, fara voie, am zambit a satisfactie.

            Pret de un minut, Nehliudov pastra tacerea.

            – N-am crezut niciodata ca esti atat de destept! Imi spuse el cu un suras atat de generos, atat de bun, incat am simtit dintr-odata ca sunt grozav de fericit.” ( “Copilaria, adolescenta, tineretea” , Lev Tolstoi ).

Lumea noastra se bazeaza pe competitie. Invatam asta din scoala. Fiecare lupta ca sa  fie cel mai bun, sau cat mai bun. In functie de cat este de bun, de calitatile demonstrate, de notele obtinute la examene, in scoala, in facultate, dupa facultate, ocupa un loc renumerat dupa gradul de competivitate demonstrate de fiecare, dupa valoare.Adesea, o sutime, sau o miime, intr-un examen, fac diferenta intre oameni pentru o viata.

            Daca nu am lupta sa fim cei mai buni, instinctul nostru de supravietuire ar fi scurtcircuitat.  Suntem – in mai mare sau mai mica masura – beneficiarii egoismului nostru. Nu traim pentru altii. Daca am face-o, nici nu am mai exista. Traim in primul rand pentru noi, apoi, din eul fiecaruia, traiesc cei apropiati lui, sau beneficiaza si cei pe care ii desemnam noi. Societatea insasi este tributara celor care o imbogatesc, si nu celor care o fac paupera, sau o capuseaza.

            Sunt un orgolios. Sunt un egoist. Asa sunt toti oamenii. Cei care nu sunt asa, sunt vulpi care, neajungand la struguri, spun ca sunt acri. Sunt orgolios. Sunt egoist. Dar am amintiri, si am oferit amintiri  atat de bune, si de frumoase, incat ma bucura si acum.. Si “amintirea este singurul rai din care nimeni nu ne poate izgoni” ( Johann Paul Friedrich Richter )

O părere la “Liviu Florian Jianu: Elogiul orgoliului, elogiul egoismului

Lasă un răspuns