Liviu Florian Jianu: Elegie pentru un surâs

images
Elegie pentru un surâs
 
Eu cred că suntem niște victime, cu toți.
Și vii, și morți.
Și jertfe, și călăi.
Și oameni mari și buni, și mici și răi.
 

Se mișcă umbrele – ca in Machbeth – prin ceață,
Să nu se ia – cei mari de tot – la harță,
Și-atunci, devin niște copii, nătângi,
Și ucigași – și cei pe care-i plângi.
 
Deodată, lumea pare solidară.
Dar când va-ncepe, bezna, să o doară,
 
Cei dezarmați – de tot – din linia-ntâi,
Vor fi tratați – ca putrede lămâi?
 
De când ne-o spun, în vers – “Memento mori” –
Și lumea își ucide visătorii…
 
Veți spune că-i divin, ce ne rămâne?
 A fi un om, la casa lui, și câine?
 
Și care – fără oase – pe afară,
Se luptă ca o javră ordinară?
 
Un câine, într-un sat… și fără țară…
14 – 15 noiembrie 2015

Lasă un răspuns