Liviu Florian Jianu: Corneliu Stroe. Fair – play

images

Bărbatul de serviciu

Craiova nu crede in lacrimi. Cand moare un barbat. Locuia undeva. La bloc. Ca un grămătic de limbă română. La o margine de inaltime. Un fel de profesor. De sport. A murit in fata televizorului. Privind inceputul unui meci. Sau in asteptarea lui. Nu era prea batran. Dar nici prea tanar. Gazeta a titrat: Craiova este  in lacrimi!

Eu nu am plans. Nici nu am vazut, plangand, pe nimeni. Un prieten apropiat compunea: un anunt elegant. Pentru ziar. Mi-a cerut un sfat: Eu am gandit: un artizan. Al Olteniei. Fair-play. Anuntul a fost, insa, mai distins. Mai rece. Mai apropiat. Demn de un Institut al Inaltelor Studii Morale. A fost un brainstorming.  Sau. Altceva. In trei.

Langa mine, intr-o bijuterie de apa, de care atat de putini sportivi au timp, si bani, azi, am intilnit un alt cunoscut. Al aceluiasi barbat. Depus undeva. In spatele pietei, spunea altcuiva. Avea o inima care crestea, si descrestea. Atunci, se plimba prin parc. Sa priveasca Maxima Moralia. Sa inspire din ea. O noua Craiova Maxima.

A cerut Doamnei tineretii sale o placinta cu mere.

Asezat in fata televizorului.

Si a vazut, deodata, toata suflarea Olteniei. Si a Craiovei. Cantandu-si iubirea.

Restul, este o lacrima care nu s-a plans niciodata.

A ascultat. Si a fost ascultata. Corneliu Stroe.

 

3 aprilie 2014

Cu deosebit respect,

Jianu Liviu-Florian

Lasă un răspuns