Liviu Florian Jianu: Colind de dor, de Moș

images

Colind de dor, de Moș

 

Tu, Moșule, de-ai fost adevărat,

Și tot plecat la muncă, printre boi,

Să tot îmbraci, cu sufletul curat,

Copiii tăi, din românesc altoi –

Din ce-ai avut, și tu, de îndurat –

Cât să le pui, până apui, în ghete –

Să nu le fie-a nimănui, de dat,

Atâta bucurie, pe-ndelete –

 

Tu, Moșule, crescut și tu, de mic,

Să vezi – lângă țărână – doar tălpi goale –

Vei fi avut un vis: să n-am pitic

Desculț, în țara Fericirii Sale –

 

Să n-am flămând, să nu îți aibă masa,

Să nu am gol, să nu își strângă plinul,

Să-și aibă-n România noastră, casa,

Cei de-un Amin cu dorul, și Eminul –

 

Și câte nu ai pus, pe temelia

Zidită de alți moși, din vatră-n vatră,

Lumini ce scot, lumină și din piatră,

Pe limba lui – săracă – România –

 

Va fi greșit, precum greșesc, toți Moșii –

N-o fi avut nici minte, îndestulă,

O fi avut și straiele, prea roșii,

Și-o fi sfârșit – cu țara – nesătulă –

 

Și totuși când privesc, acum, galoșii

Acelei vieți – de dragoste – nebună,

De ce nebunii lumii-m par, frumoșii?

Și-atât de farisee, Lumea bună?

 

De ce nu au copiii, și toți moșii,

Un rost la noi, sub soare, și sub lună?

Tu, Moșule, cu moșii, împreună –

Adu-ne, pacea, măcar, din furtună…

 

Și iartă-ne, și dacă am mâncat,

Flămânzi de-atâta trai adevărat,

Cu toată masa cea de dinapoi,

Și dintr-un Moș, ca tine – și din noi…

Lasă un răspuns