Liviu-Florian Jianu: CEVA MAI FRUMOS ŞI MAI BUN. Din manuscrise

CEVA MAI FRUMOS ŞI MAI BUN

Ţara e înglodată în datorii. Dar toţi vor bani mai mulţi.

Preşedenţia, parlamentul, medicii, profesorii, sindicatele, justiţiarii, poliţiştii, jandarmii, pensionarii.

Toţi merită mai mult.

Nu este unul să spună: eu nu merit. Mie mai luaţi-mi.

Toţi mai vor.

Până şi Maestrul, Şeful Proiectării . La Pensionare.

A început să plângă.    Căci să ştiţi, eu, spunea, care am avut cele mai mari salarii, am acumulat doar 2.2 puncte. CÂT? 16 milioane. O pensie de 1600 de pâini pe lună.

 

Îţi vine să le plângi tuturor de milă.

Cum o fi trăit Cleopa Ilie? În pustia munţilor? Cu ce pensie? Ce căldură? Ce apă? Ce salubrizare? Ce bonuri de masă? Ce tichete cadou? Ce prime? Ce sinecure din mai multe consilii de administraţie? Ce comisioane? Ce afaceri? Ce bonusuri? Ce promoţii? Ce gradaţii? Ce interese? Ce weekend-uri? Ce vilegiaturi? Ce concedii?

Nu e unul să spună: eu nu merit. Mie mai luaţi-mi!

Iată-l pe Cleopa Ilie. La Mănăstirea Sihăstria. Cum spune: MÂNCA-V-AR RAIUL!

Ia-mi mie, Doamne. Şi dă-le flămânzilor cu 1600 de pâini pe lună, pensia. Şi doi băieţi angajaţi în aceeaşi uzină. Şi nevasta pensionată tot de acolo. Că sunt vai de capul lor. Îşi plâng de milă.

Estimp, tinerii lucrează pe bandă şi fabrică un vis la 2 minute. Pe 1000 de pâini pe lună, salariu. Ăştia ce să facă la pensie? Să moară plângând în hohote, pe stradă?

Mi-a fost dat să trăiesc alături de o generaţie  pe care am slujit-o cât am putut mai bine. Şi ei au ştiut să se mănânce unii pe alţii, unul mai cotorog ca altul, când a fost vorba de o gradaţie la salariu. De o avansare.

Şi care, ajunsă la pensie, îşi plânge tot ei de milă.

Mi-e ruşine.

Mi-e ruşine că nu mai pot.

Dar dacă îmi va fi dat să trăiesc în mizerie, voi fi mândru. Că vin alţii după mine. Şi le urez la rându-mi, cu bucurie: MÂNCA-V-AR RAIUL!

Sunt două lumi.

Una materială, care are legile ei.

Şi una spirituală.

Este de datoria noastră să punem un pas până la moarte.

Să mergem. Îngrijindu-ne de carnea materială.

Dar asta fac toate animalele.

Noi suntem oameni.

Trăim ca să privim dincolo.

Am scris o poezie: ceva mai frumos şi mai bun.

Spuneam că Dumnezeu ne lasă toată libertatea.

Să creăm ceva mai frumos şi mai bun decat viaţa.

O colegă a citit şi  mi-a spus:

Tocmai ai creat ceva mai frumos şi mai bun.

I-am răspuns:

Eşti tu drăguţă. Nimic nu este mai bun şi mai frumos decât viaţa.

De noi depinde ce facem din ea.

De ce n-am face, de aici, de pe pământ, Raiul?

Doar avem toată libertatea!

Doar avem viaţa!

Avem sănătatea!

Avem inima şi mintea! Cărţile lui Cleopa!

Ce ne lipseşte, oare?

Suntem Regi. Regii din “Regele moare”, de Eugen Ionescu. Nu ne lipseşte nimic. Doar nemurirea.

Nu pentru că ne lipseşte ceva, ci pentru că avem prea mult, tindem în fiecare clipă să avem mai mult.

Ţara e înglodată în datorii, dar toţi vor bani mai mulţi.

Nu am auzit pe nimeni să se plângă de dragoste.

Mie mai daţi-mi dragoste.

Nu am auzit pe nimeni să se plângă că a dat prea multă dragoste. Şi nu a primit destul.

Oare cei care cer mai mulţi bani, vor să ofere mai multă dragoste?

Mi-e teamă că nimic din ce este dragoste adevarată, nu se cumpără.

Nu putem crea pe pământ, ceva mai bun şi mai frumos decât viaţa.

Dar pot face din viaţa mea ceva mai bun şi mai frumos decât viaţa mea.

Viaţa noastră.

Zi de zi.

Firimitură cu firimitură.

Pas cu pas.

Bine cu bine.

Frumos cu frumos.

Puteţi să vă întrebaţi: Eu pot?

Dacă aveţi îndoieli, începeţi cu părintele Cleopa Ilie.

El cum poate?

“MÂNCA-V-AR RAIUL!”

31 ianuarie – 1 februarie 2013

 

 

Lasă un răspuns