Liviu Florian Jianu: Castelul din Carpați. Text multimodal inspirat de o fotografie a Mihaelei Delamare

MD0524

Castelul din Carpați

 

N-o să știți ce-ai scris, pe lume,

Printre-atâția condamnați,

De treci codrii, peste mume,

Peste poduri vii, de tați –

Într-o rariște cu soare,

Și poiană cu zefir,

Unde-i bucuria mare,

E iubita ta, de fir –

 

Acolo, la noi, departe, singuri, printre-atâția frați,

Unde nimeni nu desparte,

Unde toți ne sunt curați,

 

Unde viața n-are moarte,

Unde curge dorul lin,

Ca o slovă, dintr-o carte,

Ca iubirea, dintr-un chin –

 

Și –oi vedea-o, n-oi vedea-o,

Ți-o părea adevărat,

Când ai bea-o, când n-ai bea-o,

Vis, sau vis în doi, pe pat –

 

Și vor spune , cei prin codrii, rătăcind, că se aud,

Sus, din cer – atâtea vrăbii – ciripind cu glasul nud –

 

Și vor spune că se vede… că e ceva ce nu știu –

Proiectat e de o veghe – de iubire – sau pustiu –

 

Dar ce-ai scris, tu știi, poete,

E Castelul tău, și-al ei,

Brazi înalți îi stau de veghe,

Păsărele, prichindei,

Munti înalți, ce ceruri poartă,

Stele, galbene făclii,

Și din alb-albastră artă

A iubirii, poezii…

 

 

Lasă un răspuns