Liviu Florian Jianu: Cantecul lui Muffy. Elegie

10609358_758190844237942_584227697_n

Cantecul lui Muffy

„Multumesc, stapane” – pe titlu ( gamdul )

 

Stapane,

Nu te mai gandi la ce-a fost rau.

Caci eu sunt bine.

Iti multumesc ca te gandesti la mine.

Stiu,

nu te-am ascultat.

Dar care caine-adevarat asculta?

Sfatul, niciodata exersat?

Stiu,

Te-a durut,

Dar mult mai mult

masina care m-a calcat de doua ori,

Pe mine.

Si am tipat.

Pe limba mea.

Sa ma salveze cineva.

Caci ma durea.

Si tu m-ai auzit.

Incremenit.

Nu ma vedeai.

Dar ai stiut ca toti din lume am gresit.

Si eu, ca am iesit pe poarta grea,

Si tu, ca n-ai putut sa stai in calea mea,

Si soferita care nu stia, un caine mic, ce vrea,

Si lumea, care ar fi vrut sa faca

pentru noi, ceva,

Si nu putea.

Stiu,

Te-a durut.

Pe caldaramul strazii, sa ma vezi.

Zvacnind. Fara puteri.

Ca sa mai strig.

Doar dand sa zbor, dintr-un picior,

Precum odata, prin livezi.

Dar eu iti multumesc.

Te-ai intrebat ce poti sa faci.

Si ai venit sa ma dezmierzi.

Acolo-n strada –n mijloc de amiezi.

Pe trup. Pe cap.

Cu degetele tale-n care si acum, incap.

Si-apoi, tarziu,

M-ai luat din calea altor zei ai lui Eol,

Si m-ai adus langa rigol.

Si stiu ce greu ti-a fost.

Ca parca nici sa-ncremenesti nu avea rost.

Si totusi, am zburat iar, amandoi –

Tu, mangaindu-ma incet , eu – langa tine – un poet, ce-a fost.

 

Apoi m-ai dus. Intr-o padure, te gandeai.

Dar ce departe as fi fost de tine – hai,

mi-ai spus, acasa, unde te-ai nascut.

Si mi-ai sapat o insula, de lut,

Cu un alun, la cap – si-o floare, la apus.

Si m-ai acoperit, sa nu imi fie frig, cu-n multumesc nespus.

De cate ori nu te-ai gandit

La ce a fost, si nu ti-a stat puterii, de oprit.

Stapane,

Eu sunt bine.

De atatea ori

Ti-am spus

In gand:

Ca te-ntrebai:

–         Tu, caine! Nu am dreptul de acum sa stiu ca tu nu mori!

Si ieri

Venind, cum ploaia a spalat

Cu ziua, patul meu curat –

Privind pe deal, spre Nord, catre livezi,

Iti pare, hoinarind prin verde

Ca ma vezi:  Si spui:

–         Mamamul!

 

– Eu eram, sau altul?

Cine stie.

Nici chiar eu nu stiu, daca ma crezi.

 

In timp ce langa joarda de alun

Pamantul incoltise doua flori de primavara

Albe, verzi, si violet.

Lasă un răspuns