Liviu-Florian Jianu: Arca bunei speranțe

arca sperantei

Am intuiția stranie și nebună

Că încercând s-o faci, s-o dregi, mai bună,

În loc s-o-nalți, o dai de-a berbeleacu’,

Și faci o lume oarbă, mai a dracu’ !

 

E-o ironie. Mintea iți pretinde

Ce inima nu are ca merinde –

Într-un ceaslov, chiar despre asta scrie:

Că orbii, vor fi orbi , în veșnicie –

 

Ce crunt blestem! Ce mare nedreptate!

mi-am spus. Dar nu e drept! Dar nu se poate!

Și-am înțeles târziu: că orbii văd

Ceva sublim, în beznă și prăpăd.

 

Că e normală starea de orbire –

Că suntem orbi – și unii chiar încearcă

Stângaci, să ne înghesuie în arcă –

Și noi ne-mpotrivim, de fericire …

O părere la “Liviu-Florian Jianu: Arca bunei speranțe

  1. O poezie obiectivă, o deconspirare a realității în care supraviețuim noi toți, orbi și profani, în euforia simțurilor, împotrivindu-ne oricăror constrângeri. Nu e tocmai ușor să trăiești în beznă , să dai contur iluziilor în pustiu sub impulsul patimilor omenești, în naivitatea setei de fericire.
    Poete, încântă-ne cât nu ești încă orb și mai poți scrie!

Lasă un răspuns