Lansare de carte

postare

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Sâmbătă, 23 aprilie 2016, începând cu ora 17:00, la Atelierul de Bere din Iași va avea loc lansarea romanului În gaură, de Arthur Suciu. Vor participa: Arthur Suciu, Ionuț-Alexandru Bârliba și Daniel Șandru, director editorial Adenium.

 

 

  1. Ai 40 de ani și știi deja despre ce e vorba.

sau

  1. Ai sub 40 de ani și trebuie să știi ce te așteaptă.

Pentru oricare din cele două situații Adenium îți oferă remediul: Citești, vorbești și bei o bere.

Vino sâmbătă, 23 aprilie, la Atelierul de Bere și, începând cu ora 17:00, afli mai multe despre romanul În gaură, de Arthur Suciu.

Este În gaură relatarea unei crize sau doar o farsă prin care naratorul își pune în scenă propria ratare? Ce este serios și depresiv și ce este comic până la kitsch în acest roman pe cât de simplu, pe atât de tăios? În gaură spune povestea unui copywriter politic ce își trăiește criza de la mijlocul vieții în timpul unei alte crize, cea socială. Acțiunea are loc într-un București decăzut, pe fundalul protestelor din 2013 împotriva exploatării de la Roșia Montană. Iată un om captiv al tuturor crizelor posibile, dar mai ales profesionale și amoroase. Ficțiunea pare a fi singura cale de a le depăși. În gaură este și un roman despre dorința de a scrie un roman…

 

Citești În gaură și vorbești cu Arthur Suciu, Ionuț-Alexandru Bârliba, Daniel Șandru și prietenii tăi despre criza bărbatului la 40 de ani. Și, pentru că e mai ușor să treci prin orice împreună cu prietenii, odată cu romanul primești și berea. Ne vedem sâmbătă, 23 aprilie, la ora 17:00, în Iași, la Atelierul de Bere.

 

 

 

 

Lasă un răspuns