La căptușit, de Liviu Florian Jianu

La căptușit
 
Cât nu i s-o fi zgâriat BMW-ul
      lui Eugen Ionescu, săracul,
Până când l-a luat dracul…
Se poate?

Să trăiești într-o asemenea absurditate?
Unii – să faca obiecte – aproape perfecte.
Alții, să încaseze – numai directe.
Pe nesimțirea asta – în teatru.
                  De sensibilitate.
Ia să încerci, să acoperi
      Dar nu cu soluții de biochimie
O zgârietură, măcar…
                  pe o piele…
 
dar de la cap,
de la capăt,
      Și până-n obiele…

O părere la “La căptușit, de Liviu Florian Jianu

  1. A-prins de-o toartă a Cerului
    PRETEXT: ,,Omului îi trebuie un vis,
    ca să suporte realitatea.” (Sigmund Freud)

    De câte ori pârjolul se revarsă,
    Închipuirea-n ropot mi-este arsă,

    De-a Muntelui mirabilă răcoare,
    De-ndemnurile aprigi din izvoare…

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns