JUDECATA DE HAPOI, de Liviu Florian Jianu

JUDECATA DE HAPOI

Cronică dramatică la spectacolul cu piesa “Cumnata lui Pantagruel”

Regia: Silviu Purcărete

( spectacol fără niciun cuvânt )

 de Liviu Florian Jianu

 La început a fost un kil de carne. Şi-n Flandra cred că tot s-a întâmplat. Dar n-aş băga în asta un cârnat. La început a fost un kil de carne. Şi milioane după, au urmat.

Şi-n Flandra, când Lumina m-a adus, containere cu morţii vii, de carne, stăteau frumos la rând, la înviat. Aveau geamlâc cu ochiul colorat. Şi îşi mâncau din spirit, din stomac. Dar asta e. Eşti mort, nu mai ai carne. Mănânci ce-ai pus în maţ, la bancomat. Ba, câte unul,  mai împachetat, ce-ar mai fi lins şi mort, o ţâr’ de sânge. Însă Regia nu a aprobat. E austeră moara de tocat. Cu picăturile, şi tot nu se ajunge. În Flandra. Mulţi de pe pământ or să înjure. Nu înjuraţi, că este un păcat.

Na, aragazul mi se stinse. Poate, îmi este şi cafeaua plină de păcate.

Orice-nviere a trebuit să aibă un început. Un mort de dezgropat. Un floricică mică, răsărit duios, dintr-un mormânt. Acolo-n, Flandra! Ce înviat frumos ! Şi tânăr! E dezgropat de o armata de gropari care-l ridică. Nu e mai economicos? Minunea costă ! Şi i se vede şi un colţ firav de sculă mică ! Le coq! Vai, cât e de frumos ! exclamă-o doamnă, şi încruntata-i faţă se înseninează, râde, chiar. Păcat. Pentru o clipă.

Deci, corolar: nu e-nviere fără un gropar, măcar.

Dar. O-nviere este cu putinţă, fără, măcar, o ramură? De ştiinţă? Poate o sculă, minusculă, să apară din ţărână, fără să fie cercetată raţional? De medicină? Operată chiar? În sculă? Fără să-i fie cercetată tăietura-n… gură ? Să fie… bună…?

Si ce putea să iasă dintr-un înviat? Un kil de carne. Bună. Şi apoi… Cârnaţi. Un lung pomelnic de cârnaţi robuşti. Delicatesă. Chiar, nu guşti? Şi la final de tot, un… saxofon. Stranietate. Înviatul e afon. Cine-o să cânte? Chiar dacă nimeni n-a ştiut vreodată, în Flandra tot găseşti. Câte-o cumnată. Care încearcă. Şi soţul ei, de jos, e fermecat. Mai cântă, candidat la înviat! Dar fermecata melodie a-ncetat, el plânge, plânge, urlă. Neîncetat. Şi cum, necum, cântă cum nato la cum nat.

Acum, un pui. Ieşi şi el tot din stomacul înviat. Şi piuie atât de delicat, încât groparii, travestiţi în sfinţi, căci au ieşit şi haine de părinţi, tot din stomacul înviat, îl caută lin. Piu, piu! O, inviat sublim, ce cântec ai! Dacă ştiam, de la un kil de carne, te mâncam. Dar apropos: cât ai? Cât îţi atârnă piuitul la cântar? Şi Hap. Hapoi. Scuzaţi! Te lepăd înapoi. Te înghiţisem, căci… aşa e obiceiul pe la noi.

Operă rock. Urmează doi. Şi ei, la înviat. Familie… sau… comuniune sfântă-ntre bărbaţi. Atunci, pe legea mea, împărtăşania să se dea (se ia) la… ouă. Şi-n linguriţă, femeia-preot ouăle atent să le preia… de lângă puţă. Căci, revenim. Făra de ea, pe care lume înviem? Şi-n ce…Lumină? Şi dacă ouăle se sparg, nu e o crimă? Din cine preotesele se trag? Din Oul Sfânt? Sau din găină?

Noroc tot cu cumnata. Că înghite tot. Ou după ou. Idiot după idiot. Noroc că se mai trag, tot pe cerceafuri. Şi ouă, şi vestale, şi anafuri. Noroc că este cineva care ne bagă Duh în burtă. Că altfel viaţa este scurtă. Căci costă foarte mult un kil de carne. E spectacol mut. Şi două violoncele parcă-l… ut. Frumosul, e… cere şi el: un kil de carne.

Décor. Crupe de cai. Şi oameni vechi şi noi. Război. Istoria e un caşcaval de soi. Şi ei vor învia? Să vezi urgie! Dar în câmpiile din Flandra a venit la înviat, o păuniţă. Aşa de pintenă ea scurmă cu piciorul. Păunii toţi, cei sfinţi, îi dau onorul. Un bob aici. Un bob mai lângă vintre. O-nvie toţi, în toate cele sfinte. Şi fulgii-i sar, şi piuie. E vie! Şi pentru că la toţi acum le ştie, sfinţenia ce le poate, ea învie: este Statuia Învierii! Vie! Şi poate să se culce, chiar. Cu sine.

Suntem în Flandra, deci. Şi se recită: pomelnicul cu viii de elită. Dar de ce tac? Şi muzica, doar, sună? De ce un kil de carne n-au? Pe strună? De ce-am văzut aici, în Înviere, doar o suliţă de bărbat şi nici-o sulă de muiere ? Mă rog, iertare. Mi-e teamă c-am vorbit şi-aşa prea tare. Vezi 4 scânduri şi o scândurică ? Vezi cum se trag femeile? Pe sticlă? Simţi cum îţi creşte-n piept un kil de carne, când Învierea va turna, din prima puţă de bărbat, şampanie? Vezi cum se-nvârte într-o limbă spuma elitei de a fi o Înviere? Şi o turmă? Vezi LIDER-ul, cosmetizat cu castraveţi? Îmbălsămat pe soclul lui de înviaţii hrăpăreţi? Care îl lasă… şi merg, cu kilul lor de carne-n piept, acasă…

Şi-n toată Flandra va rămâne… Cine?Un gol dând ordine la forme. La ruine. Un gol dând ordine legumelor de piaţă. O loază. O tâmpenie. O paiaţă. Şi formele, ca melcii, se tot plimbă. Primesc o borâtură-n loc de limbă. Şi-abia târziu, lumina îi despoaie: sunt oameni! Oameni! Oameni! Vai ! Sunt oameni!

Şi-atunci, din cer, coboară pe pământ şi Domnul Taur. Domnul Nostru Sfânt. E-adevărat. E mort. De Înviere. E-adevărat. Înjunghiat oleacă. E-adevărat. Şi limba-I este seacă. Un pic în sânge. Roşie de fiere. Dar avem Hrană! Avem Hrană! Avem Hrană!

Uitai de cocă. Ca toată lumea să învie, era creştin ca primul înviat să fie îngropat. În cocă. Industria pâinii să-l îngraşe. Ca pe-o focă. Şi în aceeaşi înviată puţă, să îl încerce cu o furculiţă. Dacă e dospit. Să ni-l aducă copt şi rumenit. Mafia pâinii să-i îmbuce capul. Şi frimiturile să le arunce la cei morţi. Dar vii. Să li se ierte tuturora. Hapul.

La două zile de la Înviere, mersei şi io la templu. La Băşica. Să aplaud. Minune! Numai două babe-n negru-n galerie. Portrete vechi de fotbalişti. Gazon, sub ele. Arbitru, nu-i! Nici jucători. Să fie Învierea, Cupa nimănui ? Chibrituri, nu-s! Nici candele aprinse. Lumânare, ioc. Nici vânzătoare de noroc. Ba, ce-i lăsai, veni un misionar mai tânăr, Doamne, iartă-l, dacă nu-I, şi luă. Şi-n Rai, tot eu furai. Pesemne-s toţi la popi. În Piaţa Mare. La pilit. Căci doare pâinea între dinţi, ceva cumplit. Doar taci, asculţi, repeţi, frămânţi din dinţi şi-nghiţi la sfinţi. Curată Înviere de Partid. Ba chiar pe Feştănescu l-am pupat. De drag. Dar nu l-am înghiţit. Mi-a dat o slujbă din lumina lui. Se duce-ncet, ca un fitil. Şi alţii vin. În Piaţa Mare. La-nviat. Tot mai puţin. Căci învierea s-a cam terminat. Trăiască Domnul Nostru Îngropat! Să mai mâncăm ceva, şi noi, orşcât…Că de băut, ne-am săturat…

 

 

Când am plecat

Se terminaseră cu toţii de-nviat.

Dormeau precum copiii-n viaţă.

Şi visau.

Sătui.

O foarte lungă dimineaţă.

O părere la “JUDECATA DE HAPOI, de Liviu Florian Jianu

  1. Surprinzator ca ” judecata de hapoi” nu are nimic ipocrit si crestinesc!

    V-a adus realitatea si evolutionismul pe calea adevarului adevarat! si ma bucur!

    Felicitari.

    Virgil Ciuca

Lasă un răspuns