Jianu Liviu-Florian: Berbecul și coțofana. Din manuscrise

Cotofana

Un berbec, dintre aceia, ce in marea lor hotie,

Lenesi, scriu, cu blande coarne, in pamant, o poezie,

Auzi-n bucatarie, pizzicato, de afara,

Viers de pasare maiastra: poate vrabie, poate cioara…

 

Se uita: vazu faptura. Coada lunga, neagra-n spate,

Burta alba, nu  e cioara, nu-i nici vrabie, ce e? poate

Voi afla pe net, acuma. Si gasi: pasarea -n pana

Ce o scriu acum, fusese, si-a zburat, o cotofana.

 

-Ce spui tu? Copii, vrei, oare?  Spuse cotofana, hoata.

– Da, raspuns-am. Pentru toata Romania ce ingheata.

– Ha! Pai nu te uiti la tine?  Ai de toate, azi, in gura

Ai mancat si ceai, si 4  dumicati de prajitura.

 

–         Da! Dar 4 dintr-o danie, si  un colt uscat de paine,

Si un sfert de mar, adus-am, in fereastra, la geamie.

–         Carei mame ii ajunge sa manance pane maine?

–         Cotofano, esti nebuna? Ce-mi dai tu, sa-ti dau eu, tie?

 

Tu ne furi, din cuiburi, oua.

Mie, tu imi faci morala?

Du-te, pasare, si oua,

Lasa-ne crestini, in tara.

 

Ca de-atatea cotofane,

Si de-atatia cuci cati canta,

N-avem dragoste in coarne,

Sa mai facem, si noi, nunta.

Lasă un răspuns