Jacques Salomé – Curajul de a fi tu însuţi. Prezentare și selecție, de Adi Popescu

rupeti radurile

Jacques Salomé – Curajul de a fi tu însuţi

Jacques Salome s-a născut într-o zi de primavară, care nu-şi putea imagina că pruncul acesta vesel, născut dintr-o poveste de dragoste inocentă şi torenţială, va deveni peste ani “un pasionat al relaţiilor interumane”, “un profet social”, “un ambasador al tandreţii”.

Cărţile lui Jacques Salome cuprind atât de cald „sâmburele celestru” al fiecăruia şi reuşesc să ne reîntoarcă spre noi, către intimitatea noastră, către rănile noastre vitale, către osatura personalităţii noastre.

Întreaga operă a lui Jacques Salome poate fi structurată în câteva teme centrale, precum: relaţiile amoroase, relaţiile de cuplu, relaţiile familiale, relaţiile şcolare, relaţiile profesionale, relaţia cu tine însuţi, precum şi romane, nuvele, cărţi care ne învaţă ce înseamnă tandreţea şi relaţiile vieţii.

Am redat în continuare câteva citate care mi-au plăcut foarte mult din cartea „Curajul de a fi tu însuţi”:

 

– Dacă mă gândesc la tot ce ştiu despre mine, de când îmi aduc aminte, am sentimentul că viaţa mea nu a fost decât o succesiune de naşteri, o suită de etape marcate fiecare cu o nouă bornă albă a unei importante treziri de conştiinţă, fundamentală pentru dezvoltarea mea.

– Sunt purtătorul unui dar fabulos, cel al vieţii care mi-a fost lăsată în grijă încă de la conceperea mea. Un dar imaterial, dar foarte real şi tangibil, alcătuit dintr-o sumă, dintr-o masă de energie şi de iubire universală care mi-a fost încredinţată şi faţă de care am datoria, asemenea oricărui alt bărbat sau femeie, să o dezvolt într-o formă unică, cu toată libertatea posibilă.

– La sfârşitul ciclului meu de viaţă, voi reda materiei universale, zestrei comune, diminuată sau îmbogăţită, această rezervă de energie şi iubire care mi-a fost iniţial lăsată în grijă.

– Câte emoţii şi câtă tulburare când drumurile noastre se intersectau! Dintr-odată timpul se dilată, aerul devenea mai viu, mai pur, parcă toate forţele naturii se trezeau, ca pentru a face să explodeze corpul meu devenit brusc prea strâmt. Universul celebra trăirile şi iluziile mele. Savoarea clipei, vibraţiile inexprimabilului, paleta de culori a fiecărui moment… toate se împleteau pentru a însufleţi iubirea care se năştea în mine. Să simţi că iubeşti, că eşti îndrăgostit, înflăcărat şi iubit, să trăieşti dorindu-ţi şi primind prezenţa celuilalt, ce revoluţie fermecătoare în viaţa unei fiinţe. Când eşti îndrăgostit, intri într-o stare specială care îţi dă o vitalitate, o energie, o creativitate aparte, descoperi potenţiale neexploatate încă şi te laşi prins şi purtat către ce e mai bun din tine în întâlnirea cu minunea şi imprevizibilul din celălalt.

– Dacă în general mă simt descumpănit la început de un refuz, de o respingere, de o punere la îndoială, după aceea înfrunt situaţia şi mă lupt. Şi nu atât pentru a câştiga, cât pentru a-mi recâştiga respectul faţă de mine însumi.

– Relaţia cu divinul, altfel spus cu acea parte care rămâne neatinsă în noi şi ne uneşte cu infinitul.

– Divinitatea, acest nucleu, această particulă indestructibilă care leagă fiecare fiinţă de univers şi îi confirmă că are un loc al ei în marele întreg.

– Sensul trecerii noastre pe Pământ poate fi tocmai acela de a primi viaţa, de a-i da valoare, de a o amplifica şi de a o transmite mai departe la rândul nostru.

– Fiecare dinte noi ar putea să se întrebe seara înainte de culcare: „Ce dar de viaţă am oferit azi? Ce cuvânt, ce privire, ce surâs, ce gest, ce acceptare, ce confirmare am oferit, am primit sau am dezvăluit?” Cine poate oferi în fiecare zi celui pe care-l întâlneşte sentimentul că-şi sporeşte viaţa, că-şi înseninează privirea, că reuşeşte să se exprime, că se simte mai amabil, mai viu? Cine îşi poate propune să accepte mai bine, să îndrăznească să se iubească şi să iubească pe de-a-ntregul?

– Când iubim, depunem armele, ridicăm barierele şi lăsăm să pătrundă în inimă tot ce e mai vulnerabil în noi imprevizibilul din celălalt.

– Dacă a primi e în centru, a da este sus, a refuza e în jos. Mai rămân de o parte şi de cealaltă renunţarea care înalţă, toleranţa care îmbogăţeşte.

Lasă un răspuns