Iuliana Clima-Caraghin: Simona Gramatovici sau fascinaţia misterului erotic

Simona Gramatovici sau fascinaţia misterului erotic
de Iuliana Clima-Caraghin
Privim poezia Simonei Gramatovici prin Spectru redus la amor – titlul volumului de
versuri al autoarei – şi descoperim o poezie care se naşte din adânc, din dor şi tânguire, din lumină şi eternitate, din renaştere şi devenire continuă.


Mitul iubirii este tema întregului volum: o iubire în care parfumul, apa, cerul sunt
elemente naturale care depăşesc percepţia şi trezesc procese intelectuale:
„păuni catadicsind să se fălească,
dănțuiesc în nimb de rouă și în adieri astrale,
croind ample șanțuri pe o margine de suflet.” (Speranță)
„Din neant ascult plânsetul desuet al ploii,
trisțea-mi se pierde în gustul ravisant de madlene” (Cotidian)
„ceru-i cânt în noaptea sidefie. (…)
Particule feerice, incandescenți crepusculi
roiesc în ritm de vers uitat,
mijesc l-apus… și totu-i cer brodat…” (Neliniște monocromă)
Universul naturii are mai mult sau mai puţin un rol protector – Iubirea (…) ca iedera,
aripi de fluture, Lacrimă (…) perlată în mac, păuni catadicsind să se fălească, Amurg de
iarnă (…) al lumilor albe, praf de stele și polei ceresc, se lasă vara, dimineți roz, Culorile deamurg.
Timpul este ochiul cosmic care eliberează gândirea de tirania realului şi de suferinţă,
îl ajută pe eul liric să contemple universul:
„Clepsidră pală, opalină
vâltoarea vieții suav te-nclină,
nisipu-ți mișcător suspină
în lina curgere divină.
Clipa scursă e doar scrum
și scrumul preschimbat în fum,
de noi alergători de drum nebun
prizonieri în al timpului album.
Clepsidră pală, străvezie
adună-n sticlă-ți praful de amintiri
inundat de funinginea timpului. (Prizonieri)
Din clipa măreţului miracol se constituie iubirea, izvorul neînsecat al existenţei,
„acea oglindă zidită în floarea de salcâm,
acea petală care-mi mângâie obrazul,
în aerul învăluit în miresme de nard și santal,
în sunetele spațiului cosmic,
în brațele de gheață ce-mi înconjoară sufletul,
în zâmbet și în plânset deopotrivă…
Ești în tot…” (Tu)
În concluzie, lirica erotică a Simonei Gramatovici, în care fascinația misterului uman
mă intrigă…// să-ți pierzi și să-ți regăsești simțurile,/ să-ți testezi limitele trupului tău…,
transformă iubirea într-o enigmă identificabilă doar ca sursă a trăirilor eului liric, într-un
resort al aspiraţiei spre transcendent.

Lasă un răspuns