Ionuț Caragea: Acest exil spiritual continuu. Recenzie, de Prof. univ. dr. Florentin Smarandache

UNMG-Certificate of recognition-Ionut Caragea

Nu sunt primul care să remarce stilul paradoxist al poetului Ionuţ Caragea, membru de onoare al Asociaţiei Paradoxiste Internaţionale – colaborator la volumul 6 al Antologiei Paradoxiste Internaţionale (antologie ajunsă în prezent la volumul 10, timp de două decenii: 1993-2013), în care îi este publicat poemul de mari dimensiuni „Analfabetism literar” (52 strofe în care autorul, la fiecare două strofe, foloseşte o singură literă pentru începutul tuturor cuvintelor, cu excepţia strofei finale), şi evidenţiat de Universitatea din New Mexico – Gallup, pentru merite culturale. Alţi scriitori au întrezărit talentul său. Precum Cezarina Adamescu, care vorbeşte despre paradoxul din poezia „Ceva din mine caută ceva” în revista Agero din Stuttgart (recenzie din 9 mai 2009), iar Prof. Dr. Constantin Miu desprinde antinomiile autorului din poemele „Marea singurătate a zborului”, „Cer fără scări” şi „Guru amnezic” (recenzii publicate în revista Sferaonline la 9 august 2009 şi 13 decembrie 2009) .

De curând am putut răsfoi cartea sa “Antologie de poeme 2006-2012”, publicată la editura Fides din Iaşi în 2013, şi să extrag din ea poemul în întregime paradoxist „Să fii poet” pentru volumul 11 al seriei paradoxismului. Versurile sale sunt, într-un grad mai mare sau mai mic, exponente ale oximoronelor, ale zbaterilor interne, ale solitudinii şi exilului. Fiindcă Ionuţ face parte din tagma noastră, a celor cu mai multe ţări, sau cu nici una!… pătura socială a emigranţilor. Exilat de două ori!… mai întâi în Canada, la Montréal (2003-2011), apoi în… România, unde locuieşte şi scrie astăzi (la Oradea).

Nihilism în ideile sale: „viaţa este zero, la puterea doi / şi rămîne zero, nuli suntem şi noi” („Eu la pătrat”, pag. 15). Inutilitate: „sîngele curge-n vene degeaba, sufletul meu e o pală de vînt” („Pot să?”, pag. 165). Introspecţie: „uneori urăsc lumea / pentru că există fără mine / uneori mă urăsc / pentru că exist fără lume” („Prizonier”, pag. 77). Şi obsesia înstrăinării: „Exil în camera de veghe, / Exil în starea hibernală, / Exil la miile de leghe, / Exil în groapa comunală” („Exil”, pag. 147).

Ca stil, repetiţia, din câteva poeme, îmi aminteşte de volumul La Baad, al lui Cezar Ivănescu: „să fii romantic şi să fii un martir, / să fii apatic şi să fii în delir, să fii ruşinea încercată pe dos, să fii degeaba şi să fii cu folos” („Să fii poet”, pag. 194).

Încheiem cu aceste versuri memorabile ale autorului: „aceasta este viaţa, un veni, vidi, vici, / o scurtă nebunie cu dragoste şi vicii” („Festina Lente”, pag. 102). Şi cu maxima latină: Poeta nascitur, non fit (Poetul este înnăscut, nu făcut).

 

 

Prof. univ. dr. Florentin Smarandache, 25 aprilie 2014

Lasă un răspuns