Iona* (comparație între Iona biblicul și personajul lui Marin Sorescu, din piesa cu același titlu), de Dan Ionescu *din volumul Virtualități ale compromisului

download

Iona* (comparație între Iona biblicul și personajul lui Marin Sorescu, din piesa cu același titlu), de Dan Ionescu

*din volumul Virtualități ale compromisului 

Cu toate că Iona este supărat pentru că Dumnezeul lui este „milostiv” și „îndurat”, totuși mobilul încercării de a se abate de la porunca divină îl regăsim dincolo de această mărturisire, care, să nu omitem, este rostită după ce el hotărăște: „acum, Doamne, ia-mi sufletul meu”. Deci, spre partea finală a capitolului, când asistăm la scena unei dezbateri mult mai crâncene, spre satisfacerea propriei ambiții de a fi săvârșit un oficiu de pedepsire a celor pe care i-a vestit. Pentru Iona, finalizarea misiunii ar fi însemnat distrugerea cetății Ninive. El se plasează cu fața la răsărit pentru vizualizarea „spectacolului”. În acest fel, își asumă cu adevărat postura de obiect. Crede într-un plan divin prestabilit, ale cărui puncte să nu schimbe perspectiva de început, după avatarurile oamenilor. Cunoaște o frustrare pe care o va revărsa în gesturi de neliniște. Se mută de colo-colo, parcă pentru a se regăsi pe sine însuși.

Iona încearcă să se abată de la porunca lui Dumnezeu. Refuză limitele noi ale unui destin. O imposibilitate de a se ridica la presupusa sacralitate a misiunii. O inadaptabilitate. Vrea să fugă la Tarsis. Nu preferă destinația om. Totuși, se pierde cu frenezie între oamenii de pe corabie. Refuză providența. Niciodată n-a privit mai departe de el însuși. O căutare a libertății într-o condiție care nu pretinde mult. Dacă ar fi acceptat de la început misiunea, sentimentul de libertate ar fi survenit mult mai târziu și numai după ce Iona s-ar fi risipit destul cu mesaj între oameni, până la a se fi „lepădat” de sinele vechi și atunci n-ar mai fi avut bază de revenire, în cazul vreunei nevoi de energie. Dacă, pentru mai departe, ar fi pornit la drum cu energia prozeliților, nu și-ar fi pierdut cumva unicitatea? Din poruncă divină este înghițit de un pește. Interiorul peștelui este de fapt egoismul lui Iona. Corabia nu e sfărâmată. Este un semn că mai sunt speranțe. Fiul lui Amitai se poate prăbuși într-un gol de activitate. Dumnezeu îl chinuiește prin remușcările conștiinței. Iona se refugiază în suferința remușcării, precum și într-o stare de somn.

În Biblie, voința Creatorului acționează întru ameliorarea egoismului general, tocmai printr-o persoană cu o rezervă de individualism în construcție. Personajul biblic este sedus de respectarea propriului ritm existențial. Asumarea unei misiuni presupune altă febră. O libertate puternică tocindu-se în impactul cu închistarea umană. Creația nu acceptă, pentru încă o dată, intervenția artistului. Legătura dintre om și Dumnezeu ar duce, în cazul omului, la o forțare a limitelor, iar depășirea lor, benefică pentru Dumnezeu; în sfârșit, ar dispune de o entitate pe picioare și cu aspirații personale șterse. Dar Iona cultivă vocația anonimatului. Are capacități de conservare. Trăiește ispita de a se sustrage măreției poruncii supreme. Capcana – de a fi înghițit de un pește apărut din vâltoarea pedepsei. Monstrul marin este o traducere în formă concretă a egoismului uman. Dumnezeu cere libertate pentru credința numai în el însuși, pentru asigurarea unei justiții. Pentru Iona, personajul lui Marin Sorescu, a pescui înseamnă libertate. Prin pescuit, dă curs liber calităților personale în acest domeniu. Dar nu se gândește și la instinctul de libertate al peștilor. Uriașul pește apare ca o întruchipare a zbaterii, pentru a se elibera din plase, a atâtor pești prinși. Prin gestul de a aduce lângă el „un acvariu mic în care dau vesel din coadă câțiva pești“, Iona mimează dorința libertății de a reuși ca pescar. Dacă nu pescuiește, redevine singur, captivul unui monolog.

O sursă a calvarului celor doi Iona este neîncrederea. De exemplu, eroul lui Marin Sorescu nu observă peștele din spatele său. O neîncredere în ocazia de a se afla, o dată, în preajma unei mari prăzi. Un corespondent mitic – Prometeu. Acesta a beneficiat de libertatea de a stăpâni. Va fi înlănțuit, dar căderea este a cuiva împlinit, capabil să trăiască forme infime ale libertății, privind fărâmele de ficat purtate în plisc, din înlănțuire, de vultur. Vulturul este un vehicul între suferința lui Prometeu și măreția lui Zeus. Însă, încoace de acele timpuri fabuloase, destinul concret al lui Ovidiu.

O părere la “Iona* (comparație între Iona biblicul și personajul lui Marin Sorescu, din piesa cu același titlu), de Dan Ionescu *din volumul Virtualități ale compromisului

  1. Unde-i Stânga, care-i Dreapta ?

    Credința ( nu-i nicium o utopie)
    Ghidează Lumea Vie și Nevie…
    Dar Omul -Iona ( n-am aflat din Carte ) ,
    De ce pe Navă – încă – stă deoparte ?!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns