Ion Pachia Tatomirescu: Saltul în salm. Recenzie, de Constantin Stancu

descărcare

Saltul în salm

 

Ion Pachia-Tatomirescu este „magnetizat“ de poezia cu formă fixă, parcurgând un traseu liric interesant, propriu, de la glosalmi şi zalmiori, la salmi, ca formă minimă de exprimare a poeziei din aerul încărcat de piramide. În volumul Caligraful de salmi (2013)*, vine în armonie cu sine şi cu literatura importantă, şi ne prezintă epopeea poeziei cu formă fixă. Este un demers al unui scriitor în căutarea esenţelor, modest, se descrie ca un obişnuit caligraf, refuzând titlul de poet, intrând în pielea scribului care transcrie textul imprimat în fiinţa eremitului.

Cartea este, probabil, unică în felul ei, nu se adresează cititorului superficial, în căutarea baladei din poem, ci unuia în căutarea tainelor. În volum poetul descrie pentru neiniţiaţi definiţia glosalmului, a zalmiorului, a salmului, căutările fac saltul final în salm, cea mai scurtă formă fixă în istoria poeziei. Saltul este o plastică descriere, călătoria poetului ajunge în nucleul poeziei, acolo unde se petrece furtuna materiei. Istoria poeziei cu formă fixă este redată în carte, în prima secţiune, ca o necesitate de omologare la nivel european, pentru că face legătura între scrierile vechi şi cele moderne, fulger între perioade, conservând divinitatea poeziei, ca formă de comunicare a lui Dumnezeu cu omul şi ca răspuns al omului la revelaţie. Deşi salmul se bazează pe cuvinte puţine, poemul minim redă starea de graţie a sufletului în căutarea luminii.

Fantezia poetului este în mişcare, deşi pare a apela la formele vechi ale literaturii, el rămâne un modern prin curajul de a zice. Zicerea este o problemă complexă, este baza creaţiei, în general caligraful exprimând tehnica închinării şi a laudei. Mitologia străbate poezia, cuvintele se mişcă între „roze sălbatice“, după cum afirmă poetul, rudă cu haiku-ul, salmul rămâne şi se consolidează ca formă autonomă, specifică literaturii române.

Ion Pachia-Tatomirescu inserează în carte eseurile unor poeţi sau critici referitoare la poezia sa şi la demersul său de limpazire a zicerii. Aceste note literare aduc explicaţii necesare şi lămuresc conţinutul volumului în sine. S-au preocupat de acest gen literar: Marian Barbu, Iulian Chivu, Eugen Dorcescu, Vasile Moldovan, Constantin M. Popa, Alexandru Ruja, Florin Vasiliu şi alţii. Cărţile lui Ion Pachia-Tatomirescu au avut ecou în Franţa sau Belgia ca expresie a complexităţii literaturii române.

Eugen Dorcescu notează despre poezia cu formă fixă promovată în prezentul volum: „Ion Pachia-Tatomirescu rămâne una din personalităţile literare (şi, în general, culturale) cele mai originale din Timişoara (şi nu numai). El s-a impus nu doar prin valoarea strict estetică, prin acurateţea stilistică, prin rigoarea formală a poeziei sale, ci şi (poate, mai ales) prin viziunea care o generează şi susţine – cosmogonia dacică, misterul şi fascinaţia substratului, active încă în mentalitatea „dacoromânească“ (termen utilizat de scriitor în toate împrejurările)“.

Autorul consideră că poezia sa este rezultatul unei aventuri a omului în spaţiul cosmic datorită marilor descoperiri în zona materiei, antimateriei, informateriei, aselenizării, istoriei în evoluţii, în involuţii, cultură şi barbarie. Din acest demers rezultă că Ion Pachia-Tatomirescu este un novator (conform celor afirmate de Florin Vasiliu) atingând posibilităţile oferite de haiku.

Volumul ne prezintă anul salmului de la 1 brumărel la 30 răpciune, un an în care poezia se scrie zilnic, rezultatul fiind poemul complex desfăşurat cu pasiune şi răbdare pe durata unui an în care omul devine mai înţelept, astfel ziua are o istorie a ei condensată în cuvinte, iar anul o tablă de înţelepciune în vremuri complicate.

Cităm: «Ciulin / în mov destin…» (p. 40), «Focul / schimbă jocul…» (p. 41), «Brazii – / vămi de-ocazii…!» (p. 52), «Scuturi – / cer de fluturi…!» (p. 54), «Greier / pe-albul creier…» (p. 68).

Exemplele pot continua, tehnica este una personală şi ne trimite cu gândul la Proverbe, de Solomon, acea colecţie de texte de înţelepciune necesară în epocă, rămasă în sulul cărţii, Biblia.

Ion Pachia-Tatomirescu pare că se joacă după stil vechi între brumărel şi răpciune, dar este preocupat de esenţe şi limite, de cuvinte şi necuvinte, de zicere şi oprire, de muzicalitate şi miracol, exprimă închinarea adusă zilnic cerului care ninge cu vorbe peste noi.

În volum autorul caligrafiază şi glosalmi, explodează în poezia mai extinsă, se desfăşoară disciplinat cu fiecare lună din an, el doreşte să ne dovedească faptul că este mag la curtea regelui, cunoscător de taine şi profeţii. „Fulgerul din mine, umerii tăi – mere / car de flori de miere urcă-ntre rubine…“ (Glosalm de cireşar).

Caligraful de zalmiori este preocupat de muzicalitate şi adevăr, de bucurie şi anotimp: „Fotonii-mi de-altoi n-au umbră nici joi, / n-au pietre clivante, nici protubernte, / au doar matcă-n roi, gândind preţuri noi, / pentru vămi şi fante, la comete-plante, / fotonii-mi de-altoi, fulgerele-n ploi…“ (Zalmior V).

Ion Pachia-Tatomirescu inserează biobibliografie sub sigle, trimiţând la epopeea poeziei cu formă fixă ca efect al disciplinării spirituale, al menţinerii tradiţiei de început grefată pe zicerea modernă, flămândă de adevăr şi adrenalină. Este o viaţă trăită printre cărţi în căutarea poeziei cu formă fixă din poemele cele de toate zilele, lecţii de haiku şi imn, o importantă reţea de vase comunicante cu Dumnezeu privindu-ne dintre roze, zâmbind la teoria modernă a comunicaţiei promovată de om într-o istorie superparadoxistă…

Caligraful a zis, cititorul va înţelege că lumea se bazează pe cuvântul trecut prin focul din microcosmos şi macrocosm, ca o aventură ce ne duce în cetatea timpului fără de timp…

Ion Pachia-Tatomirescu îşi urmează căutările, se bazează pe o mitologie personală atinsă de brumele literaturii bune din toate vremurile, spre o patrie complicată, greu de egalat astăzi prin tratate şi epistole, una „dacoromânească“, drept nişă culturală în Europa politicii cu formă fixă…

Îl cităm pe caligraf: „Valori: / mori în comori…!“ (p. 83).

Ne întoarcem la izvoare, folclor, descântec… Ele refac, în stil modern, o viziune asupra lumii cumva pierdută, cumva regăsită…

16 februarie, 2014

____________________________

* Ion Pachia-Tatomirescu, Caligraful de salmi, Timişoara, Editura Waldpress, 2013.

Lasă un răspuns