Ion C. Pena: Opriți-vă

descărcare

Opriți-vă

 

 

În drumul meu opriți-vă fierbinți,

În carnea mea cu târnăcoape.

Am să vă dau mistere și arginți,

Ca fumul, bogăția să vă’ngroape.

 

 

Mi-e inima de fulgere ocean.

Mi-e palma năzdrăvană și haiducă.

Opriți-vă cu sufletul ochean

Să beți înfiorarea hăbăucă.

 

 

Pe steiul ars de foc și’nchipuiri

Să vă înalț o clipă, să vă doară.

Crepuscul de altare și zefiri

Și vorba peste moarte să vă moară.

 

 

Nu închinați cu mine rugăciuni

Ci treceți, ca barbarii, mai departe,

Mă jefuiți de grâne și tăciuni.

Deschis îmi e pătulul ca o carte.

 

 

Eu voi rămâne singur, vagabond,

Un cerșetor de soare și de vise.

Voi ocoli destinul rubicond

Ca porțile de marmură, închise.

Lasă un răspuns