Ion Barbu: Etapele creației. Referat, de Dan Ionescu

După cum Camil Petrescu cerea o proză şi un teatru de idei, tot astfel Ion Barbu pretindea o poezie de idei şi, în această perspectivă, a criticat poezia lui Arghezi pe care o considera lipsită de idei. Într-un studiu din 1935, dedicat lui Barbu şi reeditat în 1970, Tudor Vianu propunea trei etape în evoluţia poeziei lui Ion Barbu: parnasiană, baladico-orientală şi ermetică, împărţire care a devenit clasică.

Etapa parnasiană cuprinde poeziile publicate între 1919 – 1920 la „Sburătorul” lui Eugen Lovinescu: „Sburătorul”: LavaMunţiiCopacul, Banchizele, Panteism, Arca, Pytagora, Râul ş.a.

Parnasianismul  a fost o mişcare în poezia franceză având ca precursor pe Gautier care proclama impersonalitatea în artă (artă pentru artă), apoi Leconte de Lisle care exemplifica prin poezia fastuoasă dar rece, estetica poeziei parnasiene care concurează cu pictura şi sculptura.

În poezia română, influenţa parnasianismului se constată în ultima perioadă a creaţiei lui Macedonski – Sonetul avatar, sau în perioada de debut a lui Ion Pillat.

Ceea ce caracterizează poezia de debut a lui Barbu este dorinţa de a cunoaşte forţele ascunse ale universului, aşa cum mărturiseşte poetul în poezia Panteism:

„Vom merge spre fierbintea, frenetica viaţă, / Spre sânul ei puternic cioplit în dur bazalt / Uitat să fie zborul lui înalt, / Uitată plăsmuirea cu aripi de ceaţă.”

Această idee am descifrat-o şi la Blaga în Poemele luminii. Această năzuinţă a poetului se referă la unele elemente ale naturii, precum: munţii, lava, copacul, banchizele, care indică tendinţa da a le folosi ca simboluri obiective: „Te înăbuşai în pielea încinsei atmosfere, / O, tu, noian de lavă ce-aveai să fii pământul” (Lava); „Posomorâta lor înlănţuire / Nu e decât un spasm încremenit, / Supremă încordare de granit / Rămasă dintr-o altă întocmire” (Munţii); „Hipnotizat de-adânca şi limpedea lumină / A bolţii destinse deasupra lui, / Ar vrea să sfarăme zenitul / Şi încremenit să bea, / Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină” (sonetul Copacul); „Din aspra contopire a gerului polar / Cu verzi şi stătătoare pustietăţi lichide, / Sinteze transparente, de străluciri avide, / Zbucnesc din somnorosul noian originar” (sonetul Banchizele).

Lasă un răspuns