IOAN VASIU: Theodor Răpan – Poetul „ce duce-n vis Câmpia pe un munte!”

images

Theodor Răpan –

Poetul  „ce duce-n vis Câmpia pe un munte!”

 

 

Fără îndoială că una dintre cele mai frumoase şi valoroase cărţi de poezie, care au văzut lumina tiparului în anul 2013, este cea intitulată FIIND − 365 + 1 Iconosonete, semnată de harnicul şi talentatul poet Theodor Răpan.

Volumul, apărut în condiţii grafice de excepţie la Editura „Semne”, cu ilustraţii din Cesare Ripa, poate fi considerat un minunat şi neaşteptat dar oferit iubitorilor de poezie adevărată, neprefăcută, limpede precum apa unui râu de munte, curată şi plăcută auzului. O poezie încărcată de metafore, capabilă să transmită emoţii şi sentimente, remarcabilă prin prospeţimea scriiturii.

Theodor Răpan a dorit şi a reuşit să ne demonstreze că stăpâneşte şi respectă canoanele poeziei clasice, ba mai mult, ştie şi reuşeşte într-un mod fericit să îşi plieze, cum nu se poate mai bine, discursul poetic pe exigenţele impuse de poezia în formă fixă, aşa cum este Sonetul: „La marginile lumii stă Poetul,/ În ochii săi se zbate Niagara,/ Sub inima-i bogată doarme fiara,/ Fiind pe rând învinsul şi profetul…“ (Sonetul LXXXIX) sau „Se-ncheie luna! Gângav e Poetul,/ Iar ochii mării suduie Câmpia,/ Deşi sunt viu, pierdută-i bătălia:/ Salvează-mă, Stăpâne, dă-mi Sonetul!“ (Sonetul XC).

Theodor Răpan este poetul care ştie să „scrie pe fluturi“ şi doar în vis se teme de singurătate. Din când în când e „obosit de zodii“ şi ne asigură că sub pasul lui „se naşte primăvara“. Alteori, „pe stârvul iernii, cântă primăvara”, iar „vânătorii muşcă neaua/ cu bumbi de foc“, salvându-i Iubirea…

Toate sonetele din această magistrală carte demonstrează, dacă mai era nevoie, că autorul stăpâneşte nu doar Limba Română, ci şi Arta Poetică, astfel că îşi permite să lase metaforele să „zburde” în voie pe coala de hârtie, poetului „setos de cântec” – înzestrat „cu măşti de ierburi” – revenindu-i rolul de a căuta „parfumul rotunjimii din sonete”, aşa cum bine recunoaşte încă din primele versuri grupate în acest florilegiu liric.

O altă caracteristică a sonetelor semnate de Theodor Răpan o reprezintă muzicalitatea ce încântă auzul cititorului, dar şi bogăţia şi diversitatea lexicului „şlefuit” cu priceperea şi îndemânarea unui neîntrecut giuvaergiu al Limbii Române: „M-ascund în mine ca într-o pădure:/ Nu-mi şterge, Doamne, din amiezi hotarul!/ Focul se-ntinde aţâţând pojarul – / Iscoadă-n sânge, dragostea să-ndure!“ (Sonetul CXXII) sau Cocor de-aş fi pământul l-aş străbate,/ Un şoim de-aş fi, cu-aripa te-aş cuprinde,/ Sau foc de-aș fi, pământul l-aş aprinde,/ Fugarul Timp n-ar fi Eternitate!“ (Sonetul CLIV).

Theodor Răpan preferă „versul prefăcut pecete″fiind „ecou nespuselor cuvinte“. Ca un „Inorog păzind la Poesie“ el ne convinge că „a scris pe stele cântecele toate“. Într-un alt sonet, poetul ne mărturiseşte că va „muri cândva, pe româneşte“.

Două categorii antinomice, a aproapelui şi a departelui, sunt aduse în faţa cititorului, printr-un motiv literar inedit cultivat: „Sunt condamnatul fără de veşminte/ Ce duce-n vis Câmpia pe un munte!”

Lecturând cu atenţie aceste sonete am putea spune, cu toată convingerea, că Theodor Răpan îşi închină întreaga viaţă Poeziei, pentru că numai ea, Poezia, dă dimensiune sensurilor existenţiale: „Livadă sunt de poame neculese“ sau „un răzvrătit cu gândul în Pleiade!“ ne convinge cu nedisimulată sinceritate poetul în Sonetul XXX. El ştie să scormonească mereu în „lada de zestre” a Limbii Române şi să scoată la lumină cele mai frumoase cuvinte, cele mai frumoase expresii, cele mai frumoase metafore.

Din fericire Theodor Răpan nu s-a lăsat dus de valul modei poetice specifice acestui timp al postmodernismului, importat de pe alte meleaguri, având puterea şi curajul să-şi păstreze acurateţea discursului poetic.

În lumea tot mai prozaică a zilelor noastre, sonetele pe care ni le oferă Theodor Răpan par „scrise pe stele“ când „înfloreşte-n somn migdalul”.

Melanholia adie, precum un vânt cald şi blând de primăvară, printre versurile sale. El a reuşit să-şi creeze un „tărâm“ ce îi asigură originalitatea şi personalitatea pe care nimeni nu i le poate  contesta.

Între cărţile născute din preaplinul trăirilor lui Theodor Răpan, Fiind – 365 + 1 Iconosonete ocupă un loc aparte: nicăieri nu suntem, în poezie, mai aproape ca aici de fiorul liric întrupat în Cuvânt! Nu-i de mirare că sonetele lui sunt atât de proaspete şi de vii!

Aparenta lor simplitate exemplară se sprijină pe o desăvârşită artă a limbajului, pe autenticitatea sub semnul căreia pune fiecare simţământ cu naturaleţe şi rafinament, în registre lingvistice pe care numai un Poet autentic le poate cultiva cu o asemenea artă.

Numai citindu-i cărţile veţi cunoaşte şi veţi înţelege cine-i Theodor Răpan şi ce reprezintă opera sa pentru Literatură!

Lasă un răspuns