Întâlnire cu Joe Black – Cronică de film, de Mirela Teodorescu

images

Povestea este o versiune modernă a filmului Death Takes a Holiday (Moartea în vacanţă) realizat în 1934,  dar este de circa trei ori mai lung, fapt pentru care a fost criticat cu duritate în cronicile de profil.

Meet Joe Black, are trei nominalizări la Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films, pentru cel mai bun actor în rol principal (Anthony Hopkins), cea mai bună actriţă în rol secundar (Claire Forlani) şi cea mai bună coloană sonoră.

Acţiunea filmului se învârteşte în jurul unui eveniment din viaţa magnatului presei newyorkeze William Parrish (Anthony Hopkins): aniversarea a 65 de ani, de care se ocupă intens una dintre fiicele sale, Allison (Marcia Gay Harden). Bolnav de inimă, Parrish simte că zilele îi sunt numărate. Suspiciunea sa este validată de apariţia Morţii însăşi, în casa lui, care îi propune un târg: îi lungeşte viaţa dacă acceptă să-i fie ghid în lumea oamenilor. Condiţiile Morţii nu sunt negociabile: intră unde vrea în viaţa lui Bill şi trebuie tratat ca un om oarecare. Necunoscutul „Joe Black” (Brad Pitt) ia parte dintr-odată la toate mesele de familie şi la şedinţele companiei, spre nedumerirea rudelor şi a partenerilor de afaceri ai lui Parrish. În general, apropierea de moarte îi determină pe oameni să aprecieze viaţa mai mult. Lucrurile stau invers în acest film, unde membrii acestei familii bogate o atrag pe Moarte în rolul vieţii şi o învaţă despre plăcerile lumeşti şi despre dragoste.
În schimbul timpului pe care îl primeşte în plus, bărbatul accepta să fie ghidul lui Joe pe pământ. Însă, Bill va regreta curând această înţelegere deoarece, neaşteptat, Joe se îndrăgosteşte de frumoasa Susan (Claire Forlani), care este chiar fiica lui. Aşadar, cât timp moartea (Joe) este îndrăgostită de viaţă (Susan),      William trăieşte…

 

Patru scenarişti au realizat scriptul fantezist al filmului, poate tocmai de aceea intriga înaintează cu greu, iar povestea fantastică este împletită cu o melodramă din alt registru. Dacă Moartea s-ar putea întrupa, ea ar deveni un  personaj cu emoţii pozitive, care ar putea aprecia viaţa – cam aceasta este morala poveştii.

 

Regizorul şi producătorul filmului, Martin Brest, au reuşit să facă atractiv un subiect macabru. Brest nu se poate lăuda cu numeroase realizări (cinci  filme în 20 de ani), dar a arătat permanent o obsesie pentru tema sfârşitului. Primul său film (Going in Style – 1979) are în prim-plan trei octogenari, în Beverly Hills Cop (1984) Eddie Murphy este bântuit de uciderea celui mai bun prieten, în Scent of a Woman (1992), Al Pacino ironizează moartea prin acţiunile sale sinucigaşe.

În „Întâlnire cu Joe Black” dorinţa Morţii de a trăi nu este o urmare a unor angoase metafizice, ci îi aparţine unui tip superficial; este un fel de „ia să vedem ce mare afacere e şi viaţa!”. Pitt joacă rolul Morţii, dar nu întruchipează nici imaginea unei doamne cu coasa, nici, aşa cum s-ar putea crede, a unui tip macho. În schimb, creeaza un personaj blond şi nătâng (în ciuda faptului ca se pricepe la afaceri sau ca vorbeşte în dialect jamaican la nevoie!), neîndemânatic, mai mult mut, interpretare care îi dă filmului savoare şi care modifică părerea spectatorilor despre viaţa de apoi. Moartea testează pe pielea ei capacităţile oamenilor de a se bucura, bucurie care poate veni de la ingurgitarea untului de arahide, de la tumbele în pat sau de la primele experienţe sexuale.

 

» Designerul care a creat imensa casă şi birourile lui Parrish este Dante Ferretti, care a fost nominalizat de cinci ori la Oscar pentru scenografiile sale din Interviu cu un vampir, Hamlet, Aventurile Baronului Munchausen s.a.  Execuţiile sale pentru „Întâlnire cu Joe Black” ies din tipar prin mărime şi opulenţă. „Am fost atenţi la fiecare detaliu. Înainte de a incepe treaba am încercat să vedem cât mai multe apartamente celebre din New York, inclusiv unul al lui Donald Trump. Am furat idei de pretutindeni şi le-am pus cap la cap. Tot ce am folosit este autentic. Ne-am gândit bine ce fel de personaj este Bill Parish şi l-am făcut un colecţionar de artă: artă europeană în casa din NY, artă contemporană la firma sa”.

» Secvenţa cu jocurile de artificii a fost filmată într-o săptamână iar scena petrecerii în şase săptămâni.

» Marcia Gay Harden: „Când  Joe Black apare în casă te aştepţi să se întâmple lucruri stranii. Dar Brad abordează rolul într-un mod atât de atrăgător, cu o inocenţă pe care îţi face plăcere să o urmăreşti. Am fost impresionată de gesturile sale cele mai mărunte. Tot ce făcea era neaşteptat şi original!”.

» Brad Pitt: „Eu am fost personajul Moartea. Cum joci un asemenea caracter? Nu poţi să te documentezi despre el. Deci eşti împins spre propriile resurse!”.

Totul este atât de viu şi ideea că viaţa e darul cel mai de pret pe lumea asta rezultă din fiecare replică, din fiecare gest al actorilor.

Ce dovadă mai evidentă decât însăşi dorinţa lui Joe (Brad Pitt – moartea) de a face o scurtă escală în viaţa…? Este un film care invită la cugetare şi zâmbet… Chiar dacă până la urmă ne … ducem!

Un film care pune în lumină şi reperele de care nu ne putem lipsi, indiferent dacă suntem bogaţi sau săraci.

Mai devreme sau mai târziu cu toţii îl întâlnim pe Joe Black.

Lasă un răspuns