Inside Out – Întors pe Dos. Cronică de film, de Mirela Teodorescu

descărcare

Inside Out este un film de desene animate 3D, genul aventura, drama, comedie produs de Studiourile Pixar Animation şi lansat de Walt Disney.

Filmul este regizat şi scris de Pete Docter, reprezentând gândurile tinerei Riley Andersen animate de cinci emoţii personificate: Bucuria, Tristeţea, Frica, Furia şi Dezgustul, care încearcă să o conduca prin viaţă în momentul mutării familiei în alt oraş.

Regizorul Docter a început dezvoltarea filmului Inside Out în 2009 după observarea  modificărilor personalitaţii  fiicei sale de-a lungul timpului. Producătorii au consultat mai  multi psihologi printre care şi Dacher Kelner de la Universitatea Berkeley  din California care a ajutat la revizuirea şi evidenţierea cercetărilor neuropsihologice prin care emoţiile umane sunt reflectate în relaţiile interpersonale şi pot fi semnificativ moderate de ele.

Riley este o fetiţa care a venit pe lume in Minnesota avand în minte cinci manifestari ale emoţiilor, Bucuria, Tristeţea, Frica, Dezgustul şi Furia. Emotiile sălăşluiesc în conştiinţa minţii lui Riley, unde se administrează acţiunile şi memoriile printr-o consola de comanda. Toate memoriile fetitei sunt găzduite în globuri colorate care sunt trimise spre memorare la fiecare perioada de deşteptare. Cele mai importante amintiri sau “de bază” sunt găzduite într-un puct central al sediului central şi puterea celor cinci insule ale personalitatii, fiecare reflectand diferite aspect ale personalităţii lui Riley. Bucuria acţionează ca stare emoţională dominantă şi o ţine pe Riley în starea de fericire, atît ea cât şi ceilalţi neinţelegând scopul Tristeţii.

Sediul central al memoriilor

Insulele Personalitiăţii au  locaţia în mintea lui Riley. Ele reprezintă personalitatea fiecăruia creată în momentul formării memoriei de bază.

Sunt cinci insule ale personalităţii localizate în mintea lui Riley:

Goofball Island – Insula lucrurilor “traznite” – o reconsiderare a lucrurilor ce pot fi considerate “trăznite”: Jack in the box (jucaria pe arcuri din cutie), trompete, piedici.

Friendship Island -Insula prieteniei – o insulă ce reprezintă relaţiile de prietenie ale lui Riley.

Hockey Island – Insula Hockeiului – a fost concepută când Riley a jucat hockei pe gheaţă cu familia ei şi a înscris primul ei gol.

Honesty Island – Insula Onestităţii reprezentând înclinaţia lui Riley către adevăr şi integritate.

Family Island – Insula Familiei – este centrul tuturor insulelor şi fundaţia lor. Este caracterizată de Golden Gate Bridge, semn că a acceptat San Francisco ca noua casă.

Insulele Personalităţii

La vârsta de 11 ani, familia sa se mută la San Francisco, tatăl său primind o nouă slujbă. Bucuria devine îngrijorată când Tristeţea începe să atingă memoriile fericirii, determinându-le să devina triste, aşa că incearcă să o izoleze. Totuşi, prima zi de şcoală a lui Riley, Tristeţea îi cauzează accidental lui Riley să plângă în faţa clasei, generând o memorie de baza tristă. În dorinţa ei de a stabili o stare emoţională de bază de bucurie, atinge alte stări emoţionale şi pierde încleştarea cu Tristeţea, inchizând insulele personalităţii şi făcându-le instabile. Bucuria şi Tristeţea sunt absorbite de sediul central al memoriei conducându-le în mintea lui Riley. Ele colindă prin labirintul memoriei de lungă durată a lui Riley căutând să se întoarcă la pupitrul de comandă.

În absenţa Bucuriei, Furia, Dezgustul şi Frica încearcă să menţină starea emoţională a lui Riley, dar în mod contrar, Riley de distanţează de părinţi, prieteni, hobby, rezultând ca rând pe rând, insulele personalităţii să se destrame şi să cadă în Memoriile Reziduale, un  abis unde amintirile moarte sunt clasificate şi uitate. Furia inserează ideea întoarcerii în Minnesota, în panoul de control, crezând că va produce noi amintiri plăcute. Între timp, Bucuria şi Tristeţea îl găsesc pe Bing Bong, prietenul imaginar din copilarie al lui Riley, care îşi doreşte să refacă prietenia cu Riley. El le spune Bucuriei şi Tristeţii că pot să ajungă la sediul central călătorind cu trenul gândurilor. Explorând zonele memoriei lui Riley, erau trei posibilitati să prindă trenul, dar acesta deraiază când o alta insula a personalităţii se prăbuşeşte diminuând şansele întoarcerii la sediul central al memoriilor.

Bing Bong

 

Riley se pregăteşte să plece în Minnesota, Bucuria încearcă să folosească tubul amintirilor pentru a se întoarce la sediul central, dar şi ultima insulă a personalităţii se distruge şi rupe tubul, trimiţând-o în abisul memoriilor uitate alături de Bing Bong. Căutând prin multimea amintirilor vechi, Bucuria descoperă o amintire tristă din viaţa lui Riley care a devenit fericită, când părinţii şi prietenii au venit să o consoleze la pierderea unui meci de hockey, întelegând astfel rolul şi importanţa Tristeţii: alertarea altora când Riley are nevoie de ajutor.

Bucuria şi Bing Bong folosesc cărucirul lui Bing Bong să iasă din abisul memoriilor uitate. După mai multe încercări, Bucuria scapa din abis, foloseşte câteva unelte din Ţara Imaginaţiei şi se propulsează împreuna cu Tristeţea către sediul central, unde află că la ideea Furiei a fost deconectat pupitrul central, trimiţând-o pe Riley către depresie şi apatie. Bucuria şi Tristeţea preiau controlul reactivând pupitrul şi o întorc pe Riley acasă.

Tristeţea reinstalează memoriile de bază, Riley ajunge acasă şi izbucneşte în lacrimi, mărturisind părinţilor ei că şi-a pierdut viaţa ei anterioară. Alături de părintii ei, Bucuria şi Tristeţea lucrează să-i creeze o viaţa nouă, readucând memoriile de bază ce creeaza o nouă insulă a personalităţii. Un an mai târziu, Riley s-a adaptat noului cămin şi acum toate emoţiile lucrează împreună să o ajute să treacă prin complexitatea emoţională a vieţii corespunzătoare vârstei, cu un pupitru de control extins şi insule ale personalităţii produse de noi memorii de bază cuprinzând multe emoţii.

Filmul Inside OutIntors pe Dos este un film de desene animate şi pentru oamenii mari. El cuprinde multe idei, simboluri care ar trebui să ne alarmeze de mecanismul şi sensul existenţei noastre. Ni se sugerează ancore pentru a putea ieşi din anxietate, ni se arată căi cum să scăpam din abisul amintirilor uitate şi să privim lucrurile aşa cum sunt ele. Bucuria este starea care motiveaza mersul lucrurilor, liantul tuturor celorlalte stari. Filmul a fost bine primit de public, având un rating ridicat. Il recomand cu mare căldură tuturor celor care doresc să se relaxeze dar şi să rememoreze fluxul informaţiei din mintea nostră.

Lasă un răspuns