Geniul poporului român, de Dan Ionescu

images

Limba română este în pericol de a îmbătrâni, în primul rând, pentru că volumele scriitorilor contemporani ajung foarte greu în librării sau nu parvin deloc publicului larg; în al doilea rând, nici operele studiate în școală nu se mai citesc pentru că pe buzele tuturor persistă o întrebare: De ce să mai citim? Și astfel limba română va fi expusă clișeelor impuse în timp, de tribuna politică sau a mass-meda, care o vor lipsi de vigoarea evoluției firești. Ultima ediție a DOOM a acceptat forme care de-a lungul timpului erau greșite.

Profesorii de limba română ani de-a rândul au explicat de ce se spune „Clasa întâi” – pentru că „întâi” era un adjectiv și conform cutumei, adjectivul nu se articulează decât în topică afectivă (când stă în fața substantivului), iar după tipărirea celei mai recente ediții a DOOM, de ce se poate pronunța, după substantiv, fără a fi greșeală, și „întâi” și „întâia”. Dar s-a întâmplat ca în situația aceleiași generații de elevi, profesorii să fie riguroși în a susține forma corectă „întâi” și desigur au pedepsit cu diminuarea notei pe cei care pronunțau tot după ureche, și să tot predea, cine știe până când, motivul pentru care este corectă forma nearticulată a adjectivului în exemplul respectiv ori altul asemănător. Acceptarea de către colectivul care a pregătit Dicționarul, a mai multor forme de acest fel, în paralel sau chiar înlocuind-o pe cea reprezentativă, demonstrează, cred, îmbătrânirea limbii române.

Nu știu care sunt criteriile de angajare într-o instituție mass-media, dar presupun că un vorbitor corect de limba română ar pica la preselecție. Sunt atâtea școli de televiziune, de jurnalism. Nu știu ce ar trebui făcut sau ce le lipsește pentru a-i școli pe viitorii moderatori, cum se cuvine, pentru a le clarifica unele noțiuni și pentru a-i învăța unele subtilități de limbă română.

Se pronunță după ureche. De exemplu, verbul „a plăcea” la modul condiționalul-optativ sau la viitor este pronunțat alternativ: uneori corect, alteori, incorect, de același vorbitor într-o singură emisiune. O simplă indicație rezolvă totul: un verb se pronunță la viitor sau la condiționalul-optativ, în conformitate cu forma pe care acesta o are la infinitiv prezent; cu alte cuvinte, cu forma prescrisă în Dicționar. Verbul amintit mai sus figurează, la infinitiv prezent, cu forma „a plăcea”. Deci, se rostește: „mi-ar plăcea” / îmi va plăcea”.

De asemenea, pe siteurile de socializare se produc frecvente greșeli gramaticale. Ele își au originea și în stilul stenografic, lapidar de exprimare.

„Își aduce aportul la …”: expresia aceasta, care aparține limbii de lemn, este greșită. „Aporto”, „aportare” în limba latină înseamnă „a purta la…”, „a aduce la…” și a spune „a-și aduce aportul la…” înseamnă de fapt a-și aduce adusul la… . Prin urmare, formularea este pleonastică.

Cuvintele cu sufixul „-bil” nu trebuie rostite împreună cu forme ale verbului „a putea”. Sufixul „-bil” se traduce cu „(se) poate”. Exemplu: flexibil = se poate flexa (îndoi), mobil = se poate mișca, imputabil = i se poate imputa, lizibil = se poate citi, divizibil = se poate împărți, imbatabil = nu poate fi bătut, inexpugnabil = nu poate fi cucerit ș.a.

La televizor, se folosesc foarte des construcțiile pleonastice. Exemplu: „Pompierii au urcat sus pe acoperișul clădirii” sau „Vecinii au coborât jos speriați de sunetul exploziei”. Lipsa de cultură este vizibilă. O prezentatoare a spus că este foarte impresionată de sculpturile lui Constantin … Brâncoveanu.

Încă persistă confuzii între conștiință și cunoștință în afirmații precum: „A zăcut fără cunoștință”.

Acordul subiectului cu predicatul se face în număr și persoană. Când e vorba de substantive la singular cu sens colectiv, eu agreez acordul gramatical în defavoarea celui prin atracție: „Sosește un stol de păsări” sau „A venit un grup de studenți”.

După modelul dativului etic, una dintre vedete, Oana Z., a inventat acuzativul etic (de participare): „Cel mai tare m-a durut motanul meu”.

Semnalăm utilizarea abuzivă, de către mulți moderatori de emisiuni, a formei de viitor popular „o să…” în loc de „voi…”. Desigur, în opera lui Eminescu apare de atâtea ori forma populară, dar el se bucură de licență poetică, pe când la emisiuni trebuie să promovăm variantele culte. Fără să vreau, auzind „o să…” mereu, mă gândesc, fără nicio legătură, numai datorită acestei omofonii, la oase.

O emisiune se intitulează Poveștiri și probabil este destul de urmărită. În mai multe lucrări de evaluare, s-a utilizat forma „poveștiri” în loc de „povestiri”. Impactul mediatic a fost mai tare ca însăși cartea Povestiri de Mihail Sadoveanu, ca titlul ei.

O tendință a Limbii române contemporane este aceea de a se utiliza la neutru, pentru orice aproape, forma terminată în „-uri”. Cuvântul „succes” este un exemplu. El a fost pronunțat într-un interviu ad-hoc, „succesuri”. Efectul poate fi și invers: în locul formei – atunci când trebuie să rostim un neutru cu forma „-uri”, de teamă de a nu pronunța eronat, întrebuințăm, cum am auzit un invitat mai demult, „-le”. Cuvântul „scandal” la neutru plural a fost folosit „scandale”.

Altă tendință este utilizarea construcțiilor infinitivale relative. Mulți pronunță, fără a fi eroare, „nu poate să meargă”, „nu poate să citească” etc. . Recomandăm în locul verbului la conjunctiv, forma de infinitiv: „Nu poate merge”, „nu poate citi”.

Pentru mai multă precizie, se scrie sau se pronunță: „Un alt exemplu” sau „o altă direcție”. Rolul lor este în asemenea cazuri, identic, de adjective pronominale nehotărâte. Se confundă articolul nehotărât „un”, „o”, cu adjectivul pronominal neutru. Mai simplu formulăm: „O direcție este…” ca „O altă direcție este…”.

Multă lume compară cu ajutorul adverbului de mod de excepție „decât”:  în locul adverbului de mod de comparație „ca”: „El este mai bun decât mine”. Corect este: „El este mai bun ca mine”. „Decât” este un adverb de mod care marchează excepția: „Nu este niciunul bun, decât el”.

Verbul „a ieși” la prezent are forma: „iese”. Tendința multora este de a împrumuta forma aceasta și pentru conjunctiv prezent, fapt greșit. Corect este: „să iasă”. Același lucru, și în cazul substantivului „sămânță”. Mulți spun „semință”.

Cel mai mult însă mă deranjează cei care fac pe știutorii în mod exagerat. Iar dacă au mai predat și Limba română, cu atât mai trist a fost impactul. Se exagerează cu așa-zisele cacofonii. Conform unui fost profesor, nu ar trebui să mai spunem: „Merg la Liliana?” pentru că ar apărea o cacofonie. Și ce facem atunci? Nu mai spunem „Merg la Liliana”?

Se vorbește eronat și din cauza ideii celor mai mulți dintre noi, că forma sau expresia corectă este desigur aceea mai complicată.

Geniul poporului român este însăși limba lui.

(Articol apărut în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 10 / 2013)

O părere la “Geniul poporului român, de Dan Ionescu

  1. Aveţi perfectă dreptate, cu singurul corectiv că nu cred că este vorba de îmbătrânire a limbii, ci de o evoluţie a ei, în condiţiile impuse de explozia comunicării fără limite şi de asaltul fără precedent al cuvintelor străine. Lucrul este valabil nu numai pentru limbă, ci şi pentru multe alte domenii: obiceiuri, modă, alimentaţie etc.
    Din păcate, tocmai profesioniştii, cei chemaţi să vegheze evoluţia limbii noastre, sunt cei care fac concesii peste concesii şi aleg drumul minimei rezistenţe. În loc să impună reguli şi mai stricte şi să pledeze pentru exprimarea corectă, ei acceptă o „democratizare” a limbii şi ii fac mari deservicii. Nu e corect ca fiecare vorbitor să-şi impună fanteziile lingvistice, ba să-l şi aplaudăm. Sigur că nu putem face abstracţie de limba comună, vorbită, de limba străzii, dar eforturile pentru păstrarea şi generalizarea limbii literare nu trebuie în nici un fel limitate.
    Avem instituţii şi organisme suficiente pentru ocrotirea limbii dar ele nu-şi fac datoria şi de aici rezultă asaltul stricătorilor de limbă.

Lasă un răspuns