Gala Campioanelor- Oltchim 2010 – în direct la TVR2- sâmbătă, de la ora 19.00

TVR 2 transmite sâmbătă, 5 august, de la ora 19.00. în direct de la Râmnicu Vâlcea, evenimentul handbalului românesc Gala Campioanelor- Oltchim 2010.

Comentator Dragoş Cojocaru

Sala Traian din Ramnicu Vâlcea va găzdui o ultimă reprezentaţie de gală a echipei Oltchim 2010, finalista Champions League – într-un eveniment care va aduce în prim plan pe sportiva Ramona Farcau, golgetera Jocurilor Olimpice 2008, la ultimul său meci din carieră.

Totodată, evenimentul va pune faţă în faţă trecutul şi prezentul handbalistic al clubului din Râmnicu Vâlcea, într-un meci amical, în care se vor confrunta echipele Oltchim – 2010 şi HCM Râmnicu Vâlcea. Printre protagonistele acestei gale de excepţie se numară, alături de Ramona Farcau, şi Cristina Neagu, desemnată de trei ori cea mai buna handbalistă a lumii, Steluţa Luca, al doilea golgeter all-time al Naţionalei de Handbal a României, Luminiţa Huţupan-Dinu – cel mai bun portar din istoria handbalului feminin, multipla campioană naţională Valeria Motognaşi  multe alte staruri din handbalul românesc: Manea, Elisei, Nechita, Szucs, Gatzel – care revin  sâmbătă sub comanda lui Radu Voina pentru un spectacol total.

Invitata specială la acest eveniment este Aurelia „Mica” Brădeanu, sportiva cu un palmares impresionant: campioană europeană şi mondială de tineret, medaliată cu argint mondial în 2005, bronz european în 2010 şi bronz mondial în 2015, participări la JO din 2000, 2008 şi 2016, 6 titiluri de campioană a României, 6 titluri de campioană a Ungariei şi un trofeu Champions League cu CSM Bucureşti!

Lasă un răspuns