FLORENTIN SMARANDACHE: De la multistructură şi multispațiu la “recepționarea multidimensională estetică și paradoxistă Smarandache”, de Ştefan Vlăduţescu

Florentin Smarandache: De la multistructură şi multispațiu la “recepționarea multidimensională estetică și paradoxistă Smarandache”

de Ştefan Vlăduţescu

Paradoxismul funcţionează după regula de inferare care spune “totul este posibil, chiar şi imposibilul”. Această regulă de inferare este continuă, repetabilă şi constantă. Este deci legică şi, prin urmare, universală. Ea constituie cel mai productiv aparat de generare a emergenţelor.

(Smarandache F., 2007. Unification of Art Theories (UAT): Composed. Found, Changed, Modified. Columbus, OH: American Research Press; p.7).

În raport de obiectul de plecare, aplicarea inferenţei Smarandache conduce la provocarea neutralităţii. Are loc o fisiune semnificaţională din care rezultă un produs de emergenţă. Se ştie că emergenţa este procesul în cadrul căruia din acţiunea – interacţiunea – tranzacţia mental-energetică rezultă în mod necomputaţional un produs dintr-o categorie superioară celor care produc evenimentul. Provocarea entităţilor energetice, materiale sau informaţionale conduce la forme emergente surprinzătoare. Din perspectiva autocentrată a elementelor ce au contribuit la fisiunea nucleară, bomba atomică este o emergenţă.

Florentin Smarandache provoacă universul să semnifice şi apoi observă şi consemnează emergenţa. Emergenţa în general are la bază inferenţa declanşatoare Smarandache: ceea ce reiese este peste calitatea a ceea ce se află în prealabil implicat în proces. Emergenţa este o calitate imprevizibilă. Provocarea n-are o idee despre reacţia la provocare.

În artă, Paradoxismul este teoria estetică smarandachiană. El este o emergenţă. Mai mult, este o stare de emergenţă, o permanent generatoare de paradox. Domeniul estetic al paradoxului este extins. Funcţia estetică aparţine minţii şi sufletului subiectului estetic. El este cel ce percepe estetic. Este însă un observator. Paradoxismul poate lucra (1) la percepţia estetică a subiectului perceptiv, (2) la universul estetic de discurs ce alcătuieşte obiectul estetic şi (3) la contextul hermeneutic ce-i cuprinde şi-i traversează pe cei doi poli, principiali: subiectul şi obiectul estetic.

Florentin Smarandache provoacă, mai întâi, subiectul estetic. Astfel se clarifică elemente de deontologie estetică. În cadrul “Unification of Art Theories (UAT)”. Florentin Smarandache se ocupă prioritar de arsenalul tehnic de care poate şi trebuie să dispună un artist şi de care este necesar să se folosească. “Every artist, arată Florentin Smarandache, should employ – in producing an artwork – ideas, theories, styles, techniques and procedures of making art barrowed from various artists, teaches, schools of art, movements throughout history, but combined with new ones invented or adopted from any knowledge field (science in special literature, etc.) by the artist himself”. (Smarandache F., 2007. Unification of Art Theories (UAT): Composed. Found, Changed, Modified. Columbus, OH: American Research Press; p.7).

Avem aici exprimate o ontologie estetică şi o metodologie estetică aplicabilă subiectului artistic. Artistul, se spune presupoziţional, trebuie să aibă o cunoaştere extinsă a teoriilor, procedurilor, tehnicilor artistice ale mişcărilor artistice şi ale artiştilor. Apoi, trebuie să deţină cunoştinţe metodologice, adică un know-how estetic. Pe această bază, el are posibilitatea să-şi îmbogăţească instrumentarul estetic prin combinarea procedurilor şi tehnicilor, prin inventarea ori adoptarea de noi perspective artistice şi/sau literare. Acest demers onto-metodologic îl va duce pe artist în situaţia de a-şi crea o poziţie nouă faţă de materia inspiraţiei sale şi în raport cu arsenalul estetic tehnico-metodic. Noua poziţionare îi va permite să aibă o nouă viziune: va fi stăpânul unei “multi-structure” şi observatorul unui “multi-space”. Astfel, al va avea posibilitatea de a fi martorul unei emergenţe artistice: va genera o artă hibridă: va da naştere “to a hybrid art” (p. 7).

Dincolo de spontaneitatea paradoxismului, Florentin Smarandache ne arată o sursă de elaborare a artei. Paradoxismul are o componentă de spontaneitate şi o alta de elaborare. Ambele sunt generate de regula de inferenţă paradoxistică Smarandache. Efectul estetic paradoxist al “hybrid art” este unul profund şi de noutate. Hibridizarea este o metodă paradoxistă de permanentă reîmprospătare, resemnificare şi reinventare. Are loc pe această cale o extindere perceptivă: sunt angrenate mai multe simţuri. Adăugăm ideii de “hybrid art” (ca rezultantă a situării în “multi-structure” şi “multi-space”), ideea de multi- dimensionalitate receptivă. Percepţia estetică paradoxistă face apel la mai multe simţuri estetice şi le aduce în convergenţă. Ridică în acest mod percepţia estetică la o emergenţă la care alte mişcări literare nu pot accede. Reţinem ca axe primare  ale esteticii paradoxiste “multi-structure” şi “multi-space” inspiration şi “multi-dimensions” reception.

Lasă un răspuns