FLORENTIN SMARANDACHE: ”Cine râde …”, bancul ca specie paradoxistă, de Ștefan Vlăduțescu.UCV

FLORENTIN SMARANDACHE: „Cine râde…” – bancul ca specie paradoxistă

de Ştefan Vlăduţescu

Dacă admitem că nu există persoană ca măcar o dată în viaţă să nu fi spus un banc, putem accepta inferenţa caracterului universal al bancului. De altfel, cuvântul „banc”, de origine germană (bank), se regăseşte în multe limbi de circulaţie internaţională. El este o federaţie de semnificaţii care include şi sensul de glumă, anecdotă, snoavă, poveste umanistică. Esenţa de glumă a bancului face vizibile în cadrul acestuia două gândiri: o gândire în ordinea realului (R) şi o gândire dedicată cu caracter de glumă în raport cu ordinea realului G (R). Avem de a face cu două niveluri de gândire, ceea ce arată a) dubla gândire a bancului şi b) inteligenţa sa. De asemenea, avem de a face cu două contexte: un context general al realului şi un context specific al bancului numit situaţie de banc. Contextul realului există întotdeauna şi pentru toţi. Situaţia de banc este o configuraţie contextuală, particulară ce permite spunerea şi trăirea bancului ca eveniment umoristic. Bancul este o scriere umoristică scurtă, în proză sau în versuri. Ca modalitate de redactare se poate baza pe relatare, dialog, naraţiune. În general, se transmite oral şi are o poantă blitz. Are caracter instantaneu şi concret. Este un puternic lubrifiant social şi relaţional. La extrem, bancul este o formă de viaţă. Ca raţionament, are caracter frapant; nu rareori mizează pe efectul de paradox indus de paronimie, înţelegere greşită, sofisme, paralogisme.

Bancul are un efect şocant de sens. În cadrul lui atât limbajul cât şi gândirea se află la un înalt nivel de perfecţiune. Înainte de toate, bancul este o construcţie inteligentă. El nu este pentru minţile leneşe, pentru spiritele apatice, pentru minţile vâscoase şi creierele anesteziate. Compoziţia numită banc este un construct cu efect imediat. Locul bancului este „peste tot”: unde are acces colocvialul, în conferinţe, în discuţii aplicate, în conversaţii, în negocieri. Sigur, bancurile nu au loc în tratatele ştiinţifice. Fără a avea imanenţă în colocvial, bancul este, un element de element în discursivitatea colocvială. Omul este o fiinţă socială. S-a dezvoltat şi trăieşte într-un mediu de socializare.

Experienţa bancului este una specifică şi inteligentă nu numai pentru că necesită o dublă gândire, ci mai ales, pentru că cele două gândiri sunt aduse convergent într-o funcţie.

Bancul este o inferenţă-funcţie specifică – BF – în raport cu variabilă generală a realităţii, R. Reprezentarea matematică a bancului este BF (R).

Reţinând gândirea de reprezentare, inferenţa specifică, aptitudinea de a fi văzut ca funcţie şi inteligenţa bancului se profilează ca naturală preocuparea unui mare matematician al lumii, precum profesorul Florentin Smarandache de a publica volume de bancuri. A doua cartea de bancuri a reputatului matematician şi literat, intitulată  „Cine râde la urmă e mai încet la minte” (Oradea, Editura Duran’s, 2013), este una excepţională şi se bucură de un imens succes pe Internet. Ea se subintitulează „Folclor umoristic internetist (II)”. Cu modestie, profesorul Florentin Smarandache, ca instanţă auctorială, se limitează a se considera doar cel care a cules, selectat şi prelucrat bancurile.

Om al noului, excepţionalul Florentin Smarandache aduce patru ameliorări majore bancului. Mai întâi, creează bancuri. Apoi, inteligenţa matematică impregnează bancul de o organizare inteligibilă şi sensibilă, totodată. În al treilea rând, pe componenta sensibilă se grefează o calitate literară. Această valenţă estetică face din banc o textualizare-hipertextualizare specific paradoxistă. În al patrulea rând, Florentin Smarandache acreditează primul banc diagramatic, grafic: acreditează primul banc hipertextual. Atunci când vrem să explicăm temeinic o inferenţă, o punem într-o schemă, într-o figură geometrică. Florentin Smarandache brevetează bancul hipertextual. El aduce în acelaşi cadru de gândire atât contextul de descoperire a ideii cât şi contextul de justificare a bancului. Esenţa intelectivă a bancului este o idee. Nuanţa sa estetică stă în expresivitate şi umor. O axiomă paradoxistă formulată de Mircea Monu într-un dialog pe chat cu remarcabilul scriitor şi critic literar Jeanet Nică şi cu Florentin Smarandache spune că „un paradoxist nu este niciodată trist” (în Smarandache, F. (2011 ). The Sixth International Anthology on Paradoxism. American Research Press, 2011, p. 55).

Bancul este paradoxist nu doar ca inteligenţă, dar şi ca atitudine de viaţă paradoxistă. Scriitorul paradoxist este inteligent, instantaneu şi cu simţul umorului. Bancul prin fulminanţa inteligenţei, prin instantaneitatea ideii şi prin umorul sau imanent i se potriveşte. Putem spune deci că bancul este o specie literară paradoxistă.

Reluând ideea, un banc hipertextual întâlnim la pagina 215 a cărţii în discuţie. Aici, conform unei scheme elaborate ni se prezintă posibilitatea de a rezolva o problemă şi soluţiile finale: „Fă-te că nu vezi!”, „Poţi să dai vina pe altcineva?”, „Muşamalizeaz-o”. În paralel, textual se arată: „Cel mai trist loc de pe pământ e locul de muncă”.

Bancurile antologate au o tematică vastă: blonde, brunete, Bulă, Ion şi Măria, Scufiţa Roşie, Albă ca Zăpada, soacra, femeia, bărbatul etc.

Poetica bancului paradoxist este următoarea: „Deoarece Dumnezeu nu reuşeşte să urmărească chiar totul, a creat bătrânele, băncile şi bancurile”.

Despre brunete: „O brunetă merge la mama ei şi îi spune: „- Mamă sunt însărcinată! / – Ceee??!! Unde ţi-a fost capul? / – Pe pernă” (p. 106).

Despre femei: „- Ce femei preferaţi: cele care vorbesc mult sau pe celelalte? / – Care celelalte?!” (p. 104).

Despre soacră: „Soacră-mea nu vine des la noi. Decât de două ori pe an. Dar şi atunci – stă cam şase luni” (p. 141).

Despre neveste: „Animalele preferate ale nevestelor: nutria din dulap, jaguarul din garaj, armăsarul de la hotel şi boul care plăteşte” (p. 186).

Cartea paradoxistă a lui Florentin Smarandache este rapidă, fulminantă, excepţională. O lectură reconfortantă şi instructivă.

 

Lasă un răspuns