Florentin Smarandache: Am ajuns în Rai! sau În căutarea timpului viitor! Recenzie, de Mirela Teodorescu

AmAjunsInRai

Florentin Smarandache: Am ajuns în Rai! sau În căutarea timpului viitor!

Recenzie, de Mirela Teodorescu

Florentin Smarandache, autorul fotojurnalului instantaneu „Am ajuns în Rai”, apărut în toamna anului 2015, este un distins profesor de matematici şi ştiinţe la Universitatea din New Mexico, SUA. Această specie literară este familiară autorului, orice loc vizitat de profesor stârneşte în conştiinţa Domniei Sale idei, asociaţii nemaîntalnite, imagini de neuitat convertite în algoritmi şi structuri originale, pe care omul obişnuit nu le percepe. Erudiţia sa, determină completarea imaginilor cu text astfel încât în momentul lecturării volumului, imaginaţia te teleporteaza în acele locuri exotice, lipsite de ameninţări, cu configuraţii ce tind spre perfecţiune.

Volumul este structurat ştiinţific:

– ipotezele de plecare, gândurile  ce vin în avalanşa la aşteptările pe care le are oricine la o astfel de excursie, pregătirea plecării prin documentare, date ştiintifice, climă, localizare pe harta, sistem economic, organizare statală, mijloace de transport, gastronomie, asigurări medicale, etc.;

– construcţia sau demonstraţia argumentării pe baza datelor iniţiale şi completate, demontate sau corectate de datele din realitate;

– concluzia, învăţamintele, experienţa acumulată precum şi impresiile împărtăşite atât celor apropiaţi cât şi tuturor celor ce doresc un alt fel de „ghid” al unor locuri exotice de pe planeta noastră.

 

De această dată, ne îndreptăm paşii către Insulele Polineziei.

De ce Polinezia?

Când am câte-un necaz mare în viaţa mea, ies într-o excursie exotică, mare, să-l contrabalansez… acum Tahiti!”

Este o modalitate de a-ţi abate gândurile, mentalul de la anumite idei care ciclează şi ciclează, nu-ţi dau pace până nu găseşti o soluţie pertinentă. Luând astfel de decizii, de a rupe cercul vicios, mintea se elibereaza de povară, caută alte potenţiale căi de soluţionare, alte ipoteze, alte informaţii, se face refresh pe cele existente şi în acest fel ieşi victorios din confruntarea cu cotidianul, stressul, din fondul problemelor, găsind apoi soluţia cea mai potrivită, fiind pregătit pentru următoarele confruntări.

Prima impresie oriunde ai ajunge este cea mai puternică şi în majoritatea cazurilor valabilă pentru totdeauna. Ca-n toate destinaţiile exotice şi aici persistă naturaleţea şi prietenia localnicilor, întâmpinarea oaspeţilor cu zambete şi multe flori. După primele ore petrecute în aceste locuri încântătoare autorul declară: „La vie est belle”, precum celebrul parfum.

Locurile arată precum numele, Gradina din Eden, plantaţii de ananas, rodii, portocali, mango, flori paradisiace, oameni cu chipuri senine, primitori.

Polinezia este colonie franceza, se vorbeşte în principal limba franceza dar şi tahitiana, engleza sau spaniola. Autorul nu are probleme cu limba franceză, a predat 2 ani în Maroc, aşa că memoria operativă, printr-un scurt refresh, îl readuce în limitele normalităţii, „îmi revin cu limba lui Cauchy…”, matematicianul are tot timpul mintea concentrată pe domeniul său şi nu pe Voltaire sau Balzac!

Cand spui Tahiti, implicit spui şi Gauguin, pictorul post impresionist auto-exilat în această insulă, neîmpăcat cu viaţa pariziană afirmând: „toate îndoielile mele s-au spulberat. Am fost şi voi rămâne un sălbatic”, este un simbol pentru polonezieni care-i respectă amintirea.

Autorul a vizitat cele mai multe dintre insulele arhipelagului, fiecare cu specificul ei, impresionat de diversitatea florei şi faunei, de viaţa arhaică a oamenilor de ceea ce poate oferi natura în forma ei neaoşă, neprelucrată.

Specific locurilor, producerea perlelor, Polinezia este una dintre marile furnizoare de perle negre, a întemeiat şi un Muzeu al perlelor ce oferă turiştilor modul de formare, cultivare, exemplare unice în lume, valorizarea lor şi ierarhizarea lor.

 

Bora-Bora e considerată „aproape–atol” pentru că are o suprafaţă înaltă şi alta joasă, iar centura de corali din jurul lagunei este o treime sub apă. Aşadar, ,,ca-n mulţimea  neutrosofică, avem trei tipuri: atol, aproape atol şi neatol”, pentru că lumea înconjurătoare este filtrată, evaluată şi clasificată prin teoria neutrosofică, ea face parte din viaţa noastră.

 

Polinezia are istoria ei, secole la rând au luptat britanicii şi francezii să deţina dominaţia coloniilor. În final, au reuşit francezii, şi şi-au pus amprenta civilizaţiei lor în aceste locuri aducătoare de profit construind aeroport, hoteluri, şcoli, mediu academic, comerţ civilizat. Însă, o Polinezie civilizată nu mai este atractivă pentru turiştii care caută arhaismul, salbăticia, acea trăire care să te rupă, să te distragă de la cotidianul tehnologiilor avansate şi să te proiecteze în liniştea şi calmitatea naturii. Aflăm de la autor că în aceste locuri nu a fost internet, numai televiziune.

 

Într-o astfel de excursie ai parte şi de adrenalină, scufundări în care trec pe la picioarele tale rechini (hrăniţi de localnici astfel încât să nu fie nimeni atractiv), imagini neschimabate de mâna şi mintea omului, fie ca sunt vulcani, atoli, plaje, păduri sau bastinaşi care se ocupa cu aceleaşi îndeletniciri dintotdeauna, îl determină pe autor să spună: „Am fost parcă în afara timpului – să mă relaxez şi sa uit de tot şi de toate…”.

 

Volumul scris de profesorul Florentin Smarandache se poate încadra într-o specie literara dar şi ca îndrumar pentru cei care doresc să călătorească în aceste locuri, fiecare deplasare fiind documentată din punct de vedere istoric, geografic, biosfera, sociologic, cost şi, în egală măsură cu fotografii relevante. Lectura este deosebit de agreabilă şi captivantă.

 

Faţa de provocarile cotidiene, lumea de aici este un „colţ de rai”, dar ca să ajungi aici treci prin multe provocari, încercări ce nu de fiecare dată au şi rezolvarea previzionată:

Problemele vieţii sunt mai grele decât problemele matematicii. Viaţa urmează şi nu urmează nişte reguli…”, pentru a reuşi in viaţă, pentru a fi un învingător trebuie să fii în forma: „Pentru a-ţi menţine corpul tânăr, trebuie sa-ţi menţii mintea tânără (exersând-o, invăţând mereu ceva nou, făcând ceva diferit, vizitând locuri nemaivăzute” , deoarece fiecare sfârşit de etapa se înlşnţuie cu un început de etapă  şi tot aşa, alte şi alte provocari, pentru fiecare dintre ele existând un „quod erat demonstrandum”.

 

 

O părere la “Florentin Smarandache: Am ajuns în Rai! sau În căutarea timpului viitor! Recenzie, de Mirela Teodorescu

  1. Recenzie de C()harta
    Sau despre Ce se intampla cand il apuci pe Dumnezeu de un picior

    Ajuns in Rai – desi donat – de prin amenzi – e –
    Paradoxistul Lumii, cel dintai,
    Nu ne mai pune carti, la capatai…
    Ci pentru toti cei ce-l iubesc din Iad … recenzie…

    3 februarie 2016

    Cu deosebit respect,
    Jianu liviu-Florian

Lasă un răspuns