FESTIVALUL CONCURS DE LITERATURĂ „ALEXANDRU MACEDONSKI” EDIŢIA A IV-A

 FESTIVALUL CONCURS DE LITERATURĂ

ALEXANDRU MACEDONSKI”

EDIŢIA A IV-A

Asociaţia Macedonenilor din România organizează Ediţia a IV-a a Festivalului-Concurs de Literatură „Alexandru Macedonski”, adresat atât scriitorilor care nu au debutat în volum, cât şi celor cu unul sau mai multe volume editate, membri sau nu ai Uniunii Scriitorilor din România.

Întrucât poetul Alexandru Macedonski este de origine macedoneană, concursul se adresează cu precădere scriitorilor de etnie macedoneană, membri sau simpatizanţi ai Asociaţiei Macedonenilor din România, dar, în egală măsură, se adresează tuturor minorităţilor din România, cât şi tuturor creatorilor – cetăţeni români care vor să participe la acest festival organizat sub egida A.M.R. 

Regulamentul festivalului-concurs

Pentru secţiunea POEZIE:

Concurenţii care nu au debutat în volum vor trimite un grupaj de 10 poeme, în 3 exemplare, însoţite de un motto, în plic închis, în care se va introduce un alt plic pe care se va scrie motto-ul ataşat poemelor, iar în interior se vor scrie, pe coală albă, datele de identitate, telefonul, adresa de domiciliu a autorului și adresa de mail. Materialele trimise spre jurizare nu se returnează.

Concurenţii care au debutat în volum vor trimite 2 exemplare din ultima carte editată, însoţite de un plic în care sunt menţionate, de asemenea, datele de identitate, telefonul, adresa de domiciliu a autorului și adresa de mail. Volumele trimise spre jurizare nu se returnează.

Pentru secţiunea PROZĂ:

Concurenţii care nu au debutat în volum vor trimite un text de maxim 10 pagini, în 3 exemplare (proză scurtă, fragment de roman), însoţit de un motto, în plic închis, în care se va introduce un alt plic pe care se va scrie motto-ul ataşat textului, iar în interior se vor scrie, pe coală albă, datele de identitate, telefonul, adresa de domiciliu a autorului și adresa de mail. Materialele trimise spre jurizare nu se returnează.

Concurenţii care au debutat în volum vor trimite 2 exemplare din ultima carte editată, însoţite de un plic în care sunt menţionate, de asemenea, datele de identitate, telefonul, adresa de domiciliu a autorului și adresa de mail. Volumele trimise spre jurizare nu se returnează.

Înscrierile la acest eveniment se vor realiza în perioada 30 noiembrie 2016 – 01 februarie 2017, data poştei.

Juriul festivalului-concurs va fi format din personalităţi literare din cadrul Asociaţiei Scriitorilor din Oltenia şi din cadrul Uniunii Scriitorilor din România.

Fiecare membru al juriului va nota independent lucrările, fără a cunoaşte opinia celorlalţi.

În vederea centralizării listelor de jurizare şi acordării premiilor, toţi membrii juriului vor participa la o întâlnire cu conducerea Asociaţiei Macedonenilor din România.

Premiile acordate

Pentru secţiunea POEZIE – autori de cărţi:

Premiul I: 500 lei;

Premiul II: 400 lei;

Premiul III: 300 lei.

Pentru secţiunea POEZIE – debutanţi:

Premiul I: 400 lei;

Premiul II: 300 lei;

Premiul III: 200 lei.

Pentru secţiunea PROZĂ – autori de cărţi:

Premiul I: 500 lei;

Premiul II: 400 lei;

Premiul III: 300 lei.

Pentru secţiunea PROZĂ – debutanţi:

Premiul I: 400 lei;

Premiul II: 300 lei;

Premiul III: 200 lei.

Premianţilor li se vor asigura toate condiţiile pentru a participa la festivitatea prilejuită de acordarea premiilor, care va avea loc la București, în perioada 11-12 martie 2017, ocazie cu care se va omagia personalitatea poetului Alexandru Macedonski, nascut la 14 martie 1954. Premianţii sunt invitati să participe la festivitatea de premiere.

Nu se decontează şi cheltuielile de transport pentru câştigătorii care au domiciliul în străinătate sau în București.

Lucrările pentru concurs vor fi trimise pe adresa: Asociaţia Macedonenilor din România, str. Thomas Masarik, nr. 29, sector 2, Bucureşti. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0722.251.947.

Lasă un răspuns