FELICIA GHERGHINA: Formula existenţială a femeii în proza lui Mircea Eliade, de Ştefan Vlăduţescu

       

Felicia Gherghina: Formula existenţială a femeii în proza lui Mircea Eliade

                                                                                     de Ştefan Vlăduţescu

Pentru a înţelege mai bine lumea, spiritul cogitativ şi creator o organizează în grupe, în serii, în scheme, în configuraţii, în forme. Eul cunoscător caută modelul, pattern-ul. Este un demers ontologic fundamental: ordonarea lumii în concepte şi categorii. Prima formă de aducere în cadrul unei ontologii o reprezintă taxonomia, clasificarea. Când este vorba de hermeneutica literară, taxonomia poartă numele de tipologie. Din această perspectivă, cartea profesoarei Felicia Gherghina, „Tipologia feminină în opera literară a lui Mircea Eliade”, Craiova, Scrisul Românesc Fundaţia-Editura, 2007, este o admirabilă ontologie critică.

Mai întâi, tipologia are şi sensul, de acum secundar, de caracterologie. Nu o lume de caractere întâlnim la Mircea Eliade. Om al autenticităţii, al trăirii autentice, al experienţei, ca prozator nu-şi blochează personajele în închisoarea caracterelor. La Mircea Eliade, aşa cum observă Felicia Gherghina, tipologia feminină este “construcţie narativă” şi “reiterare mitologică” (p. 11).

Pentru a etala prin exemple teza, cartea se structurează în cinci capitole. Primul acoperă  poetica romanescă a lui M. Eliade. Al doilea are în centru romanul universal “Maitreyi”. Al treilea se ocupă de “Domnişoara Chistina”. Al patrulea investighează “Nuntă în cer”. În sfârşit, în capitolul al cincilea se radiografiază filonul feminin din celelalte scrieri epice.

Poetica, în calitatea ei de proiect-proiecţie de elaborare, are două aspecte. Când autorul dezvăluie ideea, credinţa, procedura, metoda, tehnicile utilizate în opera sa, atunci avem de a face cu o poetică explicită. Când hermeneutul, interpretul inferează din scrierile unui autor principiile de elaborare, în acel caz poetica desprinsă este o poetică implicită. Felicia Gherghina reţine ambele variante de poetică. Dintre elementele de poetică explicită înregistrează pe cele esenţiale: creaţia de personaje-mituri, autenticitatea experienţial-existenţială şi destinul.

Discursul intertextual prelevează din mărturisirile lui Mircea Eliade:

a)     “Un popor – prin folclorul şi istoria lui creează mituri. O literatură, mai

ales prin epica ei creează personaje-mituri”;

b)    A fi autentic înseamnă “trăirea experienţei”;

c)     “Nu trebuie să ne fie frică de destine tragice şi de nenoroc; acestea sunt

condiţiile prealabile”.

Poetica implicită a lui Mircea Eliade este catagrafiată prin prezentarea, evocarea figurilor epice feminine. Ceea ce rezultă generic din investigaţie este o formulă existenţială a personajului feminin.

Primul item al formulei îl reprezintă trăirea angajată în numele unui ideal departe de interesul meschin, oneros şi imediat.

Al doilea item este tenacitatea de a merge până la capăt cu conştiinţa situării în limitele condiţiei umane şi ale unui destin. Femeia lui Eliade îşi acceptă condiţia, îşi asumă destinul şi nu se crede mai mult decât un om, o fiinţă perisabilă şi trecătoare.

Al treilea item constă în primatul spiritului şi supunerea faţă de sentiment, ca forme al înţelegerii feminităţii mitice şi sacre (p. 37).

Al treilea item îl constituie păstrarea eternului feminin şi a misterului feminin (p. 17) în limitele aspiraţiei de a întrupa şi “tipul afroditic” de femeie iubitoare, şi “tipul demetric” de femeie fecundă şi mamă.

Al patrulea item se individualizează ca interogaţie în legătură cu sine, cu iubirea şi cu faptele lumii. Rezultatul interogaţiei este o cunoaştere practică şi o împăcare cu destinul.

Al cincilea element al formulei existenţiale îl regăsim în iniţierea prin iubire şi în “mitologia seducţiei” (p. 32).

În toate laturile sale această formulă o găsim la Maitreyi. O linişte sufletească, însingurată, înconjoară înţelegerea destinului. Este vorba de o opţiune la care, odată făcută, nu vrea să renunţe, deşi ar putea s-o facă. Alegerea este trăită ca iniţiere. O determinare demnă în toate manifestă Maitreyi. Pare să n-o intereseze libertatea. Destinul îi asigura o protecţie tragică. Din destin ia liniştea, iar nu lipsa de libertate. Acest paradox îl explică Felicia Gherghina prin citarea unei explicaţii dată de Srimati Devi cea care a fost „personajul real” după care s-a construit Maitreyi: “pe femeia orientală n-o interesează libertatea, căci ea este o iluzie”.

Abordând o temă de elită, autoarea izbuteşte s-o ilustreze cu succes. Radiografia prozei relevă un profil feminin complex. Demersul hermeneutic este unul de subtilitate. Pe de o parte, înregistrează încărcătura de semnificaţii a operelor, iar pe de alta filtrează sensuri revelatoare dintr-un punct de vedere original. Scrisă elegant şi elevat, cartea ne arată nu doar tipologia feminină de Mircea Eliade, ci şi o formulă a femininului.

Lasă un răspuns