Examenul de bacalaureat național 2013. Subiecte rezolvate. Limba și literatura română. Filiera teoretică – Profilul real

Subiectul al III-lea

În cultura românească, Lucian Blaga reprezintă o fericită întrupare a poetului de geniu cât şi a filosofului format la şcoala filosofică germană postkantiană, deşi Blaga susţinea că „ar fi greşit să mi se spună poet filosof, precum şi filosof poet”.

În anii debutului, 1919, Blaga se afirmă ca filosof cu volumul de eseuri Pietre pentru templul meu, dar şi ca poet, prin vol. Poemele luminii, la a cărui apariţie, Tudor Vianu scria: „Bucuria Unirii nu putea veni singură. Iată că a venit şi Blaga”.

În primul volum în Pietre pentru templul meu, Blaga apreciază că „veşnicia s-a născut la sat”, ceea ce ilustrează ideea că opera sa poetică şi teatrală îşi trage seva din viaţa spirituală, din mitologia satului românesc, sat căruia îi va închina un elogiu cu prilejul primirii sale la Academie; discursul său de recepţie se numeşte Laudă satului românesc. Acest elogiu îl regăsim şi în poezia 9 mai 1895, data naşterii poetului.

Datorită ancorării poetului în mitologia românească, atât Lovinescu, cât şi Călinescu l-au situat fie în capitolul poeţilor tradiţionalişti, fie în cadrul poeţilor ortodocşi.

Pentru Blaga, cultura  în general, este un mijloc de cunoaştere şi elementul definitoriu al culturii este stilul (matricea stilistică) determinat de o serie de factori precum: orizontul spaţial, cel temporal, valoarea culturii.

El deosebeşte cultura satului – minoră, de cea a oraşului, majoră, cu

precizarea următoare: cultura satului este fundamentul culturii oraşului.

Spaţiul mioritic este spaţiul nostru naţional apreciat ca un spaţiu ondulatoriu, determinat de două elemente importante: organicul, anume contopirea sufletului rom`nesc cu natura, ilustrată de Blaga în Paşii profetului prin zeul Pan, zeul naturii, şi sofiniaticul (înţelepciune), adică sfinţirea naturii în lumina înţelepciunii poporului.

Pentru Blaga, metafora este calea poetică prin care ne apropiem de mister. El face deosebirea între metaforele plasticizante ca simple figuri de stil, şi metaforele revelatorii – acelea prin care poetul încearcă să se apropie de mister. De altfel, Blaga notează: „viziunea poeziei mele este totdeauna mitică, încărcată de semnificaţii, iar substanţa mitică a poeziei mele trebuie înţeleasă ca o revelare a transcendenţei”. De aici rezultă că întreaga poezie a lui Blaga este o aventură a cunoaşterii. Poezia lui, ca şi cea a lui Eminescu, Arghezi, dezbate artistic marile probleme ale omului: cunoaşterea, sensul vieţii şi al morţii, viziunea cosmică asupra naturii, şi iubirea, tot ca o modalitate a cunoaşterii.

Titlul primului volum, Poemele luminii, este o metaforă, lumina fiind un simbol al dorului de absolut, de integrare în univers, fiind în acelaşi timp, şi trăire, dar şi cunoaştere.

Volumul se deschide cu arta poetică blagiană Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, care este şi o ilustrare artistică a teoriei minus cunoaşterii, modalitate la care aderă poetul şi care aparţine cunoaşterii luciferice.

Titlul este o metaforă cosmologică pentru că întregul univers este intuit ca o uriaşă corolă, ca un spaţiu plin de mistere şi de minuni.

Poetul îşi propune să nu ucidă cu mintea (raţiunea) „tainele ce le întâlnesc în calea mea, / În flori, în ochi, pe buze ori morminte”. Regăsim aici elemente care sugerează regnul vegetal, regnul uman – ochi, buze, şi mineral – mormintele.

Blaga pune în antiteză lumina lui, cunoaşterea luciferică, cu lumina altora, cunoaşterea paradisiacă, aceasta din urmă „sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”, şi Blaga precizează: „Dar eu, / Eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”, adică misterul.

Pentru a concretiza această idee a rolului poetului faţă de tainele universului, Blaga apelează la razele lunii care „nu micşorează, ci tremurătoare / măresc şi mai tare taina nopţii” şi de aceea, în poezia lui, tot „ce-i neînţeles / se schimbă în neînţelesuri şi mai mari / sub ochii mei / căci eu iubesc / şi flori şi ochi şi buze şi morminte”, adică înfăţişările concrete ale misterelor. Prin urmare, poezia înseamnă intuirea în concret a esenţei universalului, a misterului, şi aceasta se realizează prin metaforă şi simbol.

Şi în Filosofia stilului, Blaga apreciază că rolul poetului este de a spori tainele, minunile universului.

Motivul liric central este lumina generatoare de viaţă, de cunoaştere, de iubire. Această lumină este opera Marelui Anonim.

Lasă un răspuns