Eveniment cultural – Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova. Emil Hurezeanu – În istorie, între poezie și jurnalism”. Cronică de eveniment, de Mirela Teodorescu

descărcare

În cadrul „Întâlnirilor SpectActor”, organizate de Teatrul Național „Marin Sorescu”, duminică, 28 februarie, la ora 11, a fost invitat scriitorul Emil Hurezeanu, ambasador al României în Germania. Domnia Sa, a susținut o conferință pe tema „În istorie, între poezie și jurnalism”. Conferința a avut loc în sala „Ion D. Sîrbu”. Cu acest prilej, a fost lansată și cea mai recentă carte a autorului, Pe trecerea timpului, apărută la Editura Curtea Veche.

Emil Hurezeanu (n. 26 august 1955, Sibiu) este scriitor şi publicist român, unul dintre cei mai reputaţi analişti politici ai momentului. Între 1975 şi 1979 a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Cluj-Napoca. Din 1976 devine redactor la revista „Echinox”, iar din 1978 ocupă postul de secretar de redacţie, publicând poezii şi critică literară. După terminarea facultăţii, în 1979, îşi adună poeziile în volumul Lecţia de anatomie, apărut la Editura Dacia din Cluj şi distins un an mai târziu cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor. În 1994, a publicat o a doua carte de versuri Ultimele, primele (Ed. Albatros). A fost membru fondator al trupei de teatru „Ars Amatoria”, faimoasă în epocă pentru critica ironică a sistemului comunist.

În 1981, Ana Blandiana, în calitate de câştigătoare a Premiului Herder, oferă bursa redacţiei revistei „Echinox”, iar aceasta îl nominalizează pe Emil Hurezeanu. La 1 noiembrie 1982, pleacă la Viena. După terminarea celor două semestre ale bursei Herder, ajunge la München, unde se angajează ca redactor la Radio „Europa Liberă”, post pe care îl va ocupa din 1983, până în 1994. În octombrie 1983, primeşte azil politic în Germania. În aceeaşi perioadă, începe să scrie cronici politice, iar la moartea lui Emil Georgescu, director al secției române a postului de radio, îi ocupă locul la rubrica „Actualitatea românească”. Totodată, devine consultant de specialitate pentru diverse posturi de radio şi televiziune europene. În 1985, primeşte o bursă la Universitatea Charlottesville din Virginia, Statele Unite ale Americii, unde studiază Știinţe politice. Întors în Germania, îşi continuă studiile la universităţi americane din Europa, până la masteratul pe care şi-l susţine la Boston în Relaţii Politice Internaţionale şi Strategice.

Conferința sustinută de Emil Hurezeanu a fost una atipică, pentru că Domnia Sa este un exeget în domeniul culturii, tema fiind generoasă și permițându-i să ne ofere o viziune holistică a existenței noastre în acest mileniu.

Toate remarcile Domniei sale au fost susținute de experiența și profesionalismul acumulate în timp și spațiu, astfel se relevă faptul că în Romania nu se promovează politica internațională în presă, vedem numai politica națională, ne axăm pe o politică a emoțiilor, a sentimentelor, se caută vicii ascunse, se speculează o hipersensibilizare fără sens, întâmplări nefericite, speculații. Existența noastră este un carusel cu repetări amețitoare.

Tematica acestei întâlniri e o viziune poetică asupra existenței lumii, poți să faci poezie de viziune artistică, să inventezi prin metaforă, între ele există legătură, așa-zisa istorie antievenimentialistă, microstoria. Acest curent microstoria s-a născut în anii ’70 în Italia și arată că lumea are direcții mari de dezvoltare, la fel și istoria, se folosește ca metoda mitizarea realității. Inițiator este Carlo Ginzburg.

Pe acest principiu este construită și cartea Pe trecerea timpului. Se pleacă de la un amănunt, un ciob, un pixel, către acolade mari, concluzii largi. Articolele prezentate sunt evenimente ce fac parte din istoria matrix, soft și conduc spre evenimente patrix, hard.

Conferința a fost de o înaltă valoare științifică și ținută artistică, poezia, jurnalismul și diplomația  îmbinându-se armonios în persoana Domniei Sale.

Lasă un răspuns