Eveniment cultural: Moştenirea lui Mihai Viteazul în Transilvania. Cronică, de Mirela Teodorescu

descărcare

Invitatul Teatrului Naţional Craiova în cadrul „Întâlnirilor SpectActor” este dl. prof. univ dr. Ioan-Aurel Pop, membru al Academiei Române, Rector al Universităţii „Babeş Bolyai”, ales de curând la al doilea mandat. Dl Ioan-Aurel Pop este unul dintre cei mai reputaţi istorici români contemporani, specialist în istoria naţionalităţilor, istoria Transilvaniei, istoria medievală a României. Distinsul istoric a  susţinit duminică, 29 mai 2016, conferinţa Moştenirea lui Mihai Viteazul în Transilvania.

Ioan Aurel Pop (n. 1 ianuarie 1950) este autor a peste 50 de cărți, ediții de izvoare istorice, tratate și manuale universitare, volume îngrijite și a peste 300 de studii, articole, recenzii, dări de seamă, cronici, prefețe etc. A urmat cursurile Universității „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, Facultatea de Istorie-Filozofie, specializarea istorie medievală (1975-1979), finalizată ca șef de promoție. Din 1989 este doctor în istorie, cu teza intitulată „Adunările cneziale din Transilvania în secolele XIV – XVI”.

Temele principale ale cercetărilor sale sunt concretizate în investigarea unor segmente majore pentru istoria medievală a românilor și a Europei Centrale și de Sud-Est: instituțiile medievale românești, adunările cneziale și nobiliare; formațiunile politice româno-slave din Transilvania secolelor IX-XIV; raporturile românilor din Transilvania cu spațiul românesc extracarpatic; influența bizantină asupra românilor nord-dunăreni; raporturile Transilvaniei cu Europa Centrală și Occidentală; structura etnică și confesională a Transilvaniei și a Ungariei în Evul Mediu etc.

 

Câteva lucrări importante: „Românii și maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania”, ed. a II-a, Tribuna, Cluj Napoca, 2003), „Istoria Transilvaniei” (vol I, până la 1541) (ICR – Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2003, ), „Istoria Transilvaniei” (vol II, de la 1542 până la 1711) (ICR – Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2005, „Istoria României” – Compendiu(Institutul Cultural Român – Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2004).

Despre profesorul Ioan Aurel Pop, Virgil Bercea, Episcop de Oradea, afirmă: „În ființa acestui om minunat și aparent atît de fragil bate o inimă mare, el dovedind prin toată lucrarea sa individuală că este un om al păcii și al concordiei, dar hotărât a spune și scrie adevărul…”

 

Istoria este povestirea unor evenimente: tot restul decurge de aici. De vreme ce este o povestire, ea nu redă viaţa, după cum nici romanul nu o redă; trăirea ce iese din mâinile istoricului nu este cea a actorilor; este o naraţiune. Ca şi romanul, istoria selectează, simplifică, organizează, condensează un veac întreg într-o singură pagină. Ceea ce istoricii numesc un eveniment nu este perceput, în niciun caz, direct şi în întregime. El este întotdeauna perceput incomplet şi lateral, prin documente sau mărturii, prin urme. Prin esenţa ei, istoria este cunoaştere prin documente. Însă, ea nu este un fotomontaj documentar.
Cu alte cuvinte, istoria pare să semene foarte mult cu arta fotografică. Asemenea acesteia, ea surprinde anumite clişee la un moment şi într-un loc dat. Însă, nimic mai mult de atât. La fel ca şi fotografia, ea nu poate să ne prezinte în întregime întreg spaţiul, cu trăirile, emoţiile şi visările sale, ci doar momente care fac parte din acest spaţiu.
Istoricul nu vine niciodată cu revelaţia fulminantă care să ne dea peste cap viziunea despre lume; banalitatea trecutului este făcută din banalităţi neînsemnate care, înmulţindu-se, alcătuiesc până la urmă un tablou neaşteptat. Sufletul istoricului este cel al unui cititor al rubricii de fapte diverse: acestea sunt întotdeauna la fel şi întotdeauna interesante, deoarece câinele călcat de o maşină într-o zi este alt câine decât cel care fusese călcat mai devreme  (Paul Veyne, Cum se scrie istoria, Bucureşti, 1999). Chiar dacă un fapt se repetă, la diverse intervale de timp, el va avea întotdeauna aceiaşi putere de captare a atenţiei. Pentru că, de fiecare dată se va desfăşura într-un alt univers temporal şi spaţial, cu alţi actori care se vor urca pe scena evenimenţialului şi alţi spectatori vrăjiţi de unicitatea evenimentului respectiv.

A vorbi despre trecut nu este tocmai agreabil într-o lume atât de agitată, alertantă. Termenul de trecut pare vetust, un element mort ce nu ar trebui să ne intereseze. De fapt el este viu şi interesant. Cum ar fi să nu ne amintim de copilărie, de evenimentele fericite? – spune profesorul Ioan Aurel Pop. Trecutul, prezentul, viitorul reprezintă o convenţie omenească agreată. Istoria este prezentul oamenilor ce au trait în trecut, memoria colectivă a oamenilor.

Vorbind despre Mihai Viteazul, profesorul Ioan Aurel Pop, menţioneaza faptul că reprezintă un simbol naţional, primul valah care a pus în evidenţă existenţa românilor din Transilvania, aducând legi, biserici ortodoxe, reprezentanţi români, structuri organizatorice similare Ţării Româneşti şi Moldovei.

Mihai Viteazul a fost primul român care a unit cele trei provincii române într-un regat, a adus ideea romanizării, gesturile lui au reprezentat primele cărămizi la edificiul naţional.

Profesorul Ioan Aurel Pop afirma deschis – „Este nevoie, firește, de reașezarea valorilor, de recâștigarea încrederii în demnitate, dreptate și în forța ideilor bune. Pentru aceasta, trebuie cultivați de către autorități intelectualii capabili să facă educație autentică, fără spirit bombastic și fără apeluri patetice la „țărișoară”, la „brazdă” și la „lupta milenară”. Este absurd să ne autoflagelăm mereu, acuzându-ne de mitizări, românizări, naționalisme ieșite din comun și de alte „isme”. E suficient să fim capabili de cinstea recunoașterii normalității noastre într-o lume comună, dotată cu bune și cu rele. Am fost și suntem un popor ca toate popoarele, cu suișuri și coborâșuri, cu realizări și cu eșecuri, dar un popor care există încă!”

 

Profesorul universitar dr.  Sorin Șipoș, de la Oradea, afirmă: „Academicianul Ioan-Aurel Pop continuă tradiția cercetărilor promovate de istoricii români care au investigat istoria Transilvaniei sau a lumii românești, asemenea lui Dimitrie Onciul, Ioan Bogdan, N. Iorga, Ioan Lupaș, Silviu Dragomir, Gheorghe I. Brătianu, David Prodan, Ștefan Pascu etc. și care au slujit cu onestitate și profesionalism meseria de istoric.”

 

Conferinţa susţinută de academicianul Ioan-Aurel Pop, cu tema Moştenirea lui Mihai Viteazul în Transilvania, reprezintă o lecţie de istorie naţională de luat în seamă de toate generaţiile, o lecţie de patriotism naţional.

2 păreri la “Eveniment cultural: Moştenirea lui Mihai Viteazul în Transilvania. Cronică, de Mirela Teodorescu

  1. 1. cred ca am fost, si suntem, si vom fi – un popor – ramane de analizat cat de singular – care a luptat, de cand se stie – pentru acest ideal national. Cu armele pacii – si – cand nu a mai fost indeajuns – cu armele apararii – sau – ale coalitiilor, in care a fost parte – pentru acest ideal.
    2. este de analizat ce au luat altii de la noi – si ce am luat noi – de la altii. Ce am donat – si ce ni s-a donat – ce am bagat altora pe gat – si ce ni s-a bagat; Cat de toleranti am fost – intotdeauna – chiar si cu cei care nu ne-au tolerat – decat in stramta lor haina.
    3. Bune, si rele. sa vorbesti despre ele – la aceasta rascruce de vanturi – e ca si cum ai vorbi – despre Dumnezeu, din fundul iadului. Si nu e de mirare – atunci – si de bucurie – tocmai aceasta perpetua trasatura de salbatica omenie – care iarta tot, dar nu uita? cand – si creierele – se vor sterse. ca o Alexandrie. De tot ce inseamna minune de Romanie.
    4. din ce testamente – legatare – vor fi iesit unele spirite – atat de indelunag rabdatoare, si chinuite, in marea lor tradare , si descapatanare , si sortire , cainilor – si altele – atat de inversunate – in maximul ideal – de a avea, mereu, dreptate? S inca, poetica?
    5. Eu cred ca dintru-unele maxim decalibrate. inca din cea mai straveche copilarie. Si daca ea seamana, aceleasi bucate – pe stanca civilizatiei, care – ofera – mult – din cutia Pandorei – si inca demult de tot, dintr-un pavilion de pescari – atunci, despre ce viitor vorbim? Din trecutul istoriei?
    6. vai de cei invingatori, peste cadavrele idealistilor frumosi, si curati, si buni, si mari.
    7. daca simtirea – din istorie – nu ne ajuta sa ne simtim , unii pe altii, nervii – si cauzele, si impacarile , si nefatarniciile – atunci, ratiunea, ca ratiunea, dar sa simtiti ce simt monstrii..

  2. Urgisirea lui Vodă Viteazul

    Jubilăm de hazul curcii…
    Iar ne dau poruncă …turcii,
    Boiștenii – cruntă soartă! –
    Iau firman tot de la …Poartă!!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns