Eminescu, o nouă antologie comentată. Cronică*, de Dan Ionescu

eminescu (1)

Eminescu, o nouă antologie comentată. Cronică*, de Dan Ionescu

*Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 1 / 2016, p. 21

De-a lungul timpului, profesorul Florea Firan a tipărit, deseori în colaborare cu profesorul C. M. Popa, o colecție de antologii comentate, din opera clasicilor noștri, dar și din poezia și proza contemporană, deosebit de utile în primul rând pentru învățământul preuniversitar. Cea mai recentă este consacrată operei eminesciene în totalitatea ei, comentată de marii critici literari. Cele mai multe dintre lucrări au pus accentul pe creația poetică a lui Mihai Eminescu, astfel că foarte mulți lectori au rămas cu impresia profilului exclusivist liric al operei acestuia, fiind surprinși, în diverse ocazii să afle despre activitatea plenară a poetului național, în celelalte domenii de creație. Lucrarea Eminescu. Antologie comentată, alcătuită de Florea Firan (Scrisul Românesc, 2015) beneficiază de o structură judicioasă care ajută mai multe niveluri de public să înțeleagă personalitatea lui Mihai Eminescu.

Fiecare parte este prefațată de Florea Firan, cu accent pe realizările eminesciene în domeniu. Fragmentele selectate dau posibilitatea cititorilor, a căror masă e formată de regulă din studenți, elevi, dar și din alte categorii sociale, ca să-l înțeleagă pe Eminescu. În prima parte, este prezentat Poetul. Temele fundamentale ale liricii eminesciene. Subcapitolele acestei prime părți definesc temele: Concepția despre poezie și misiunea poetului, Poezia de meditație istorică și socială, Poezia iubirii și a naturii, Poezia de meditație filosofică, Poezia de inspirație folclorică și au ca suport texte semnificative. În privința comentariului pe marginea temelor, Florea Firan s-a orientat asupra studiului, pe care-l reproduce integral, Temele fundamentale ale liricii eminesciene, de Zoe Dumitrescu-Bușulenga. În partea a doua, intitulată Prozatorul, este reprodusă nuvela Sărmanul Dionis, menită să ilustreze anvergura de prozator a lui Eminescu. Confruntarea sinelui cu paletele psihologice presupuse de condiția socială, mereu diferită, a protagonistului relevă imaginea unui erou muncit de gânduri și de sentimente patriotice. Cultul poetului pentru valorile dacice este respectat de către antologator, în partea a treia, Dramaturgul, prin selecția unor pagini din piesa Decebal. Excerptele sunt despre posibilitatea dacilor de a rezista, numai prin coeziune, invaziei romane din anii 104–106. Cântecul faurilor de arme din Actul III transmite energia pusă în apărarea idealului Daciei Mari: „O lume zace/ În roș oțel/ Ce vreți a face/ Faceți din el/ Voiți coroane/ O regi făloși!/ Mișcați ciocane/ Pe fierul roș/ Urrah!“. Deși a dezbătut chestiuni legate de întregul destin al țării, precum dreptul României la gurile Dunării, poate cea mai vitregită, sub raportul notorietății, dintre activitățile lui Eminescu, o reprezintă publicistica, din a cărei practică el și-a câștigat existența. O secțiune din lucrarea pune în lumină munca de gazetar a lui Eminescu, prin reproducerea mai multor articole, apărute în ziarul „Timpul“ între anii 1870–1882. S-au avut în vedere pasaje din articolele: Caracterul național e rezultanta unui îndelungat proces istoric, Limbă și naționalitate sunt aproape identice, Vertebrele naționalității, Literatura e focarul spiritului național, O condiție a perfecțiunii poetice: unirea fantaziei cu reflecțiunea ș.a… Istoricul și criticul literar Florea Firan prefațează cu o informație utilă capitolul Publicistul: „Ca publicist, Eminescu debutează în ziarul «Albina» din Pesta (7 / 19 ianuarie 1870) cu O scriere critică, în care se referea și la Titu Maiorescu, apreciindu-i stilul «bun și limpede», vizând de fapt cele două studii ale marelui critic: O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 și Observații polemice (1869)“. În aceeași manieră echilibrată, el concluzionează: „Activitatea publicistică excepțională pe care o desfășoară Eminescu la ziarul «Timpul» din capitală între 1877–1883, în calitate de redactor (muncă istovitoare care îi ruinează însă sănătatea) ne dezvăluie un gazetar de anvergură, «cu idei, caustic și temut», scrierile sale gazetărești oferindu-ne o pătrundere mai directă în cunoașterea personalității poetului“. Partea a cincea e despre Corespondența purtată de poet, în special cu Veronica Micle: „Privite în totalitate, scrisorile dintre cei doi protagoniști ne dau informații în primul rând biografice, despre ei, dar și altele de ordin psihologic, cultural și literar, social sau politic, încât istoria și critica literară vor avea pe un timp lung subiect de dezbatere“. Sunt trecute în revistă volumele de corespondență. Însuși Florea Firan a publicat în acest an, în revista Scrisul Românesc, un articol care conține formulele de adresare ale celor doi – Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit. Lucrarea Eminescu este și o crestomație de critică literară. Astfel, calitatea de prozator este prezentată pe baza studiilor Proza lui Eminescu, de Eugen Simion și Scrieri, de Pompiliu Constantinescu. Primul considera: „Proza literară a lui Eminescu reprezintă, cercetând-o mai în adânc și în toată întinderea ei, expresia unui moment important din dezvoltarea romantismului românesc: momentul structuralizării lui estetice, al dimensionării lui spirituale. Eminescu deschide, prin epica sa, cel puțin două drumuri în literatura română: drumul prozei fantastice și cel al epicii filosofice, dând el însuși modele în această privință“. Al doilea: „Problema fundamentală a criticii față de Eminescu – susține Pompiliu Constantinescu – este însă aceea a caracterizării personalității lui, văzută în structura ei complexă și în valorile ei spirituale. (…) Proza literară a lui Eminescu s-a bucurat, pare-se, de o prețuire mai mică; va fi contribuit la asta concepția purității genurilor, atât de dominantă în critica veacului trecut“. În exercițiul istoricului literar, intră aducerea în primplan, a cât mai multor opinii care, împreună, configurează un statut specific autorului în cauză; cu alte cuvinte, istoricul literar postulează, prin tehnica oglinzilor paralele, locul autorului în genul respectiv. Florea Firan își începe analiza comparativă, prin trimitere la opinia lui G. Călinescu: „Publicată parțial în timpul vieții scriitorului, proza eminesciană (Făt-Frumos din lacrimă, Sărmanul Dionis, La aniversară, Cezara) a fost considerată uneori un simplu exercițiu livresc. G. Călinescu relevă importanța scrierilor în proză ale lui Eminescu, dovedind că acestea nu reprezintă doar «jocul suplimentar» al unui geniu liric, ele având, pe lângă structura originală, profunzime filosofică și cutezanță vizionară. Fundamental lirică, proza cuprinde scrieri de factură sociologică, aducând în scenă fie fiziologii (La curtea cuconului Vasile Creangă, Ioan Vestimie, Aur, mărire și amor), fie naturi catilinare (tipologii umane, ce vizează ființe problematice, faustiene, răzvrătite: Geniu pustiu), nuvele fantastice și filosofice (Sărmanul Dionis, Avatarii faraonului Tlà, Archaeus, Cezara), povestiri romantice (La aniversară)“. În această antologie comentată, figurează cele mai importante nume ale criticii literare, cu interesante unghiuri de vedere, din cele mai cunoscute studii de exegeză ale lor, despre Universalitatea lui Eminescu: Titu Maiorescu, G. Ibrăileanu, G. Călinescu, D. Popovici, Tudor Vianu, Alain Guillermou, D. Caracostea, Iorgu Iordan, Eugen Todoran, I. Negoițescu, Sergiu Al-George, Mircea Zaciu, Rosa del Conte, Amita Bhose, Gino Lupi. De asemenea, sunt reproduse opiniile filosofului Noica și Arghezi, ale lui Șt. Aug. Doinaș și Nichita Stănescu – ultimul cu un palpitant articol Despre înfățișarea lui Eminescu, dar și Trebuiau să poarte un nume, de Marin Sorescu. Bibliografia selectivă este deosebită, iar în ultima secțiune a cărții, M. Eminescu – biografie ilustrată, se regăsesc imagini ce ilustrează momente importante din viața și activitatea poetului, dar și unele facsimile. Lucrarea Eminescu. Antologie comentată, alcătuită de Florea Firan, apare într-un moment adecvat, când noile generații trebuie să descopere modele, iar pentru noi, românii, Eminescu este modelul cel mai bun cu putință, datorită muncii depuse, în mod necondiționat, pentru progresul culturii române.

Lasă un răspuns