Elena Buznă: Drumul vieților în alb. Tânărul blond – Recenzie, de Liviu Florian Jianu

Elena Buznă: Drumul vieților în alb. Tânărul blond – Recenzie, de Liviu Florian Jianu
Primul amănunt care șochează, în romanul doamnei Elena Buznă, Drumul vieților în alb  – Iubire și durere, Trilogie – Volumul I – este nota scurtă, de pe pagina numărul 2:

 
Lectura: Jean Băileșteanu
 
          Este o constatare uimitoare:
          Cartea, nu numai că a avut un cititor, nu numai că  acel cititor nu a trecut prin ea, ca gâsca prin apă, ci a  mai  și recomandat-o. Mai sus. Spre publicare. Tocmai la Editura “Ramuri”, din Craiova . În teroarea tuturor bucuriilor luminosului an 2016. An de mare pace – firește – a tuturor vieților în alb, mondiale.
 
          Acum, cine este Jean Băileșteanu, bănuiți, probabil. După onomastică. Cineva, dintr-un sălaș  cu crețe rezonanțe oltenești. Dar să știți că aparențele înșală. Este Sălcuța, nu Băilești.   Oricum, nu despre dânsul este vorba în roman. Domnul Jean este doar un Valjean, care nu prea face de loc, de Sălcuța, compromisuri, la comandă. Că s-ar ofili ramurile, care fac, și tac.
 
          Romanul? O lecție deschisă. Ai copii care vor să dea la medicină? Nu l-au avut pe  Paulescu, dexcioperitorul insulinei, profesor? Era greu să fii un medic la Paulescu. Tăia toate diabeturile în carne vie. Atunci, pot face cunoștință cu profesorii sănătății, din romanul doamnei Elena Buzna. Și frumusețea atică a eleganței sale, a avut profesori buni, în oftalmologie. Tot ce a văzut și simțit și cules, în viață, compune, proiectează, în cinemascop, bine. Direct pe retină. Acolo, în creier. Cu condiția, să îl exersezi, și să îl  ai.
De fapt, chiar despre asta este vorba în roman. Un exercițiu al creierului unui copil, orfan, în grija unui Mare Creier, Profesor, de familie.
          Sunteți student la medicină? Aveți un compendiu, înainte. De reușită. Firește, nu toată lumea reușește la fel. Dar – există victorii a la Pirus, de care îți este rușine, până la uitare, și victorii de suflete, și creiere, și bucurii, zbuciumate. Și totuși – liniștite. S-a făcut – și au făcut – pe cât s-a putut, și pe cât se poate, dreptate. Sănătate. Și au și predat-o, mai departe.
          Sunteți medic? Profesor? O să vă facă plăcere. Atâta calibrare, și recalibrare, la tinerețea din care – ați plecat – și în care – avem revedere.
 
 
          Eu sunt un cititor incomplet al acestei cărți. Atât am colindat cu întorsul paginilor, și situațiilor, transpuse în situații de viață, întâlnite  în toate profesiile – conducerii – sau ascultării – încât am ajuns până la pagina 45, cu un teribil sentiment de insatisfacție. Că nu am – pur și simplu – bani. Să cumpăr cartea – și să o ofer copiilor tuturor amicilor, și colegilor – care vor să se facă – nu numai medici. Să se facă ceva. Bine făcut – în viață.
          Căci – dacă ei ar fi cutezat – să citească – nu numai Jean Băileșteanu – această carte – ar vedea atât de departe, încât s-ar mira:
          De ce există tineri, atât de înalți, și blonzi, și slabi, și frumoși, și curați,  care sunt ologi, pe lumea asta mare?
          Și nimeni – nu le poate oferi – un mers săltat, din ce în ce mai săltat, pe picioare, sub soare?

Lasă un răspuns