Editorial. POVESTEA OULUI DOMNULUI STAMATIADE

POVESTEA OULUI  DOMNULUI STAMATIADE

 de Liviu Florian Jianu

Pentru a-şi permite un ou proaspăt la câteva zile, domnul Stamatiade, contabil pensionar, şi-a ales un hobby cât de cât mai banos. În timpul liber, acum, atât de generos, se delecta cu traficul de armament. Mai vindea o puşcă mitralieră în Orient, mai punea de un bombardier invizibil în Lumea Nouă, şi aşa, din puţin în puţin, chibiţând pe lângă marii furnizori, şi micii beneficiari, din comisioanele de vânzare/cumpărare, nu trecea săptămâna, şi punea pe masa din sufragerie, spre delectarea sa, şi a soţiei, un ou de ţară, total ecologic, pe care îl savurau în reprize, o sâmbătă, şi o duminică  întreagă. Doar oul este alimentul cel mai complet, care există!

Ei, nici traficul de armament nu mai era ce fusese odată! Erau zile în care aştepta ore întregi, o comandă. Şi nici nu mai putea să pună şi el, după regulile sălbatice ale economiei de piaţă, un comision mai măricel, cât să adauge la oul cel de  sfârşit de săptămână, ceva verdeaţă, şi două pătrăţele de brânză, măcar. Ce vremuri vor fi prins unii, odată! Visa cu ochii deschişi domnul Stamatiade. Ce jamboane, ce muşchi de curcan, ce vin de ţară, ce caşcaval! Nu mai vorbim de marile tunuri din timpul războaielor! Ce păstrăvi!…  Dar ce este important, îşi spunea domnul Stamatiade, este să adăugăm la felia străvezie de pâine a fiecărei zile, ceva. Ceva sigur. Că nici felia străvezie de pâine zilnică  nu mai e sigură, în ziua de azi!

Cum de nu mi-a venit ideea din timpul serviciului? Se căina domnul Stamatiade. Când puteam să beneficiez şi eu de relaţiile mele? O bombă ici, o bombă colo, un tanc ici, un tanc, colo, şi astăzi aş fi fost şi eu un furnizor de armament! Sau poate chiar un fabricant! Atunci să vezi: baxuri de apă minerală, fripturi, dulceţuri, clătite, cât despre ouă, aş fi avut coteţul meu personal de găini! Am auzit că găinile fac ouă mai multe, şi mai bune, dacă ascultă muzică simfonică! Păi, eu muzică simfonică le-aş fi pus? Să fi fost aşa zgârcit, la inimă? Le-aş fi pus muzică de mitraliere, arii de mortiere, explozii de mine !

Asta e viaţa! E bine şi acum! Dacă nu curge, pică!

Când se gândea la oul proaspăt, profitul lui frumuşel, de traficant de armament, domnul Stamatiade nu mai avea, parcă, nicio bucurie în ziua în care îi venea pensia. O primea şi o economisea pentru zile negre. Când gândul păcii îi apărea, ca un coşmar, în minte. Dar îi trecea repede. În fond, dacă nu ar mai fi războaie, şi înarmări, cine ar mai avea grijă de pensionari, în ziua de azi?

10 -11 aprilie 2013

Lasă un răspuns