DUMITRU VLĂDUŢ: Argumente critice de ieri si de azi

Argumente critice de ieri și de azi

de Dan Ionescu

În Argumentări critice (editura Eurostampa, 2011), Dumitru Vlăduț scrie despre subiecte mai rar abordate: Eminescu în receptarea simboliștilor, Retorica de comemorare la Vasile Pârvan, Ipostaze ale lumii juridice în proza lui Ionel Teodoreanu. Demersul din primul studiu al cărții, Eminescu în receptarea simboliștilor, este asemănător celui pe care îl adoptă N. Manolescu în Istoria critică a literaturii române, de însușire a celor mai valoroase unghiuri critice în domeniu, ca variante de comentariu plenar.

O direcție inspirată de un studiu este urmată și completată cu opinii convergente sau de ușor dezacord, pentru a se impune impresia cea nouă, așteptată și binevenită; un climax finalizat cu părerea echilibrată că Eminescu a marcat major poeții simboliști, iar toate dezbaterile „nu constituie decât indicii” în acest sens. În mod firesc, prima idee, de reevaluare a impactului pe care opera eminesciană l-a avut asupra literaturii de la începutul secolului trecut, are ca punct de plecare, studiul din 1889, Eminescu și poeziile lui, de Titu Maiorescu. Opera eminesciană se reconsideră de la parametrii de viziune instituiți și de alte studii importante semnate de Garabet Ibrăileanu, Eugen Lovinescu, Mihai Zamfir, G. Munteanu, Adrian Marino, Mircea Scarlat, Ioan Guția. Ignorând primele manifeste ale simbolismului în literatura română, „criticul cel mai eficace al simbolismului”, N. Davidescu, având în vedere faptul că simboliștii francezi „reclamau ca aliat necesar romantismul german”, la care „romantismul românesc fusese conectat creativ prin punctul său cel mai înalt atins, Eminescu”, afirmă ferm: „nu Macedonski, poetul cu atâtea sugestii franceze, e primul simbolist român, ci Eminescu”; argumentele întrebuințate rămân valabile: „Eminescu, precursor al simbolismului, este un strălucit reprezentant al poeziei muzicale de esență structurală”, deși au suferit corecția justă a criticului de la revista „Sburătorul”: „Nota diferențială a simbolismului, după cum am spus-o de atâtea ori, nu e nici idealismul din Sărmanul Dionis, nici pesimismul din Rugăciunea unui dac, ci adâncirea lirismului în subconștient prin exprimarea pe cale mai mult de sugestie, a fondului muzical al sufletului omenesc”. Dumitru Vlăduț este de partea lui N. Davidescu în susținerea ideii că Eminescu este un veritabil precursor al simboliștilor autohtoni mai mult ca Macedonski, aducând două argumente irefutabile: presiunea modelului romanței eminesciene asupra unor piese de început ale lui G. Bacovia și faptul că Ștefan Petică, primul simbolist declarat de la noi, „împrumută din Eminescu, după cum observă D. Micu, elemente de decor, ritmuri, cuvinte specifice, moduri de articulare a frazei poetice. Metrica unor versuri ca acestea din primul ciclu e prin excelență eminesciană. Eminesciene sunt peisajele cu lună, iubire și solitudine”.

Înainte de toate, citind În casa bunicilor, o veritabilă carte a copilăriei, descoperim mediul familial în care a crescut Ionel Teodoreanu, un prozator concherant al perioadei interbelice. Bunicul patern fusese judecător, tatăl, avocat. Scriitorul însuși, în opinia lui Perpessicius, „un maestru între maeștrii barei”, cel mai de seamă avocat-scriitor din câți am avut, după Delavrancea. Dumitru Vlăduț identifică titlurile care aduc în față aspecte ale acestei lumi juridice: Întoarcerea în timp, Masa umbrelor, La Medeleni, Crăciunul de la Silvestri, Secretul Anei Florentin, Hai, diridam, Fata din Zlataust. Scenele ilustrative sunt captate din sugestiile celor mai buni comentatori pe acest subiect, Nicolae Ciobanu, Perpessicius, Mircea I. Manolescu, Silvia Tomuș, Pompiliu Constantinescu, G. Călinescu, Șerban Cioculescu. Totdeauna la îndemână, autorul Argumentărilor critice are opera scriitorului. După cum i se relevă mesajul scrierii, întărește acel punct de vedere care în timp, și-a dovedit acuratețea, cu fragmente speciale din carte. Nu contează numai ansamblul profesional care l-a angrenat pe Ionel Teodoreanu, fiind prezentate astfel prima pledoarie ca avocat stagiar și corespondența acestuia despre nerealizările în plan material de pe urma meseriei sale. Este reținut, din mecanismul judiciar, patetismul resursei umane. Modelul în domeniu nu se refuză. Este redat portretul faimosului jurist, avocat și om politic ieșean, Matei Cantacuzino.

Un subiect despre Reportajul basarabean al lui Geo Bogza pornește de la aceste referințe critice anunțate în paginile de Note: În labirintul lecturii de Ion Vlad, Geo Bogza, poezia realului și realitatea reportajului de Cristian Florin Popescu, Basarabia, țară de pământ de Mihai Cimpoi, Dublul regim (diurn – nocturn) al presei de Șerban Foarță, Imagini dintr-o Românie aspră de Mircea Eliade, Istoria literaturii române de la origini până în prezent de G. Călinescu, Reportajul interbelic românesc de Radu Ciobotea, Geo Bogza în dialog cu Diana Turconi de Diana Turconi, Avangarda literară românească de Marin Mincuși Despre o Românie Mare pitorească de Vladimir Streinu. Interesant, mai ales pentru tinerii cititori, rămâne felul în care o carte cunoaște metamorfoze, în funcție de factorul politic. Cel mai bun exemplu îl oferă cartea de reportaje a lui Geo Bogza, Dunărea, împărăție a apelor. După 1947, volumul nu a mai fi putut fi reeditat în forma din 1939 din cauza „descrierii Basarabiei în primul rând și apoi a Cadrilaterului. A fost reeditată doar prima parte a volumului sub un titlu ușor modificat, Țara de piatră, în locul celui de Țara moților, țară de piatră”.

Abilitatea de a aduce la aceeași tribună voci diferite pe seama unei teme comune ori stilul judicios de a se situa în favoarea uneia sau alteia dintre demonstrații sunt trăsături de originalitate ale cărții Argumente critice de Dumitru Vlăduț, pe care în plus trebuie s-o apreciem pentru oportunitatea de a rediscuta subiecte de mare interes.

Lasă un răspuns