Duelul pianelor-Gală cu emoţii pentru 12 copii -duminică, de la 15.30, la TVR 2

Gala „Duelul pianelor” vine cu provocări: câştigătorul pleacă acasă

cu o melodie semnată de Mihai Pocorschi

12 copii finalişti se vor „duela” în note muzicale duminică, 23 iulie, de la ora 15.30, pe TVR2 şi TVRHD. Invitaţii speciali, Armand Calota, Miruna Ionescu, Amna şi Sanda Ladoşi îi vor susţine şi vor cânta alături de ei

Duelul pianelor”, emisiunea-concurs de pe TVR 2, se pregăteşte de Gală, iar Paula Seling, Ovi şi Adrian Enache vă aşteaptă la o ediţie explozivă. Un nou sezon se apropie de final, iar duminică, 23 iulie 2017, de la ora 15.30, pe TVR 2 şi TVR HD, cei 12 finalişti vor trece prin mari emoţii, deoarece doar unul dintre cei 12 copii talentaţi care s-au calificat în urma ediţiilor anterioare va pleca acasă cu Marele Premiu. Este vorba de o piesă special compusă de nimeni altul decât Mihai Pocorschi, producător, compozitor şi fondatorul grupului VH2.

Aştept cu nerăbdare să ascult melodia pe care Mihai Pocorschi urmează să o compună. Din câte am aflat, este deja în lucru. Acesta este cadoul pe care <Duelul pianelor> îl face câştigătorului emisiunii. Imediat ce melodia va fi gata, sunt sigur că o vom asculta chiar aici, la TVR 2”, a spus Adrian Enache, prezentatorul emisiunii.

Maria Petrache, David Muşat, Diandra Bancu, Eduard Stoica, Tudor Pop, Angela Gheorghiu, Nicolae Soană, Natalia Moise, Ilinca Dinu, Eduard Ungureanu, Angel Ionce şi Denis Costea sunt cei 12 finalişti, iar până vom afla cine va fi învingătorul competiţiei, juriul emisiunii, Mihai Pocorschi, Silvia Dumitrescu şi Tudor Turcu, are o misiune grea. Asta pentru că toţi sunt talentaţi şi bine pregătiţi.

Concurenţii au fost bine selecţionaţi, iar Paula şi Ovi au lucrat mult cu ei şi au fost exigenţi. Printre finaliştii Galei sunt mai multe voci extraordinare, care au atras deja atenţia telespectatorilor. Am primit multe mesaje, iar fanii emisiunii sunt convinşi că va fi o finală grea. Printre cei 12 sunt unele nume cunoscute şi deja premiate la alte competiţii muzicale pentru copii. În ediţia de duminică îi vom vedea <duelându-se> pe cei mai buni dintre cei buni”, a adăugat prezentatorul.

Surprizele se ţin lanţ la „Duelul pianelor”, iar din ediţia de duminică, 23 iulie 2017, la TVR 2 şi TVR HD îi vom cunoaşte pe cei patru invitaţi speciali ce urmează să treacă prin probe pe cât de complicate, pe atât de amuzante. În echipa Paulei îi veţi recunoaşte pe Armand Calotă şi Miruna Ionescu, iar Ovi va trece provocările competiţiei alături de Sanda Ladoşi şi Amna. Arbitrul Adrian Enache va da, ca în fiecare ediţie, tonul probelor muzicale.

Cine este câştigătorul sezonului, dar şi cum au reuşit vedetele să treacă de provocări aflaţi duminică, 23 iulie, de la ora 15.30, pe TVR 2 şi TVR HD la Gala „Duelul pianelor”.

O părere la “Duelul pianelor-Gală cu emoţii pentru 12 copii -duminică, de la 15.30, la TVR 2

  1. Semne de Sfântă Dreptate

    Cu-atâtea Coduri …arzătoare,
    (…Fără apropouri) – mi se pare
    Clar – pentru unii e-o favoare
    Să stea o vreme la …Răcoare!

Lasă un răspuns