Doi oameni… serioși. Proză, de Ion R. Popa

Când noul inspector general-adjunct, Scutaru, de la inspectoratul judeţean a hotărât să schimbe tocăria de la somptuoasa-i vilă, s-a dus la prietenul său, pe al cărui fiu îl ajutase de la admitere până la bacalaureat, pe când era director la cel mai faimos liceu. Era convins că acesta îi va face lucrarea în cele mai bune condiţii, având maiştri foarte buni.
         -Să trăieşti, prietene! i s-a adresat inspectorul Scutaru.
         -Să trăiţi! Sunt măgulit de prietenia dv.
         -Cum o duci în noua democraţie? şi a început să râdă cu subînţeles.
         -La mine nu s-a manifestat ca la dv, unde sunt mândru că am contribuit şi eu. Sunt tot pe postul de coordonator de practică, pe care mă adusese vechiul regim.
         -Nu ştiam. Credeam că ai reuşit să revii pe funcţia de director, ca mai toţi cei trecuţi în plan secundar de vechiul regim. Cine e director aci?
         -Un profesor de matematică. Vai de capul lui! Ce păţeam cu el înainte, că lăsa câte zece-cinşpe corigenţi la o clasă!
         -Şi nu te înţelegi bine cu el?
         -Nu am eu treabă cu el, dar nu suport să-mi dea dispoziţii unul ca ăsta. Dar cu ce scop pe aci?
         -Vreau să schimb tocăria la casă şi ştiu că ai meşteri foarte buni.
         Coordonatorul a dat din cap şi a zâmbit satisfăcut, apoi a căzut pe gânduri, tot învârtind un creion de tâmplărie pe masa-i furniruită. Apoi şi-a aprins o ţigară tot îngândurat şi privindu-l printre gene pe inspector.
         -Să ştii că am materialul, iar vechea tocărie – care nu are decât doi ani, dar nu-i mai place soţiei – poţi să o valorifici cum crezi.
         -Lasă asta! Uite care e treaba, că e bine să vorbim cinstit şi să ne înţelegem de la început. Mă pui director în locul ăstuia şi eu îţi fac lucrarea gratis, aşa cum, sunt sigur, ţi-a venit şi materialul.
         -Păi ce motive aş avea să-l schimb?
         -Îţi dau eu, la momentul potrivit, şi din nou a căzut pe gânduri.
         -Bine, s-a făcut! Am încredere în tine. Doar te ştiu om… serios. Când aduc materialul?
         -Din momentul ăsta, oricând, fiindcă… şi tu eşti om serios; am încredere în tine.
         -Vezi că eu nu mai vin aci, că mă văd ăştia. O să trimit un om al meu.
         -E foarte bine!
         -Când ai motivele alea, mi le dai, nu?
         -Desigur!
         În timp ce la atelierul de tâmplărie treaba mergea strună încântându-l pe Scutaru, se apropia admiterea în licee. S-a întâmplat ca preşedinte de comisie să fie un profesor de matematică, coleg de liceu cu Voinescu, pretendentul la direcţiune.
         -Generale, este imposibil ca ăştia să nu calce pe bec. Cel puţin să favorizeze intrarea fiicei portarului, dacă nu or mai avea şi pe alţii de-ai lor. Trebuie prinşi asupra faptului!
         -Îmi spui despre ce e vorba la momentul potrivit şi voi fi aci.
         -Ca să putem acţiona mai uşor, fă cumva, până nu se definitivează şi nu se anunţă comisiile, şi trimite-l pe director la una în afara Oraşului, cât mai departe, că doar eşti preşedintele comisiei judeţene!
         În ultima zi de înscrieri, chiar spre sfârşitul programului, Voinescu îl vede pe consăteanul său, Ilie Ionaşcu, cu copilul de mână.
         -Greu te-ai hotărât, Ilie. Puteai să pierzi înscrierea, l-a interceptat inginerul Voinescu.
         -Colindai pe la toate liceele şi, până la urmă, mă gândii că tot aici e mai bine. Vorbii şi cu dna Voinescu.
         -Bine că te-ai hotărât, şi i-a luat dosarul din mână răsfoindu-l. Văd că e complet, a apreciat el. Lasă-l că-l duc eu, că  or fi şi plecat cei din comisie.
         -Că bine ziceţi, că am o grămadă de treburi, a fost mulţumit Ionaşcu. Vă rog să aveţi şi dv. grijă să se termine cu bine! Voi fi recunoscător…
         -Nu avea nicio îndoială!
         Voinescu s-a dus la comisia de înscrieri şi s-a adresat celor două tinere profesoare de la calculator:
         -Am şi eu un dosar adus de un consătean, ba chiar coleg de şcoală primară, dar văd că are lipsă certificatul de naştere al candidatului. Ori nu l-a pus, ori îl pierdu până aici, că se învârti pe la toate liceele. Îl primiţi? Vă promit că îl voi aduce…
         -Desigur, dle inginer. Se poate? Tocmai în cazul dv să ne cramponăm de un nimic? Până când vine comisia – care le va verifica, să ştiţi! – are destul timp să-l aducă.
         A sosit comisia. Secretarul acesteia, cu preşedintele alături, a verificat şi a luat în primire dosarele de înscriere ale candidaţilor.
         -Dosarul lui Ionaşcu I. Marin-Viorel nu are certificatul de naştere, a comunicat secretarul.
         -A, da! Dosarul este adus de dl inginer Voinescu, de la liceul de-alături. A promis că aduce și certificatul până astăzi, dar văd că…
         -Vorbeşte cu el şi spune-i ca să ajungă până la începerea probelor, a îngăduit preşedintele.
         Când au ieşit, Voinescu era pe coridor, fuma.
         -Dle inginer, nu aţi adus certificatul acela cum aţi promis, l-a apostrofat tânăra informaticiană, tocmai când preşedintele comisiei dădea mâna cu acesta.
         -Lăsaţi că mai e timp! a fost binevoitor preşedintele, pentru a nu fi nepoliticos.
         În seara aceleiaşi zile, Voinescu şi Scutaru s-au întâlnit din nou.
         -Generale, să ştii că la dosarul elevului Ionaşcu Marin lipseşte un document şi nu ar trebui primit în examen.
         -Corect!
         -Şi dacă îl vor primi?
         -Îmi spui mie şi vin de oriunde aş fi!
         -Cine cade?
         -Cel care l-a primit şi preşedintele comisiei.
         -Directorul nu?
         -Ar fi forţată nota, fiindcă el nu este aci. La contestaţie ar câştiga; eu am fost în situaţia asta, şi nu am păţit nimic.
         -Dar, dacă zici că preşedintele cade, îl pui în loc pe prietenul meu Iulian Popescu; ăsta o să taie în carne vie şi apoi o să aveţi motive să schimbaţi directorul pentru rezultate slabe la admitere, plus că ne-am mai rezolva şi noi probleme de-ale noastre.
         Încă nu expirase timpul acordat primei probe, când, în liceu, a venit control de la comisia judeţeană, în frunte cu preşedintele acesteia, Scutaru. A înregistrat nereguli: o persoană se afla în curtea şcolii, nu departe de fereastra unei săli de examen, motivând că e om de serviciu; preşedintele găsit la secretariat, unde consuma covrigi, cafele şi ţigări; dosarul uni candidat, incomplet. Măsuri: elevul scos din examen, preşedintele comisiei de admitere înlocuit cu ing. Iulian Popescu, atenţionarea directorului liceului, propunerea spre sancţionare a informaticianului care a înregistrat dosarul.
         Deşi numărul de candidaţi depăşise cu mult numărul de locuri, procentul de admitere a fost de 48%, iar la contestaţii au mai câştigat încă 18 candidaţi cu note de până la 8,50.
         În şedinţa de analiză, directorul liceului a fost interpelat de inspectorul general adjunct Scutaru cu privire la rezultatele slabe la admitere şi incorectitudinea din dosare, sugerându-i-se să-şi prezinte demisia.
         În răspunsul său, printre altele, directorul Niculescu a arătat că examenul s-a desfăşurat sub o presiune teribilă determinată de schimbarea preşedintelui şi eliminarea nedreaptă a unui candidat, de ameninţările preşedintelui comisiei asupra examinatorilor cu presupuse anchete, folosirea unui sistem de notare perturbat nu doar de aceşti factori, dar şi de intervenţia directă a preşedintelui pentru diminuarea nejustificată a unor note, fapt dovedit şi de rezultatele obţinute la contestaţii.
         Cu privire la dosarul incomplet, directorul a arătat că, vorbind cu directorul şcolii absolvite de elev cât şi cu tatăl acestuia, a aflat că dosarul, iniţial, a fost complet, dar…
         -Te aşteptai să-şi recunoască greşeala? a intervenit inspectorul dorind să-l oprească, dar acesta a continuat:
         -Mai mult, când părintele a înmânat dosarul dlui inginer Voinescu care l-a depus la comisia de înscriere, acesta l-a verificat şi l-a apreciat complet. Rezultă că actul a dispărut pe drumul de la inginerul Voinescu la comisie. În afară de asta, dl preşedinte Iulian Popescu îşi făcuse program… de odihnă, timp în care îi scotea pe toţi membrii din sediul comisiei, pretinzând că doarme pe fotoliu o oră, când l-a introdus şi pe fiul său. Bănuim că acesta a fost timpul când a modificat punctaje în borderouri şi a înlocuit hardul din calculator cu unul inferior.
         -D-ta îţi dai seama ce vorbeşti, d-le director? a crezut inspectorul că l-a prins fără dovezi.
         -Desigur! Aş putea să merg mai departe şi să vă fac răspunzători pe toţi cei implicaţi. În loc să-mi spuneţi că veţi ancheta corectitudinea acordării notelor, încercaţi să mă intimidaţi?
         -Nu te ameninţ, dar ai vreo dovadă că dl preşedinte Popescu a înlocuit hardul?
         -Faptul că dl Popescu ne-a predat hardul, recunoscând că fiul său făcuse înlocuirea, nu credeţi că ar fi o dovadă destul de clară?
         -!!??                                                

Lasă un răspuns