Dima Zainea: În fereastră, o iubire senină, de Ştefan Vlăduţescu

Dima Zainea: În fereastră, o iubire senină

                                                                  de Ştefan Vlăduţescu

Volumul „Din fereastra clipei” (Constanţa, Ex Ponto, 2008) constituie apărarea poetului Dima Zainea de trecerea timpului. Ceea ce securizează spiritul poetic prin situarea în spaţiul domestic delimitat de fereastră este iubirea. Tema iubirii se înfăţişează şi totodată se desfăşoară pe întreg mângâietorul şi şoptitorul în legănare perimetru al discursului liric.

O linişte înconjoară scena poetică în care un „eu” îndrăgostit se expune fără precauţii unui „tu” suveran. În decorul preponderent marin, nisipos şi torid, fiinţa iubitoare investeşte riscant o erotică. Sentimentul deschis etalat pune în primejdie dispoziţia optimistă de pornire.          Luat ostatic în propria interioritate de o iubire sigură pe sine, spiritul liric lasă pur şi simplu pe „noi” la îndemâna lui „tu”. Pe scena erotică prezidează fiinţa iubită. Faţă de aceasta, cu fiecare semnal iubitor, cu fiecare poezie, eul expresiv încearcă o definire, încearcă o cuprindere, o comprehensiune. Permanenta redefinire provine dintr-o nedeterminată incertitudine. Îndoielile resuscită iubirea.

Timpul iubirii se construieşte din „clipe” de împlinire şi de dubiu. În esenţă, îndrăgostitul este un solitar care din însingurare face momente de apropiere de fiinţa iubită: „În parcul din mine/însingurarea/poartă armură” („Însingurare”); „Singurătate de strugure/acru/animă toamna vârstei” („Singurătate”).

Dragostea trăieşte dintr-un impuls iniţial. Emoţia inaugurală se propagă în fiecare „clipă” ce se adaugă unei iubiri ce prin regenerare se visează eternă. În „Clipă cu foşnet”, dorul şi absenţa fiinţei iubite nu sunt sesizate pe coordonata lor dureroasă decât în „clipa” când senzaţia de linişte se descompune în foşnet de rochie.

Aceeaşi mişcare lirică o sesizăm şi în „Clipă cu muguri”. Departe de realitatea trăirii zgomotoase şi corporale a sentimentului, spiritul creator se situează în primăvară şi tăcere. Acestea stârnesc gânduri, iar gândurile devin „muguri” din care se dezvoltă un „tu” metaforă pentru victoria unei nunţi din „şoaptă”.

O similară matematică a clipei întâlnim în „Clipă cu şoaptă”. După formula care, iată, individualizează această erotică tandră şi delicată, atmosfera declanşatoare a pornirii  lirice este una de „linişte” în care se infiltrează un dor potolit. Acesta face ca albastrul aerului să fie asociat cu albastrul unei rochii ca „un viscol de culori”. Astfel, din rezervele de trecut ale iubirii cerul convoacă un „tu” ca „amintire a şoaptei”.

Orice „clipă” este o „clipă îndrăgostită”: „Fragilitatea mea/o ploaie densă, hoinară/…/Un vid de verbe/mă striveşte/calm/pe sticla clipei” („Clipă îndrăgostită”).

Marea problemă a oricărei iubiri este să se facă exprimată. Spiritul îndrăgostit luptă cu cuvântul, cu gestul şi cu tăcerea pentru a-şi face înţeles sentimentul. În „Clipă cu doliu”, fiinţa iubitoare dă expresivitate stării de a fi sub puterea unui sentiment atât de sensibil încât ar putea muri doar pentru că nu poate fi exprimat. Iubirea ca potecă îngustă, se arată, „mă goleşte de vorbe”. A nu găsi cuvântul potrivit este o clipă de doliu.

Împlinirea iubirii înseamnă aducerea invocaţiei la popularea lui „noi”. Când ajunge la „noi”, iubirea atinge tăcerea şi curgerea timpului se opreşte. Odaia, încăperea, camera reprezintă locul securizant, aici „noi” este deplin: „În odaia clipei/întroieniri de noi/Tăcerea…/un dans de ochi aprinşi” („Intimitate”).

Remarcabilă este utilizarea menonimiei de tipul obiectului posedat în locul posesorului: iubita este desemnată prin „fustă” („Intimitate”), „mătase” („Seara de Noi”), „scrisoare” („Atingerea clipei”), „rochie” („Erotism”), „toc” („Hazard”) etc.

Într-un timp efemer, Dima Zainea scrie o poezie a clipei îndrăgostite şi delicate, o lirică a unei înţelepte iubiri domestice ce face ca timpul să se dilate. Aceasta permite constelarea unui loc al ferestrei.

Lectură agreabilă, „Din fereastra clipei” ne aduce la ideea poetică a iubirii senine. De aici provine în esenţă valoarea acestei cărţi onorabile.

Lasă un răspuns