Destin, Maria Banuș

S-a întâmplat astăzi…

1582- a apărut Palia de la Orăștie, prima traducere parțială în limba română a Vechiului Testament în care sunt reunite primele două cărți: Geneza (Bitia) și Exodul (Ishodul)

palia_orastie

 

1936 – S-a născut scriitoarea Ileana Hogea-Velişcu.

1948 – S-a născut scriitorul Nicolae Dabija.

1975 – S-a născut Fabian Anton, jurnalist şi editor.

1999 – A murit Maria Banuş, poetă, eseistă, traducătoare, prozatoare, laureată a Premiului Internaţional Gottfried von Herder în 1989 (n.10.04.1914).

Destin

Niciodată n-o să punem alături, în noapte, coapse și creștet.
Chemarea se pierde-n văzduhul tomnatec, în maldărul veșted.
Stau viețile noastre, sub măștile anilor, la margini de vremuri,
Ca două triburi pe veci despărțite de două vrășmașe totemuri.

Când patimi mici mă țin

Când patimi mici mă țin, mă strâng în clește,
și lacome, ca șerpii mă-nfășoară,
te chem – cu forța ta elementară,
iubire, vino, și mă izbăvește.

În mucezite ocnițe coboară,
și scoate-mă la zi, dumnezeiește,
cu tot ce pe pământ se dăruiește,
să nu mai știu de- o temniță avară.

Te chem așa, smerit, ca pe o zeie,
ce și-ar lăsa tărâmul său, înaltul,
dar știu că ești din lut, o chintesență.

de duh bărbat, de duh copil, femeie,
de Pan, și minte-n sacra lor demență.
Ești fericirea de-a fi eu și altul.

( de Maria Banuș)

Lasă un răspuns